agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3867 .



In Memoriam Eugen Coseriu 90 (1921-2002) --- Cu gandul la nefericita Basarabie
presa [ ]
Biblioteca Bucovinei - Iulie 2011

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [angela furtuna ]

2011-07-08  |     | 




Photobucket






CONSILIUL JUDEÞEAN SUCEAVA

BIBLIOTECA BUCOVINEI “I. G. SBIERA”

WWW. AGONIA.RO

LIBRÃRIILE ALEXANDRIA


IN MEMORIAM

EUGENIU COȘERIU

Expoziție de carte și documente


… « CU GÂNDUL LA NEFERICITA BASARABIE »…

90 DE ANI DE LA NAȘTERE

(27. 07. 1921, Mihăileni, Bălți – 7. 09. 2002, Tûbingen, Germania)


Eugen Coșeriu (sau Eugeniu Coșeriu, Eugenio Coseriu, n. 27 iulie 1921, comuna Mihăileni, județul Bălți, azi în Republica Moldova – d. 7 septembrie 2002, Tübingen, Germania) a fost un filolog romanist de origine română, membru de onoare al Academiei Române (din 1991).
A absolvit liceul "Ion Creangă » din orașul Bălți, apoi și-a continuat studiile în filologie la universitățile din Iași, Roma; a mai studiat filosofie la Universitatea din Milano. Între 1950 și 1963 a predat la Universitatea din Montevideo, Uruguay, între 1961 și 1963 fiind profesor-invitat și la Universitatea din Bonn, Germania. Din 1963 și până la sfârșitul vieții a fost profesor la Tübingen. Mai multe generații de discipoli ai lui Eugen Coșeriu constituie Școala de lingvistică de la Tübingen. A fost Doctor Honoris Causa a aproape 50 de universități din întreaga lume.
Vezi minime detalii bio-bibliografice pe Pagina Web dedicată http://www.coseriu.de/, Wikipedia http://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Co%C8%99eriu , pagina electronică Eugeniu Coșeriu http://www.uni-tuebingen.de/kabatek/coseriu/indexfr.htm , Profesorul Eugeniu Coșeriu - Prințul științei lingvistice http://www.usm.md/ziar/?cat=35


………………………………………………………………….



La 27 iulie 2011, într-o nedreaptă uitare și tăcere, se împlinesc 90 de la nașterea uluitorului geniu al României și al Basarabiei, cel mai strălucit reprezentant al culturii române în planul științelor omului, lingvistul care a dominat alături de Noam Chomsky lumea lingvisticii mondiale a secolului trecut și a înfăptuit o adevărată revoluție copernicană în domeniul lingvisticii ca nucleu al științelor culturii, revoluționând în același timp filosofia limbajului și filosofia culturii: EUGENIU COȘERIU. În semn de omagiu, public acest interviu realizat de mine pe 20 octombrie 2001, când l-am revăzut pentru ultima oară pe marele savant, ce părăsise pentru câteva zile Tûbingen, pentru a se întâlni cu românii și basarabenii în țară, La Cluj, La Suceava, La Iași, la Galați, stiut fiind ca Bucurestiul, conform propriilor marturisiri, nu l-a prea iubit. Deja zece ani s-au scurs de la acest minunat dialog și emoția lui e vie. Peste tot pe unde a colindat prin lume, Eugeniu Coșeriu și-a pus energia și inteligența la lucru și în slujba intereselor de lobby ale țării sale, România și nefericita Basarabie, după propria expresie ce traduce destinul tragic al acstei Provincii Române de Aur ce rătăcește departe de țară datorită conjuncturilor istorice și geopolitice nefavorabile și prelungit ostile.
Eugeniu Coșeriu a fost mentorul și brandul academic ce a dat amploare inetrnațională programului sucevean Colocviile Internaționale de Științe ale Limbajului CISL, animând într-o perioadă recentă mai multe conștiințe de lingviști, filosofi și scriitori din Cluj (Centrul de lingvistică coșeriană), Chișinău, Cernăuți, Iași, Suceava, Galați, .





Fragmente celebre din gândirea lui Eugeniu Coșeriu despre adevărata Românie, despre rușinoasa politică antiromânească a Rusiei, despre Basarabia, despre etica omului de artă și a omului de știință, despre patriotismul liberal autentic și despre misiunea omului de cultură autentic :




„Când li se cere, acum, să nu mai facă Istoria românilor, ci Istoria Moldovei, profesorii de istorie, în unanimitate, protestează, și până și rușii care sunt profesori de istorie înțeleg că nu pot falsifica pur și simplu istoria și nu pot desprinde o istorie a Moldovei de istoria românilor”

„Politicienii ar trebui să cunoască bine cultura românească, să și-o însușească și în mod critic, ca să știe ce anume apără, cum apără și de ce trebuie să apere. Să aibă un jurământ de fidelitate față de această cultură”


„Dumneavoastră, ca români, ar trebui să aveți problema Basarabiei, poate mai mult decât mine, să o înțelegeți, iară nu să spuneți mereu "Ia mai lasați-mă în pace cu Basarabia asta!", de parcă Basarabia ar fi o țară îndepărtată și necunoscută, străină de România...”


« Dacă ne-am afla în condiții normale, și istorice normale, dacă ar fi numai un grup de nesăbuiți care ar lupta acolo (în Basarabia, n.n.) cu tot felul de trucuri și de tertipuri împotriva limbii române, răspunsul meu ar fi acela că trebuie să ne dedicăm pur și simplu științei, să vorbim științific despre limba română, că nu e nevoie să apărăm noi limba română, nici să criticăm sau să luăm în discuție alte păreri contrare și absurde. (…)Dar, din nefericire, nu ne aflăm în condiții normale. De aceea, și lingviștii, și toti ceilalți oameni de cultură, sunt angajați într-o luptă care e politică și noi nu putem duce altfel lupta decît prin argumente științifice. Concluzia? Trebuie să repetăm, deci, mereu evidențele, să arătăm mereu adevărul, să arătăm că toate citatele sînt falsificate… »

« Să înțelegem, mai întâi, că există această deontologie, acest a trebui să fie în cultură. Al doilea principiu: această deontologie înseamnă că, din punct de vedere al agentului culturii, implică o etică a culturii, o etică a omului de cultură care trebuie să corespundă acestui a trebui să fie al culturii. Deci, trebuie să ne opunem ideii – prezentată ca idee liberală și foarte democratică și care, în realitate, este reactionară – anume că aceste activități ar fi activități libere, în sensul că ar fi activități cu totul arbitrare, adică oricine să vorbească numai cum vrea, oricine să picteze cum vrea ori să facă știință cum vrea...Nu! Nu se poate! fiindcă activitățile libere nu sunt libere în sensul că ar fi capricioase. Activitățile libere sunt libere în sensul filosofic al cuvântului liber, anume sunt activități al căror obiect este infinit. Și, când ești agent al unei activități libere, îți asumi și responsabilitatea de a realiza acest obiect în sensul în care trebuie să fie, în sensul deontologiei, și nu fiindcă se impune prin altceva, ci fiindcă ți-ai asumat angajamentul. Atunci, aceste activități au o etică obligatorie, nu în sensul că ar fi o etică impusă, o constrângere, ci în sensul pe care-l avea cuvântul obligatio în limba latină, însemnând legământ, adică angajament. Când începi orice activitate în acest sens, te angajezi. Dacă vorbești, te angajezi să vorbești cum trebuie, să vorbești ca lumea, dacă pictezi, te angajezi nici să nu mâzgălești, nici să nu corespunzi numai gustului publicului care poate fi unul fără educație estetică. Toți artiștii adevărați și care simt această morală, această etică a artei, spun „așa se pictează”, adică înțeleg că ei au responsabilitatea subiectului universal. Adică „pictez așa pentru că așa trebuie”, iară nu „pictez așa pentru că altfel nu pot vinde”. Cel ce pictează numai în maniera ca să poată vinde nu mai este o ființă morală, nu mai respectă etica artei. Tot așa și în știință, trebuie să opereze etica științei. Înțeleg, deci, că, în realitate, toți oamenii de cultură serioși, atât cei care produc cultură, cât și cei care trasnmit cultură, știu că există o deontologie a culturii și că, din punct de vedere al fiecărui subiect, asta înseamnă că există o etică a omului de cultură.
Acestea sunt principiile pe care încerc să le afirm oriunde m-aș afla... Am spus mereu, în diferite ocazii, diferitelor personalități cu care am avut onoarea să stau de vorbă: există o etică particulară a științei și a omului de știință ».


