Cosciugul din al fierului cald murmur,
Ce maner are de aur pur
Sta-n continuare inclestat si-nchis
Desi pe el o lumanare s-a aprins.
Inauntru-i o fecioara
Ce-avea sfanta misiune
Din plastic reciclat sa infaptuiasca veche minune
Dar pe frunte si pe pantec troneaza aspra genune
Iara tatal ei vegheaza
Pe obraji lacrimi ierneaza
Dar se imbarbateaza singur
Si stie ca tot raul se duce din nou spre bine
Al cui bine? Pentru cine? El aceasta nu o stie...
Crai de peste lungi hotare
Curteaza fecioara ingropata de-inca vie
Pentru lacat de sicrie cauta fiecare chei,
Dara timpul fantomatic pentru ea si pentru ei
Trece neclintit si cu coloana de matase-gelatina
Si nu poat’ si nici nu vrea decat in gradina spre-a cosciugului fereastra cu ochi fara de vreun licar cu plictis sa urmareasca,
Un sarut al unui crai ca-n basme ar putea sa o trezeasca
Ar putea si far de buze straine familiare daca-r vrea ea sa traiasca
Dar asa cum e in coma
Nu vede lumina de intuneric
Nici sicriului decor feeric
Si de n-ar fi dulce purtata pe aripi gaunoase de cosmar
Natura ar insamanta-o si-n luna si sub luna unui vechi nobil lastar
Sub cires in floare-ar naste
Al poeziei etern dar.