Ca un pahar ce bea din vorbe focul,
Ca un oraș ce străzi sub tălpi mai plimbă,
Acum îți pare parcă numai jocul:
Un șarpe care s-a mușcat de limbă.

Atingi latent de-o față ție-ți ochiul,
Păcat gonești sub pleoapele gândirii,
Împaci cu umbra nouă astăzi vechiul
Castel irevocabil al orbirii.

Te faci un scrum sub ploaia de rugină,
Mai râzi în plâns durerea fericirii…
Îndeaproape stinge-vei rutină
Cu desuetul ceas al ispitirii.