„De aceea, spun întotdeauna, să nu urmăm, de exemplu, anumite mode numai pentru că sunt mode și sunt actuale: să ne întrebăm dacă ele corespund într-adevăr eticii culturale, iar dacă nu suntem convinși nu trebuie să le acceptăm”.



„Toată discuția mai recentă din jurul lui Eminescu a fost într-adevăr o discuție rușinoasă și infamă. S-a creat un fel de anti-mit, pretinzându-se că în timpul comunismului ar fi fost pus în circulație mitul Eminescu. În loc să se lupte împotriva celor care ar fi creat acel mit și să se spună de ce ei nu aveau dreptate, s-a luptat, în realitate, împotriva lui Eminescu (…)… S-a încercat chiar o revizuire – Cazul Eminescu – dar nu în sens într-adevăr critic, și s-a afirmat că Mitul Eminescu s-ar fi născut acum, de curând, iar cei ce susțineau asta nici nu erau măcar sumar informați, nu citiseră ce scria, de exemplu, prin 1922 deja Ilarie Voronca, ce scria Fundoianu, care nu erau suspecți de a fi naționaliști, fiindcă erau amândoi evrei. Să vedeți ce scriu ei despre Eminescu și cum îl înțeleg ei tocmai ca geniu poetic și de ce spun ei că Eminescu este un geniu poetic. Și acum vin alții și pretind că nu, că s-a creat un nou Eminescu mult mai târziu! Este vorba, fără îndoială, despre multă ignoranță. Nimeni dintre cei care au aderat la această teorie nu a citit ce scrisese Voronca sau Fundoianu despre Eminescu...”


« Deci, soluția, strategia propusă de mine este educația culturală. Cred ca ea s-a făcut deja, mai mult sau mai puțin indirect, în Basarabia, în această privință, și prin învățători și prin profesori de limba română. La ora actuală profesorii de limba română nu mai acceptă (chiar dacă li se spune că limba oficială este, prin Constituție, limba moldovenească) decât termenul de „limba română”. Când li se cere, acum, să nu mai facă Istoria românilor, ci Istoria Moldovei, profesorii de istorie, în unanimitate, protestează, și până și rușii care sunt profesori de istorie înțeleg că nu pot falsifica pur și simplu istoria și nu pot desprinde o istorie a Moldovei de istoria românilor.
Speranța mea este că această generație, care este generația bolnavă din Basarabia și generația incultă din Basarabia, se va stinge biologic. Îi va lua locul o nouă generație, una care nu va mai putea fi înșelată. Să știți că mulți dintre cei de acum au fost atât de înșelați, încât ei sunt de-a dreptul de bună credință atunci când sunt convinși că unele falsuri istorice sunt adevărate. Conștiința lor, prin ignoranță și manipulare, s-a îmbolnăvit ».

« Aici sunt două atitudini la care eu mă opun, în general cu foarte puțin succes, pentru că nu pot participa la toate discuțiile și la lupta actuală din România: două atitudini care îmi par, ambele, reprobabile. Una, este atitudinea așa-zisă pozitivă excesivă care consideră valorile românești ca valori absolute și le consideră la același nivel pe toate. (…)Cealaltă atitudine este, dimpotrivă, atitudinea hipercritică privitor la tot ce este românesc ».











INTERVIU


…CU GÂNDUL LA NEFERICITA BASARABIE…



Angela Furtună în dialog cu Eugeniu Coșeriu –
20 octombrie 2001









„Lipsa de critică, pe de o parte, dar și atitudinea hipercritică față de valorile românești, pe de altă parte, au adus mereu mari prejudicii culturii și limbii române, iar în prezent pot fi considerate cei mai mari inamici pe termen lung și cu consecințe incalculabile pentru cultura românească”






„Când li se cere, acum, să nu mai facă Istoria românilor, ci Istoria Moldovei, profesorii de istorie, în unanimitate, protestează, și până și rușii care sunt profesori de istorie înțeleg că nu pot falsifica pur și simplu istoria și nu pot desprinde o istorie a Moldovei de istoria românilor”


Angela Furtună: - Veniți, cu interes și cu bucurie, pentru a cincea oară, la lucrările Colocviului Internațional de Științe ale Limbajului de la Suceava, al cărui „mentor spiritual”(conform prof.univ.dr. Ion Horia Bîrleanu, decanul Facultății de Litere de la Suceava) ați devenit deja, după ce ați dat curs, cu mulți ani în urmă, invitației prof. univ. Iordache, inițiatorul acestui renumit eveniment cultural ce a atras atenția și participarea universitarilor și specialiștilor din toată lumea. Universitarii și oamenii de cultură suceveni au, astfel, șansa ca, deși plasați oarecum excentric (în condițiile în care conceptul nou de „localism creator” pare să anuleze eternele dispute centru vs. periferie), să aibă în Domnia Voastră un mentor de avengură, în care, bunăoară acad. Iorgu Iordan (și nu numai, deși atît de tîrziu!) vedea pe „cel mai erudit contemporan”. Ce v-a determinat să vă asumați această cale regală față de tinerii lingviști și cercetători din această parte a lumii?

