Oriunde-aș păși prin negura propriei nehotărâri,
Tot pierd șirururi de idei ce fug spre același punct,
Iar chipul ascuns se voalează prin ieșituri,
La colțuri se întoarce și-mi spune ce sunt:
Imaginea fugară a unei temniți,
A unei gropi fără pereți.

M-am înclinat spre nord căutând să recâștig frigul,
dar înclinându-mă prea mult m-am dat peste cap,
am ramas întors și-am văzut sudul:
Era atât de cald acolo, atât de multă lumină...
Am simțit însă frigul în ceafă și m-am răsucit.

Odată și încodată răsucit și răsturnat, fără țintă,
tremurând, am fost înghițit de ceața nordului.
imaginea, un puzzle, a înghețat. Cineva a inceput să mintă
la răscrucea dintre ochiul tău și-al mortului,
- iartă-mi nesăbuința de a crede -
asculți, iar nordul meu mă pierde.

E mai frig în sud, prefer să plutesc decât
să pășesc pe un uscat înghețat.