mă aflu pe drumul spre casă
după o zi de muncă tărăgănată
ferestrele îmi luminează adidașii albi
ei se reflectă pe gardul viu ca un foșnet străin
nu știu ce anume leagă acest lucru de greierii
pe care îi aud pentru întâia oară în viața mea
îi aud atât de clar pe unul îl simt sub guler –
fierăstrău mic înaintând prin pielea iritată
încep să tremur mă las în voia frigului
apoi un altul rostogolește înaintea mea sfere de fosfor
deschide zeci de nișe prin care zăresc
țesuturile mărite ale materiei
alte nivele alte relații frumusețea diferă
acum sunt zeci sute mii de greieri
îi acoperă pașii mei ca niște tunete
pietricele se desprind de pe asfalt
și mă îngroapă sub o avalanșă de stânci
apoi un bună seara îmi eliberează mâinile
și caut către fereastra de la etajul doi:
toamna suportă din nou crizele de melancolie