Eugeniu Coșeriu: - Mai întîi, vă fac o confesiune....Să știți că nu e vorba numai de Suceava; „mentor spiritual” al universitarilor din Suceava: da, dar nu numai...Eu am avut norocul și bucuria, în același timp, de a fi considerat, mai mult sau mai puțin, mentor în foarte multe centre de cultură, nu doar la Suceava, tot așa și la Chișinău, și la Bălți (orașul în care am urmat eu liceul), și în alte orașe din România, înaintea Sucevei (cronologic vorbind), la Constanța, la Craiova, la Cluj, apoi, mai tîrziu, la Timișoara, la Sibiu, adică aproape peste tot unde există universități. Și intenția mea este să ajut, în măsura posibilităților mele, în toate eforturile și bunele intenții spre o lingvistică, sau, mai complex spus: spre o știință într-adevăr fondată și bine informată...Iar faptul că se întîmplă, iată, la Iași sau la Suceava, sau (recent) la Galați, nu are, în realitate, nici o importanță specială, nu este o referință numai pentru Suceava. Pe de altă parte , poate că am, într-adevăr, unele preferințe pentru unele locuri din România. Suceava a fost, totuși, Cetatea de Scaun, așa că ea va avea întotdeauna în ochii mei o mare importanță, mă va determina să mă concentrez pe discipolii de aici, pentru a trimite către viitor o școală ce amintește de o glorie din vremuri realmente înfloritoare și din punct de vedere științific. Pe de altă parte, Bălți este orașul copilăriei, unde am urmat școala. Liceul „Ion Creangă” de la Bălți este o perioadă fericită pentru mine, este instituția de învățământ unde am fost elev și de unde am amintirea unui liceu cu adevărat excepțional, unul din cele mai bune din toată țara. (Să nu uităm cum am plecat eu de aici, căci este o întreagă poveste de copil aruncat de istorie în aventura vieții și a morții... Plecarea mea de acasă a fost dureroasă. Dar a fost norocul meu că am plecat la timp. De aceea spuneam mereu că îi sunt recunoscător tatei care în a treia sau a patra zi după ultimatumul istoric de tristă amintire, întorcându-se din sat, mi-a spus: "Tu nu poți rămâne aici, trebuie neapărat să pleci în lume, deși aceasta ne doare pe toți". Și, într-adevăr, tata m-a însoțit până la Prut, am trecut podul desculț la Ștefănești și aici, din ultimii bani pe care îi mai avea, bietul tata mi-a cumparat o pereche de sandale… Asa am plecat eu spre Trușești, judetul Botoșani, unde aveam un prieten, fără să știu nimic despre viitorul ce mă aștepta). Chișinău este capitala Basarabiei și a fost de două ori capitala românismului, deci se înțelege că pentru fiecare din aceste orașe am câte un motiv de prețuire și de sensibilitate ce urcă din biografia mea.




A.F. - În Basarabia natală, românofobia rușilor a fost sancționată prompt de Domnia Voastra, atunci cînd ați afirmat tranșant că „ a promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română, este, din orice punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică; din punct de vedere istoric și practic e o absurditate și o utopie; iar din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și, prin urmare, un act de genocid etnico-cultural”. Atitudinea aceasta, afișată de Domnia Voastră – „cel mai mare lingvist român în viață” (cf. prof.univ.dr. Emil Constantin, rectorul Universității „Dunărea de Jos”) -, vine să sprijine decisiv eforturile românilor de ambele părți ale Prutului de a-și apăra limba și cultura. Ce cale considerați că este apropriată pentru a se merge mai departe în acest sens și care trebuie să fie argumentele și strategiile lingviștilor în această chestiune? Lingviștii pot să înfluențeze politicul?

E.C. - Dacă ne-am afla în condiții normale, și istorice normale, dacă ar fi numai un grup de nesăbuiți care ar lupta acolo (în Basarabia, n.n.) cu tot felul de trucuri și de tertipuri împotriva limbii române, răspunsul meu ar fi acela că trebuie să ne dedicăm pur și simplu științei, să vorbim științific despre limba română, că nu e nevoie să apărăm noi limba română, nici să criticăm sau să luăm în discuție alte păreri contrare și absurde. Sau, după cum spun eu elevilor mei, nu căuta să demonstrezi că doi și cu doi fac patru celui care spune că doi și cu doi fac trei sau fac cinci. Cel care spune o absurditate ar avea în realitate obligația să demonstreze de ce afirmă ceea ce afirmă, desi absurd. Pentru că nu putem, mereu, fără întrerupere, să repetăm toate adevărurile evidente și să luptăm pentru ele, să le demonstrăm celor care afirmă neadevăruri evidente.
Dar, din nefericire, nu ne aflăm în condiții normale. De aceea, și lingviștii, și toti ceilalți oameni de cultură, sunt angajați într-o luptă care e politică și noi nu putem duce altfel lupta decît prin argumente științifice. Concluzia? Trebuie să repetăm, deci, mereu evidențele, să arătăm mereu adevărul, să arătăm că toate citatele sînt falsificate, că atunci când ei spun, de exemplu, că și Iorga ar fi spus că Basarabia este a altora ș.a., acolo nu e decât un fragment scos dintr-un context. Iorga spune, de fapt, cu totul altceva. Trebuie să luptăm mereu în acest stil. Se observă, însă, că astfel ne pierdem, în parte, forțe importante și esențiale, prin acest fapt de hărțuire, care nu întâmplător este dirijat împotriva noastră. De aceea, mă gândeam că soluția cea mai buna și strategia cea mai corectă și utilă ar fi ca oamenii de știință să se concentreze asupra unei categorii: anume, aceea a profesorilor de limba română și de literatura română și a învățătorilor, recomanându-le cu prioritate lor să facă apărarea; ei, adică, să fie,mai întâi, convinși, și să înțeleagă care este adevărul și să apere apoi limba, să apere cultura, să afirme această cultură, pe care întâi trebuie să și-o asume ca fiind cultura lor națională...În acest mod s-ar putea permite oamenilor de știință să ducă știința mai departe, fiindcă altminteri, dacă oamenii de știință nu mai fac decât apărarea limbii române, rămânem, dintr-un punct de vedere, pe loc. Dar noi nu trebuie să rămânem pe loc, pentru că știința avansează, creează mereu idei noi, moduri noi de a pune problemele. Iar noi trebuie să adăugăm, în aceste condiții, când suntem forțați să ne risipim și cu apărarea limbii române, multă muncă. Spunea însuși Goethe, undeva, despre poezie, că aceasta reprezintă unu la sută inspirație și nouazeci și nouă la sută transpirație. Asta aș vrea să adaug și eu, extrapolând, despre cariera universitară în lingvistică și în general în știință, căreia i se dedică astazi un universitar cu pretenții, anume că ea este o carieră ce se întemeiază pe răbdare și pe muncă. Pe multă răbdare și pe multă muncă.
Deci, soluția, strategia propusă de mine este educația culturală. Cred ca ea s-a făcut deja, mai mult sau mai puțin indirect, în Basarabia, în această privință, și prin învățători și prin profesori de limba română. La ora actuală profesorii de limba română nu mai acceptă (chiar dacă li se spune că limba oficială este, prin Constituție, limba moldovenească) decât termenul de „limba română”. Când li se cere, acum, să nu mai facă Istoria românilor, ci Istoria Moldovei, profesorii de istorie, în unanimitate, protestează, și până și rușii care sunt profesori de istorie înțeleg că nu pot falsifica pur și simplu istoria și nu pot desprinde o istorie a Moldovei de istoria românilor.
Speranța mea este că această generație, care este generația bolnavă din Basarabia și generația incultă din Basarabia, se va stinge biologic. Îi va lua locul o nouă generație, una care nu va mai putea fi înșelată. Să știți că mulți dintre cei de acum au fost atât de înșelați, încât ei sunt de-a dreptul de bună credință atunci când sunt convinși că unele falsuri istorice sunt adevărate. Conștiința lor, prin ignoranță și manipulare, s-a îmbolnăvit.






„Toată discuția mai recentă din jurul lui Eminescu a fost într-adevăr o discuție rușinoasă și infamă. S-a creat un fel de anti-mit, pretinzându-se că în timpul comunismului ar fi fost pus în circulație mitul Eminescu. În loc să se lupte împotriva celor care ar fi creat acel mit și să se spună de ce ei nu aveau dreptate, s-a luptat, în realitate, împotriva lui Eminescu.”




A.F.: - Ultimul congres la care ați participat (se pare, dacă informațiile verificate de mine vor fi fost complecte, că a fost chiar ultimul din viața domniei sale, n.n.) a fost cel de Limbi Romanice de la Salamanca. Ce aspecte noi v-au reținut atenția ?

