Te-am așteptat mereu
cu sufletul curat
încărunțind
în inima cetății
la capătul de punte
ce vine din sfera ta
misterioasă
necunoscută mie

Te-am căutat mereu
în nopțile
cu lună plină
prin spații vagi
ascunse-n vreme
și mă intrebam adeseori:
- De ce-ai plecat
atunci acolo tu?
nu ai pierdut pe nimeni?

Interzisele mele gânduri
rătăceau
spre soare apune
alunecând
pe raze reci
pe amintiri
cenzurate
pe feciorelnicele-ți
contururi

Timpul nemilos
te fereca
trufaș
în spații stranii
prin negre labirinturi

Într-un târziu
te-am regăsit
departe
printre astre

Din cuvintele tale
răzbătea
tristețea distanțelor
învăluindu-ți chipul
într-un profund mister
în care așteptai
pe cineva
să-ți potolească plânsul

De mai visezi
așteaptă-mă
cândva
pe puntea de speranțe
ce pleacă
de la mine
către tine
prin negura uitării
învăluită-n fum