Greseala timpului este ca nu are ecou
Pe cind tu simti zgomotul frunzei si dupa cadere.
M-as legana un pic in palmele ei
Ca un fruct umilit de napasarea cuiva de a-l culege,
Dar linistea mi-e frinta de priviri printre cuvinte.

Pe oriunde cobor
Mituri stricte despre cum a atipit soarele ieri
Imi inunda urechile ,
acelasi buletin de stiri, acelasi somn, aceeasi minciuna de sapun..

Frumos inseamna, sa nu mai avem pe nimeni acolo
Unde ne intersectam cu noi, cu gindul, cu parerea de rau.

Si daca tac ma simt penibil ca un om cumsecade
Ratacind printre obsesii la radacina sentimentelor de staniol,
Ma-nchin in gind, in monolog,
Certindu-ma cu retorica, cu oglinzile si poate
Cu teama de a recunoaste.

Ca niste stele, ideile de linga timpla
incendiaza drumul din fata ochilor,
rastignind negrul de parere;


Intortocheatul drum, v-a mai dura ceva...