Sunt o pasăre
sub acoperișul
propriului meu suflet.
Sunt o făclie
sub acoperișul
propriului meu trup.

Am orașul meu,
parcurile mele,
gările cu ziduri roșii,
pe care edilii
le-au acoperit cu o pojghiță
de tencuială fățarnică...

Moartea
la mai puțin
de-o întindere de mână,
viața într-o regulă de doi simplu.

Nici o posibilitate
de-a fugi de sub acoperișul sufletului
fără să-mi jignesc trupul...