E.C.: - Nu au fost aspecte noi, cum îndeobște se întâmplă în lumea lingviștilor, unde evoluțiile spectaculoase nu sunt nici măcar presupuse, căci ele ar fi o anomalie, iară nu regula. În congresele internaționale actuale este foarte greu să se prezinte, în realitate, noutăți. Se prezintă mai mult sau mai puțin bilanțul celor ce s-au făcut până acum (și acesta numai parțial). Este un fel de experiență sau de purgatoriu folositoare tinerilor, care încep să se afirme și prezintă câte ceva în congrese la debutul vieții lor științifice și universitare. În realitate, progresele se fac la universități și apoi, când e vorba de congrese, se fac la congresele mai reduse ca tematică, ori la simpozioane – acestea având o tematică mult mai specifică și nu privesc, de fapt, (ca în cazul Salamanca) toate limbile romane și toată problematica limbilor romane, și care este și problematică generală. În realitate, nu pot fi afirmate prea multe noutăți. Pe de altă parte, la un congres mare, nu se poate ști, înainte de a fi publicate toate actele congresului, tot ce s-a comunicat în toate secțiunile paralele, care sunt cel puțin zece la număr și la care este imposibil să fii prezent. Poți fi prezent numai la puține ședințe plenare, unde de obicei auditoriul este foarte avizat. Bilanțul îl facem, mereu, după, după ce s-au publicat actele, și apoi se pot urmări mai întâi rezumatele (deși adesea și acestea pot lipsi, fiind prezente numai titlurile, ceea ce face ca efortul ulterior de documentare și informare corectă să se prelungească mult).




A.F.: - La o recentă masă rotundă, pe tema multiculturalității, care a avut loc tot la Universitatea din Suceava, un punct de vedere (pe care nu l-ați respins) se referea la faptul că, actualmente, dilema noastră culturală nu se mai pune în termenii Cultură și/ sau Limbă majoră vs. Cultură și/ sau Limbă minoră, ci în forma omologării. În condițiile în care Europa culturala i-a asimilat cu promptitudine pe unii români (Tristan Tzara, Panait Istrati, Eugène Ionesco, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Brâncuși, Victor Brauner, George Enescu, Eugeniu Coșeriu), de ce credeți că există atâtea bariere în calea asimilării/ omologării egale atât a culturii, cât și a limbii române ?

E.C.: - Nimeni nu poate cunoaște toate limbile importante. Avem senzația că este vorba de ignorarea limbii și culturii române, de necunoașterea lor. În realitate, suedezii ar putea spune același lucru. Cine știe suedeza, între toate celelalate limbi? Cine cunoaște poezia suedeză actuală? Sau cine cunoaște poezia croată actuală? Prin urmare, mulți s-ar putea plânge că sunt ignorați. Deci fiecare țară ar trebui să încerce să-și afirme valorile, mai întâi să decidă care anume îi sunt într-adevăr valorile, și cele de tradiție, și cele actuale, care se pot ridica la un nivel internațional. Pentru aceasta trebuie, mai întâi, să fie înțelese aceste valori și în țările respective. Trecând în România, am văzut cu toții ce s-a întâmplat cu Eminescu. Toată discuția mai recentă din jurul lui Eminescu a fost într-adevăr o discuție rușinoasă și infamă. S-a creat un fel de anti-mit, pretinzându-se că în timpul comunismului ar fi fost pus în circulație mitul Eminescu. În loc să se lupte împotriva celor care ar fi creat acel mit și să se spună de ce ei nu aveau dreptate, s-a luptat, în realitate, împotriva lui Eminescu. S-a ajuns să se publice, în reviste care păreau serioase, lucruri într-adevăr înjositoare, să se critice modul în care poetul se îmbrăca, și figura lui personală, felul cum arăta, că era mic de statură...Altcineva, în altă parte, critică poeziile lui spunând numai că nu îi plac, dar recunoscând în același timp că nu le-a citit !!! Și astfel de lucruri se publică și se acceptă în țara lui Eminescu...Este de necrezut !!!




A.F. – Pentru că există acum, în cultura română, în literatura română, poate din snobism, sau poate dintr-o necesitate compensatoare a absenței unui veritabil proces politic al comunismului în țarile est –europene, un curent al revizuirilor care pune o falsă problemă, creează o falsă problemă, devenită veritabilă crispare contemporană: revizuire de dragul revizuirii...Este, inevitabil?, un proces de sanitate, pe cât de indreptățit politic, pe atât de nedrept din punct de vedere al valorilor autentice...

E.C.: - Da. De exemplu, s-a încercat această revizuire – Cazul Eminescu – dar nu în sens într-adevăr critic, și s-a afirmat că Mitul Eminescu s-ar fi născut acum, de curând, iar cei ce susțineau asta nici nu erau măcar sumar informați, nu citiseră ce scria, de exemplu, prin 1922 deja Ilarie Voronca, ce scria Fundoianu, care nu erau suspecți de a fi naționaliști, fiindcă erau amândoi evrei. Să vedeți ce scriu ei despre Eminescu și cum îl înțeleg ei tocmai ca geniu poetic și de ce spun ei că Eminescu este un geniu poetic. Și acum vin alții și pretind că nu, că s-a creat un nou Eminescu mult mai târziu! Este vorba, fără îndoială, despre multă ignoranță. Nimeni dintre cei care au aderat la această teorie nu a citit ce scrisese Voronca sau Fundoianu despre Eminescu...





„De aceea, spun întotdeauna, să nu urmăm, de exemplu, anumite mode numai pentru că sunt mode și sunt actuale: să ne întrebăm dacă ele corespund într-adevăr eticii culturale, iar dacă nu suntem convinși nu trebuie să le acceptăm”




A.F.: - Cu ocaza celui de al doilea Colocviu Internațional de Științe ale Limbajului de la Suceava, regretatul profesor și prieten al Domniei Voastre, Mihail Iodache (memoriei căruia ați dedicat conferința susținută în ziua de 19 octombrie 2001) afirma că, „legat de perspectivele pe care Colocviul le oferă cercetătorilor noștri, la Suceava s-a constituit un nou centru al semioticii românești”. Astăzi, la atâția ani distanță (erau, la vremea aceea , șapte ani deja, n.n.) și cunoscând evoluția calității și prestigiului științific al manifestării, considerați că profesorul Iordache a avut „gura aurită”?

E.C. : - Da, cred că da. Eu vreau să explic de ce am crezut că e necesar să dedic și acea conferință din 19 octombrie, precum și alte aspecte ale activității mele de la Suceava, memoriei domnului Iordache. Profesorul Iordache îmi era necunoscut înainte de a fi eu invitat la Colocviul de la Suceava. El mi-a devenit prieten după aceea, fiindcă mi-am dat seama de entuziasmul care îl mișca pe acest om, ca și de sacrificiile pe care le făcea, chiar în sens fizic, pentru a ridica Suceava ca centru care să aibă un anumit profil, care să aducă ceva bun și nou în cultura românească. Ceva nou, interesant, actual și care se putea pune la același nivel al unor aspecte ale culturii occidentale. Am înțeles, ulterior, că aici se făcea cu multă seriozitate ceva nou și realmente serios și actual, fiind vorba atât de contribuții la cultura locală, cât și de contribuții la cultura românească , dar și de contribuții la cultura universală. De aceea, am participat la toate colocviile următoare, în afară de unul, când eram prea departe, în America de Sud. Cu aceeași dorință am venit și acum, deși nu mă aflu în condiții normale de sănătate.Sora mea îmi spunea să nu vin, să nu mă joc cu sănătatea, dar uite că totuși am venit, pentru a revedea Suceava și cercetătorii de aici, jucându-mă, totuși, cu sănătatea.



