agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6021 .



Scrisori
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nichita_Stanescu ]

2003-03-18  |     |  Înscris în bibliotecă de Adina Stoicescu



*

Ah, ce miros în creier au
cuvintele nemaigândite
când parcă infinitele stăteau
în punct, și logodite.
Îți zic, nu carnea putrezind miroase
și nici cadavrul plin de viermi
ei, fulgii mulți și mari din unduioase
din altă dată ierni.
François stătea cu noi la masă
iar noi tacit îi ridicam mai sus
o spânzurare mai aleasă
din cuiul palmei lui Iisus.
Și totuși ce miros sublim
se răspândește-n creier
de din cuvântul care nu-l rostim
și-n iarbă-l cântă doar un greier.

*

Jupiter se gândește numai în cai și în greci.
A fi om e o rană a zeului.
Mă și întreb uneori, privind spre muntele Olimp:
Să-l mai rănesc pe zeu,
să nu-l mai rănesc?
În rest, află despre mine
că mama mea este încă în viață.

*

Clintește-te și fă-te roată
iubita mea de niciodată.

Clintește-te și fă-te cub
tu, pasăre din cuib.

Și du-te, și zboară-te
și lasă-ne în plânsete.

*

Între burta calului și iarbă
luna albă iar ne ceartă.
Între ramură și umbră
spânzuratul se preumblă.
Între steauă și-ntre mine
este numai vulturime,
făr’ de aer, decât zbor,
m-am născut și o să mor
în prada cuvintelor.

*

Ca să vezi:
a venit la mormântul meu
nenăscuta și m-a întrebat:
- Dansezi?
- Dansez.
- Chiar dansezi?
- Chiar dansez.
- Vals?
- Vals.
- Ah, iubitul meu din secolul trecut!

*

Ah, ți-aș pune roți la gene
să-mi simt mama cum mă geme
mai născându-mă odat
eu albastru împărat.
Și ți-aș pune sub călcâie
umbra de copil dintâie
și ți-aș pune lacrima
ce-a vărsat-o mama mea.

*

Te implor, hai să tăcem natura!
Pe toate lucrurile eu te rog să le tăcem.
Pe tine însuți eu te rog să taci.
Când trece timpul ăsta
atât de asurzitor
cu ochii lui sonori
să nu ne vadă.
Tu de la morți n-ai învățat nimic?
Tu tot mai stai cu părul tău cel lung
adesea aplecat pe râuri?
Hai, tace râurile, tu
ești mult prea frumoasă
decât ți-apare că te vede apa lor
cea vorbitoare.
Și totuși te implor
hai, să tăcem natura.

*

Întoarce-te la mine, daimon iubit
ți-am pregătit toate așternuturile ființei mele,
toate zidurile clădirii mele,
am deschis toate ferestrele mele.
Ah, întoarce-te odată la mine, daimon iubit
și adu-mi aminte ce nu s-a întâmplat niciodată.
Adu-mi aminte de atunci
când nu mă furase în ghearele lui timpul.
Adu-mi aminte de neobișnuitele
întâmplari cu care mă obișnuisem
cu mult înainte de a mă naște.
Întoarce-te la mine, daimon iubit.

*

Cândva mi-am dorit un castel
clădit pe-o aripă de porumbel.

Astăzi îmi doresc o peșteră
săpată în gură de gușteră.

Mâine îmi voi dura un mormânt
în fostul ce sunt.

*

Poetul nu poate fi înțeles.
De aceea poetul nu poate fu plătit.
Ce somn mi s-a făcut de tine, plopule,
ce somn mi s-a făcut de tine, munte,
câmpie și mare,
ce somn mi s-a făcut de voi.

Ah, de-aș putea să dorm cât mi-e de somn!
Ah, de-aș putea să dorm și să visez

Să vă visez

Altfel.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!