In parc,pe masa rotunda,
Era o limba de ceas
In rugaciune,
Implorand timpul sa nu se rastoarne
Asa tinea de secole muschii incordati ai erorii temporale,
Linia dreapta :ieri azi maine...
A fost sa fie ora mea fixa
Slobozindu-l,tangenta,din nemurirea curbei drepte
In tancul nepriceperii de mine,
Stanca ucigasa,
O umbra,neispravita nici aceea,
Cazand lalau
Peste cadranul lui insorit
Mi-a scartait in cadere:
Termina-ti umbra,macar!
Sa-mi insir vertebrala pe moale
De departe tipam,urlam secundei fixe de fericire.
Auzea,pe semnele buzelor mele proiectate una catre alta cu de doua ori viteza umbrei
Doar ecoul trunchiului sau de orar:
Marti...Marti...
Doar eu ii vedeam coatele dezacordandu-se,
Avalansa muschilor sai rupti
Scotand din echiliubru limba ceasului la mine
Si ochii albastri miopi de portelan chinezesc,
Umectati de privirea mea tasnind surazatoare
Dintr-o seringa de uimire
Ploaie cu soare!
N-a mai fost caderea.
Sunau arcuri destinse o simfonie
Echilibrand privirea mea giroscopica...
Umerii orarului s-au rupt.
Lepadand ochelarii
De pe trupul fetei sale ude
Am sarutat sanii ochilor sidefii
Cu buze impare,mereu una in plus