A.F.: - Prof. univ.dr. Mircea Borcilă consideră că sunteți „ cel mai strălucit exponent al culturii române în planul universal al științelor omului”, atribuindu-vă și rolul de „adevărat întemeietor al disciplinei centrale a umanioarelor, cel care a pus bazele conceptuale ale științelor culturii în general”. Din această perspectivă, domnule Eugeniu Coșeriu, ați înfăptuit o „adevărată revoluție copernicană în domeniul lingvisticii ca nucleu al științelor culturii”. În acest sens, există o cheie de evaluare și valorizare pe care recomandați să o urmeze cercetătorii și elevii dumneavoastră, cei ce se vor așterne la lucru pe calea noii semantici perspective istoric- culturale și a poeticii culturale pe care ați deschis-o?

E.C.: - În general, știința și epistemologia nu oferă o „cheie” și ar fi foarte periculos să ofere „chei”. Singurul fapt care se poate sublinia aici este acela că în cultură avem anumite tradiții pe care trebuie să le dezvoltăm, că în toate activitățile culturale oamenii, toate ființele umane implicate, sunt active ca agenți ai culturii, și că, deci, toți înțeleg și cunosc ce este cultura, în toate formele ei, ce este arta, ce este limbajul, ce este știința, în toate formele ei, chiar dacă nu fac ei înșiși multă cultură, știință, artă s.a. În cultură lucrurile se petrec diferit față de științele naturii. Cu adevărat, în științele naturii trebuie să știm ce s-a stabilit ca valabil până la noi, plecând tocmai de la acel adevăr. În științele culturii, avem tradiții ce ne duc foarte departe. Trebuie să identificăm cum s-au dezvoltat aceste tradiții, precum și în ce direcții vom continua a le dezvolta. Deși s-au făcut greșeli, devieri, trebuie să înțelegem că fiecare a vrut să spună ceva cu privire la ceea ce știa, pentru că omul, prin natura sa, știe ce este cultura ca activitate a omului. Deci, dacă se poate semnala ceva care nu este o cheie, ci este un sens, un principiu, ar fi acest principiu al tradiției și al noutății în tradiție, ca dezvoltare a tradiției. Se înțelege că trebuie să cunoaștem tradiția și este foarte greu să cunoaștem toată tradiția, să mergem mai departe de tradiția limitată pe care o poate avea cultura unei țări. Peste tot poți găsi alte rădăcini, alte căi pe care le înțelegi tocmai pentru că ești ființă umană. În același timp, aceasta implică, referitor la tot ce se face astăzi, principiul pe care eu îl numesc principiul antidogmatismului, adică să nu spui niciodată că cineva nu are dreptate pur și simplu, ci să te întrebi mai întâi în ce sens poate are dreptate, fiindcă toți oamenii de bună credință care își propun să atingă ceva cu privire la științele culturii pleacă în mod necesar de la o intuiție care este sigură sigură - intuiția pe care o poate avea omul cu privire la propriile sale activități - și că, deci, e posibil să apară pe parcurs anumite devieri; în acest sens, e necesar să se vadă întotdeauna care a fost intuiția ce a suferit apoi devieri, alterări etc. sau, cum spunea altcineva și susțin și eu, nici o greșeală – în științele culturii – nu e numai greșeală, ci fiecare greșeală – ca greșeală a unei persoane de bună credință – trebuie să conțină un sâmbure de adevăr pe care suntem datori a-l căuta.




A.F.: - Ați afirmat, la sesiunea omagială din 9 mai pe care v-a dedicat-o Academia Română cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, că evenimentul acela avea pentru dumneavoastră semnificația „acceptării unui sens al doctrinelor științifice care trebuie să se bazeze pe un principiu deontologic al culturii, pe o morală a omului care face știință”, furnizând prin aceasta „ nu o restrângere a libertății, ci o asigurare, asumare a ei”. Despre acest veritabil model „neotradiționalist”(cf. acad. Iorgu Iordan) pe care-l oferă lumii personalitatea dumneavoastră umană și științifică, aș afirma că el trage un semnal de alarmă asupra nevoii actuale acute de deontologie, de morală, fără de care lumea, incluzând aici și spațiul valorilor, ar putea sucomba. De ce credeți că această instituție a modelelor clasice se clatină astăzi? Este oare nevoie de noi mari tragedii ale limbilor și ale culturilor pentru a o revigora ?

