lumina se zbate printre degetele răsfirate,
încercam să prind totul în pumn,
să-l strâng până la evanescența disoluției...
îl simt acum, aerul împuns îmi mișcă în corp
totul mă circulă, este prea mult, spunea,
pentru că simt enorm;
cum aș putea să-ți explic tandrețea
tristeții dărâmate, îmi întind mâinile
pe fețe colorate războinic, să le sap dâre,
să țipe, măcar ochii,
astă seară am să învăț să cânt
doar pentru camera goală,
eu și pianul ne vom desena pe unul dintre
pereții din sud, prin care trece autostrada
și-o să ne întrebăm dacă au ofilit trandafirii
spinii pe care-i creșteam în grădină-
închisă de garduri ruginite de privirea-
indecentă oarba a adormit pe-o bancă
așteptând să treacă cocorii,
poarta a scârțâit izbită, mă grăbesc, iubito,
iar frunzele au picat metalic
învelindu-ne trupurile ațipite