știam că pot fi mai puțin decât permitea aproximarea
eroarea devenise o icoană o rugam să existe
să fie pătratică și supraunitară
să o pot desena cu degetele pe geamuri
fără să am nevoie de Rotring
să mă bată în cuie în fiecare vineri
eu să îi cer frumos iertare tăcerii
(ea să mă ierte de fiecare dată)
apoi să îmi adorm aceeasi notă de pian
până când mileniul plictisit o să îmi spună
hai
urcă-te fără bilet de voie
dar să nu cumva să te prind la clasa întâia
am să îi surâd pentru o penultimă oară
numai puțin
numai puțin
doar atât cât le trebuie mâinilor unui magician
să mărturisească pentru ultima dată
adevărul