E.C. – Răspund mai întâi la ultima parte a întrebării, și spun: Nu, nu cred că e nevoie nici de o prăbușire și nici de o criză a culturilor. Trebuie să înțelegem, însă, mai întâi, următoarele două lucruri esențiale: că, în general, nu numai în cultură, există, începând cu Hegel, această identitate între a fi și a trebui să fie. Prin urmare, atunci când vorbim de esența științei, de esența artei, de esența limbajului ș.a., vorbim de fapt întotdeauna de cum trebuie să fie, pentru că aceasta este adevărata ființă, cum trebuie să fie. Cum facem când definim omul: dacă definim omul ca ființă rațională și ni se spune că da, dar sunt unii oameni iraționali, noi spunem, da, într-adevăr, sunt oameni cărora le lipsește ceva. Îngroșând puțin și extrapolând, când analizăm acest lucru în plan fizic, dacă cineva e șchiop, nu putem spune că oamenii nu mai au două picioare, nu putem susține că specia umană nu mai este bipedă...Să înțelegem, mai întâi, că există această deontologie, acest a trebui să fie în cultură. Al doilea principiu: această deontologie înseamnă că, din punct de vedere al agentului culturii, implică o etică a culturii, o etică a omului de cultură care trebuie să corespundă acestui a trebui să fie al culturii. Deci, trebuie să ne opunem ideii – prezentată ca idee liberală și foarte democratică și care, în realitate, este reactionară – anume că aceste activități ar fi activități libere, în sensul că ar fi activități cu totul arbitrare, adică oricine să vorbească numai cum vrea, oricine să picteze cum vrea ori să facă știință cum vrea...Nu! Nu se poate! fiindcă activitățile libere nu sunt libere în sensul că ar fi capricioase. Activitățile libere sunt libere în sensul filosofic al cuvântului liber, anume sunt activități al căror obiect este infinit. Și, când ești agent al unei activități libere, îți asumi și responsabilitatea de a realiza acest obiect în sensul în care trebuie să fie, în sensul deontologiei, și nu fiindcă se impune prin altceva, ci fiindcă ți-ai asumat angajamentul. Atunci, aceste activități au o etică obligatorie, nu în sensul că ar fi o etică impusă, o constrângere, ci în sensul pe care-l avea cuvântul obligatio în limba latină, însemnând legământ, adică angajament. Când începi orice activitate în acest sens, te angajezi. Dacă vorbești, te angajezi să vorbești cum trebuie, să vorbești ca lumea, dacă pictezi, te angajezi nici să nu mâzgălești, nici să nu corespunzi numai gustului publicului care poate fi unul fără educație estetică. Toți artiștii adevărați și care simt această morală, această etică a artei, spun „așa se pictează”, adică înțeleg că ei au responsabilitatea subiectului universal. Adică „pictez așa pentru că așa trebuie”, iară nu „pictez așa pentru că altfel nu pot vinde”. Cel ce pictează numai în maniera ca să poată vinde nu mai este o ființă morală, nu mai respectă etica artei. Tot așa și în știință, trebuie să opereze etica științei. Înțeleg, deci, că, în realitate, toți oamenii de cultură serioși, atât cei care produc cultură, cât și cei care trasnmit cultură, știu că există o deontologie a culturii și că, din punct de vedere al fiecărui subiect, asta înseamnă că există o etică a omului de cultură.
Acestea sunt principiile pe care încerc să le afirm oriunde m-aș afla... Am spus mereu, în diferite ocazii, diferitelor personalități cu care am avut onoarea să stau de vorbă: există o etică particulară a științei și a omului de știință. Eu cred că dacă este ceva de imitat în ceea ce am făcut eu, poate nu sunt exact faptele pe care le-am stabilit și, poate, uneori, nici ideile, în sensul în care le-am formulat eu, ci această atitudine etică în raport cu știința: să spui întotdeauna adevărul, numai adevărul chiar dacă acest adevăr este periculos și plin de riscuri. Să respecți întotdeauna părerile celorlalti, așa cum v-am mai arătat,în măsura în care sunt păreri sincere și fundamentate; să vezi, până și în fiecare eroare, care este sâmburele de adevăr, să nu asuprești pe nimeni cu adevărul tău, ci să stai de vorbă și cu adevărul celuilalt ș.a.m.d. Deci, această atitudine etică este, cred, lucrul cel mai important. Fără îndoială, se ajunge mai târziu la anumite înălțimi, prin desăvârșire profesională și morală, ceea ce presupune forță profesională, științifică și morală pe măsură; cu această atitudine, însă, poți dobândi ulterior o pozitie mult mai solidă, numai și numai în condițiile în care nu ai căutat-o și numai dacă n-ai încercat să o atingi prin neadevăr, sau prin escrocherii și potlogării științifice, cum îmi place mie să desemnez speculațiile și plagiatul, care, și ele, există, iar din câte se pare, există pe scară prea extinsă și rafinată, din păcate.
Deci atitudinea etică este faptul fundamental. Eu cred că, în ceea ce mă privește, și această atitudine etică era răsădită de acasă. A fost educată, este adevărat, în Italia, iar, apoi, și în alte țări unde care am trăit, unde am lucrat, unde am creeat si prin contactele pe care le-am avut. Dar am convingerea că se trage și din tradiția noastră din Moldova de nord, din anumite cutume și obiceiuri, tradiții și deprinderi morale care există încă și astăzi și care s-au păstrat acolo. Dintotdeauna am susținut că nu este un fapt întâmplător că tocmai în Moldova de nord s-au născut Eminescu și Creangă, Sadoveanu și Iorga, George Enescu și Ciprian Porumbescu, sau pictorul Luchian, Hasdeu, Stere, și atâția alții. Prin urmare există cu certitudine anumite tradiții, există acolo o atmosferă aparte care le menține încă active. Probabil că asta urcă și vine și din anumite legături mai vechi cu restul culturii europene, care au avut loc în trecut, cu școala latină din Polonia, de exemplu. Au fost , în număr semnificativ, moldoveni la Universitatea din Cracovia, și acest fapt mi-a atras mereu atenția, chiar de la inceputurile ei. Unii dintre ei s-au pierdut, este foarte adevărat, și nu s-au realizat, dar câte ceva din acel spirit a rămas ca tradiție, ca o matrice transmisă cel puțin pe cale orală.
Principiile acestea etice ale omului de cultură eu le afirm mereu…



A.F.: - Cu strălucire și cu multă perseverență, instituind prin atitudinea Domniei Voastre un veritabil model...

E.C.: - De aceea, spun întotdeauna, să nu urmăm, de exemplu, anumite mode numai pentru că sunt mode și sunt actuale: să ne întrebăm dacă ele corespund într-adevăr eticii culturale iar, dacă nu suntem convinși, nu trebuie să le acceptăm. Nu trebuie să mâzgălim, când suntem pictori, și nu trebuie să afirmăm lucruri arbitrare, dacă suntem oameni de știință ș.a.m.d.


„Politicienii ar trebui să cunoască bine cultura românească, să și-o însușească și în mod critic, ca să știe ce anume apără, cum apără și de ce trebuie să apere. Să aibă un jurământ de fidelitate față de această cultură”




A.F.: - În cadrul procesului actual de lărgire a globalizării și extindere a multiculturalității, la care a subscris din punct de vedere politic și România, vor apărea (dar de ce să nu remarcăm că, deși camuflate, ele deja există) inevitabilele conflicte între limbi și între culturi. Teza coșeriană aplicată acestei chestiuni suprinde trei atitudini ce pot apărea între limbile majoritare și limbile minoritare: naționalismul lingvistic sănătos (pe care-l considerați „ politic justificabil, rezonabil și pozitiv”), șovinismul lingvistic și colonialismul lingvistic (apreciat de Domnia Voastră drept „cel mai agresiv, negativ și inacceptabil”). În ce poziție – eventual de conflicte lingvistice și culturale – anticipați, chiar și ipotetic, că s-ar putea trezi cîndva românii, cu limba și cultura lor, în contextul unei viitoare Românii membră deplină a Uniunii Europene și a NATO, și ce argumente științifice trebuie să-i însoțească și să-i lumineze pe viitorii noștri (mai buni, mai înțelepți) politicieni ?

E.C.: - După cum știți, eu nu fac politică și politica mea este doar politica deja implicită în știință și în activitatea științifică și pedagogică de transmitere a culturii și a științei. Însă, dacă pot să-mi permit să dau un sfat politicienilor, este să fie ei mai întâi culți, ca să poată apăra cultura românească, în diferitele ei aspecte. Politicienii ar trebui să cunoască bine cultura românească, să și-o însușească și în mod critic, ca să știe ce anume apără, cum apără și de ce trebuie să apere. Să aibă un jurământ de fidelitate față de această cultură. Aici sunt două atitudini la care eu mă opun, în general cu foarte puțin succes, pentru că nu pot participa la toate discuțiile și la lupta actuală din România: două atitudini care îmi par, ambele, reprobabile. Una, este atitudinea așa-zisă pozitivă excesivă care consideră valorile românești ca valori absolute și le consideră la același nivel pe toate. În acest sens, s-a format o adevărată ideologie: se citează, spre exemplu, autori români din străinătate, și se pun la același nivel valori net diferite, dar toți sunt numiți „genialul cutare..., genialul cutare..., genialul cutare...”. E discutabil, evident, dacă sunt geniali cu toții, sau dacă nu sunt geniali, iar în cazul în care ar fi geniali, oare sunt la același nivel?...De exemplu, Panait Istrati este un scriitor minor, deci nu vom exagera să spunem că „noi îl avem pe Panait Istrati, care este o valoare universală”ș.a. Cioran este un filosof de valoare relativă. Marele nostru geniu din străinătate a fost Eugen Ionescu, care este la cu totul alt nivel decât Cioran...Deci nu putem spune, iată, Eugen Ionescu, Emil Cioran și Panait Istrati...ci, pentru fiecare din aceste trei nume, trebuie obligatoriu să distingem trei nivele diferite. Contează aici valorificarea valorilor naționale, evident, dar cu simț critic și având în vedere scara valorilor. Când spuneam asta unui discipol al meu, el mi-a răspuns „da, dar vedeți cum sunt românii, ei și despre dumneavoastră exagerează acum, că sunteți cel mai mare de pe glob, și tot așa...” Eu i-am răspuns că asta și pe mine mă supără, într-adevăr. Dacă o spune cineva care știe și care, astfel, poate judeca, mă măgulește. Dar dacă o spune toată lumea, și cei care nu știu nimic, atunci e mai bine să se abțină să mă laude. Cine nu cunoaște și alți lingviști nu poate să spună despre mine că sunt „marele lingvist”. Numai într-un singur caz accept toate aceste laude, și anume în cazul nefericitei Basarabii, fiindcă acolo am devenit un simbol de luptă națională. Acolo nu pot, în consecință, să îmi permit să spun „ nu mai exagerați în privința mea, lăsați-mă în pace cu asta”... Pentru ei am devenit o armă, și eu înțeleg că este datoria mea să servesc ca armă și ca simbol acestui nefericit popor.
Cealaltă atitudine este, dimpotrivă, atitudinea hipercritică privitor la tot ce este românesc. Atrag atenția, din nou, asupra acelei discuții publice infame și rușinoase cu privire la Eminescu.
...Ce români au fost propuși pentru premiul Nobel și nu l-au luat? Pentru a reveni la critica primului tip de atitudine. Nichita Stănescu, da. Partizanii atitudinii pozitive excesive au spus: cum? Alții, da, și Nichita Stănescu, ba? Eu zic. Dar, într-adevăr, merita, oare, Nichita Stănescu? Cunoașteți care este nivelul altor poeți din alte țări pentru a susține că s-a făcut o injustiție cu nepremierea românului Nichita Stănescu? Eu unul spun că nu i-aș fi dat premiul. Poate că i l-aș fi dat, deși comportarea politică nu l-a onorat, lui Sadoveanu, de exemplu, pe care îl consider la alt nivel. Iar, dacă lucrul ar fi fost posibil, i l-aș fi dat, fără îndoială, lui Eminescu. Concluzia este că trebuie să fim lucizi în ceea ce privește valorile noastre și să nu exagerăm. Eu recomand să fugim de atitudinile exagerate, hiperbolizante, mai ales ce vin în absența bunei cunoașteri atât a valorilor noastre, cât și a valorilor universale deja consacrate, la care raportăm mereu și adăugăm judecățile de valoare. Vorbind despre premiul Nobel și literatura română...necesitatea recuperării simțului realității este urgentă...Să luăm, de pildă, romancierii Americii de Sud. Să vedem diferența, cât sunt de mari, și cum întrec cu mult valoarea maculaturilor scrise și publicate în limba română !
Cât despre atitudinea hipercritică, ea produce o umilire în fața Occidentului, o umilire lipsită, și ea, de critică. Adică tocmai valorile noastre, încă necunoscute și, de aceea, și neapreciate deocamdată la un nivel corespunzător, sunt respinse fără drept de apel și se exagerează, în schimb, dintr-un tradițional și păgubos snobism, cu tot ce apare mai ales în Franța, dar și în America sau restul Europei, fără să se înțeleagă că și acele valori nu sunt toate la același nivel și că există și valori românești realmente superioare lor. Bunăoară, referitor la cazul meu chiar, într-un fel de enciclopedie a lingvisticii apar o mulțime de termeni propuși de niște necunoscuți străini care nu au nici o valoare și care nu rămân și care nu sunt apreciați în străinătate, dar nu apar nici măcar termenii fundamentali pe care i-am introdus eu și care sunt recunscuți peste tot și deja utilizați peste tot în mod curent. De ce nu apar acești termeni? Tocmai pentru că i-am introdus eu, adică un român. Sau, uneori, idei ale mele, recunoscute în străinătate foarte bine, apar ca idei ale altora, care nu recunosc că în multe afirmații ale lor mă citează, de fapt, pe mine.
În concluzie, lipsa de critică, pe de o parte, și atitudinea hipercritică față de valorile românești, pe de altă parte, sunt respinse de mine. Ele au adus mereu mari prejudicii culturii și limbii române, iar în prezent pot fi considerate cei mai mari inamici pe termen lung și cu consecințe incalculabile pentru cultura românească.
Se înțelege că acest lucru este contingent... adică și din cauza informației foarte fragmentare, dar și datorită, mai mult sau mai puțin, hazardului, fiecare a aflat (în România) ce s-a putut afla de către el de peste granițe, crezând, la un moment dat, că una sau alta ar fi marea doctrină răspândită în străinătate. În străinătate se poate întâmpla la fel. Bunăoară, Sorin Alexandrescu publică o antologie stilistică în care singura lingvistică textuală ce este total ignorată este tocmai lingvistica mea textuală, iar, în mod absolut regretabil și chiar scandalos, această antologie apare ca fiind ...actuală !
În străinătate se produce o revoluție în lingvistica textuală, iar în România mulți așteaptă mai întâi să vadă ce se spune acolo, pentru a urma apoi această cale, prin imitație! „Dacă e apreciat în străinătate, atunci îl putem aprecia și noi”, se gândește în țară. Dupa ce am închis această mică paranteză, trebuie să reafirm că discuția aceasta vine, deci, din mai vechea discuție din jurul cauzelor care mențin cultura română și limba română în statutul de marginale. Culturii românești, atât cât o stăpânesc eu, îi lipsește simțul critic și, în același timp, cel autocritic. Adică, înteleg prin aceasta, simțul critic în alegerea modelelor și în cunoașterea culturii în general. Noi, în România, am considerat întotdeauna Franța și, în parte, pe bună dreptate, ca izvor al culturii universale în general și ne-a lipsit o panoramă mai vastă cu privire la restul culturii europene. În particular, mai ales în ceea ce privește critica. Dar experienta mi-a atras atenția asupra faptului că, în Europa, țări critice cu adevărat sunt Italia și Anglia, și mult mai puțin Franța. Asta e valabil și în lingvistică, dar și în alte domenii. Or, noi, aici, din motive istorice arhi-cunoscute, ne-am limitat în general la Franța, numai la Franța, fără să avem și simțul valorilor și al diferențelor de nivel, acestea din urmă, de altfel, nefiind măcar recunoscute în Franta, nici în general și nici în ceea ce ține de cultura franceză ca atare.

Cât privește afirmația dumneavoastră cu Academia Română, în realitate au fost anumite lucruri subterane, care poate nu au fost remarcate în răspunsul meu. Nu sunt deloc mulțumit de repercusiunea concepției mele și a activității mele în România, unde s-au urmat tot felul de orientări mai mult sau mai puțin trecătoare și nu s-a înțeles, în realitate, care este sensul activității mele. Singurul care a pătruns foarte serios în toată concepția și activitatea mea a fost profesorul Borcilă de la Cluj, cel care a și creat acest centru de lingvistică integrală ce acum deja produce ceva în sensul acestei lingvistici. Bucureștiul, în schimb, până acum a fost surd. La Academia Română, se spune, și ați citat și dumneavoastră, da...există cutare sau cutare afirmație despre mine și care ar fi importantă pentru că ar fi spus-o Iorgu Iordan. Dar trebuie să ne întrebăm: pe plan internațional, Iorgu Iordan se află la același nivel cu Eugeniu Coșeriu? Și se poate spune, în consecință, că îl apreciem pe Eugeniu Coșeriu fiindcă a spus-o Iorgu Iordan? Nu cumva ar trebui să spunem contrariul, adică poate că îl apreciem pe Iorgu Iordan, fiindcă a spus-o Eugeniu Coșeriu?



A.F.: - Totusi, se pare că Profetul se întoarce în țara lui și începe să fie Profet și în țara lui...Eu vă doresc să aveți înainte timpul , sănătatea și energia, ca acum, clocotitoare, ca să mai puteți crește o generație, două, de lingviști...

E.C. : - Dacă va da Dumnezeu și Maica Precista...


„Dumneavoastră, ca români, ar trebui să aveți problema Basarabiei, poate mai mult decât mine, să o înțelegeți, iară nu să spuneți mereu "Ia mai lasați-mă în pace cu Basarabia asta!", de parcă Basarabia ar fi o țară îndepărtată și necunoscută, străină de România...”




A.F.: - Vă asigur că, la rândul nostru, dar , desigur, nu atât cât Domnia Voastră, facem și noi ce putem și cât putem pentru Basarabia, necontenind a afirma interesele Basarabiei.

E.C. : - Vă voi relata, fără plăcere, o întâmplare care a devenit emblematică din punct de vedere al atitudinii: am fost foarte supărat la un eveniment din București, o lansare de carte, când mă aflam între invitați, și, imediat după ceremonii, s-a spus și mi s-a spus și mie : „așa sunt basarabenii ăștia, mereu vin cu Basarabia, Basarabia”, la care eu am replicat ca este normal așa, se înțelege că basarabenii vin cu problema Basarabiei în România, și „dumneavoastră, ca români, ar trebui să aveți problema Basarabiei, poate mai mult decât mine, să o înțelegeți, iară nu să spuneți mereu "Ia mai lăsați-mă în pace cu Basarabia asta!", de parcă Basarabia ar fi o țară îndepărtată și necunoscută, străină de România”...



A.F.: - Da, este o atitudine foarte periculaosă, cu consecințe istorice și culturale, pe termen lung, de o mare gravitate... Un gest de spălare pe mâini, prin care țara–mamă nu își apără în nici un fel copilul propus spre sacrificare...Eu am văzut discursul Domniei Voastre de la Academia Română și nu pot uita legătura de suflet pe care ați făcut-o, la acea ocazie, cu un eveniment politic important nu numai pentru Basarabia, ci și pentru evoluția conceptului de democrație în zona aceasta a lumii...

E.C. : - Da, am spus, în acele împrejurări, în fața onoratei asistențe de la Academia Română: „ Sunt foarte fericit că această zi coincide cu ziua când a fost eliberat Ilie Ilașcu”...





Suceava, 20 octombrie 2001
http://angelafurtuna2008.over-blog.com/pages/_Eugeniu_Coeriu_in_dialog_cu_Angela_Furtun-1009451.html






EVOCARE
EUGENIU COȘERIU

PE ROMÂNIA CULTURALÃ


De ANGELA FURTUNÃ


http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=8813
( Hyperion nr. 3 – 2005)

Pe Eugeniu Coseriu l-am întâlnit pentru ultima oara în ziua de 20 octombrie 2001, la Suceava, când mi-a acordat acest extraordinar interviu, din care am publicat, ulterior, în acelasi an, un prim fragment într-o revista literara judeteana, unde textul a fost cu greu acceptat si plasat marginal, iar pentru impunerea lui a fost nevoie sa fac demersuri obositoare, lovindu-ma de opozitia îndârjita a unor gloriole literare locale. În acea toamna frumoasa, la Universitatea “Stefan cel Mare” de la Suceava, Anul European al Limbilor se încheia, cred, prin editia a -VI-a a Clocviului International de Stiinte ale Limbajului, al carui mentor domnul Eugeniu Coseriu devenise înca de la debutul manifestarii internationale, initiata de regretatul professor Mihail Iordache pe la începutul anilor 90. Înscriindu-si traiectoria internationala pe creasta valului de “rasturnare lingvistica” produs prin deschiderea spre post-modernitate a integralismului lingvistic, colocviul de la Suceava devine, de la an la an, o prestigioasa institutie a integrarii noastre europene, ca si o avanscena a celor mai coerente politici lingvistice, fundamentale pentru aceasta parte a Europei. În acele zile, am celebrat din nou diversitatea lingvistica europeana, încurajarea studiului limbilor straine, dezvoltarea si aprofundarea competentelor si a performantelor lingvistice, în prezenta unui auditoriu international de elita, alaturi , între altii, de prof. Jean- Claude Coquet, directorul Centrului National de Cercetari Stiintifice din Franta (participant la aventura structuralista, fenomenolog si filosof marcant al limbajului) si Paul Elie Levy, directorul Centrului Cultural Francez din Iasi. Nu în ultimul rând, ca amfitrioana si organizatoare excelenta a întâlnirilor din jurul eminentului om de cultura Eugeniu Coseriu, s-a remarcat, si în acele împrejurari, o personalitate de exceptie a lumii lingvistice si a francofoniei, anume prof. univ.dr. Sanda -Maria Ardeleanu.La acea editie a Colocviului International, Eugeniu Coseriu a acordat o binevenita atentie noului spatiu european al cercetarii, conturat prin problematica reperata de specialistii din România, Ucraina si Republica Moldova. Cu acea ocazie, a fost înfiintata Asociatia Internationala pentru Ocrotirea Limbilor (AIOL), al carei presedinte de onoare a fost ales domnul Eugeniu Coseriu. Un loc aparte în cadrul lucrarilor colocviului l-a ocupat sectiunea lingvisticii integraliste coseriene în care, sub patronajul savantului Eugeniu Coseriu si a prof. univ. dr. Mircea Borcila, au fost etalate cele mai noi aspecte din cercetarea de specialitate desfasurata de Centrul de Lingvistica Integralista de la Cluj, primul si cel mai important din România ultimilor ani, caruia i se alaturasera si nucleele de cercetatori de la Iasi, Sibiu, Timisoara, Suceava.

În cadrul acestei sectiuni coseriene, duminica, 21 octombrie, la ora 16, academicianul prof.univ.dr. Anatol Ciobanu de la Universitatea de Stat din Chisinau a propus ca « având în vedere valoarea incontestabila a personalitatii si operei coseriene (care numara peste 350 de titluri de lucrari publicate) si recunoasterea internationala larga de care se bucura (peste 40 de universitati i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa), savantul Eugeniu Coseriu sa fie nominalizat pentru Premiul Nobel ».

…Pe 7 septembrie 2005 s-au împlinit trei ani de când Eugeniu Coseriu ne-a parasit, dupa ce, prin întreaga sa opera, a întemeiat o noua planeta pentru cercetarea lingvistica mondiala, guvernata de “saber linguistico”, concept care, coroborat cu contributiile lui Noam Chomsky, celalalt titan al secolului lingvistic trecut, a revolutionat filosofia limbajului si filosofia culturii.

(Angela Furtuna)


„Eugeniu Coseriu este un om universal, a carui stiinta o împartasim multe popoare si, prin urmare, fiecare îl considera «al sau».“

(prof.dr. B. Garcia Hernandez, Madrid)


“Principala rasturnare pe care o produce savantul român în gîndirea limbii fata de lingvistica lui Saussure este plecarea de la ipostaza parole (în termenii din interpretarea dicotomica saussuriana: langue-parole), si nu de la ipostaza langue. Accentul pus pe realitatea vorbirii (în interpretarea tricotomica a functionarii limbii: sistem-norma-vorbire) a avut drept consecinta readucerea în prim plan – în sensul conceptiei lui Humboldt - a raportului originar dintre fiinta umana si limba, limba pe care omul a creat-o, creîndu-se pe sine. Iar gîndirea acestui raport a trebuit sa produca modificari si în modul de a întelege limba – sistem, diferit de conceptia lui Saussure despre langue: nu doar un domeniu al memoriei, un "dictionar" într-un numar nedeterminat de exemplare, cunoscut în diferite grade de vorbitori, ci un Sistem - "ansamblu de posibilitati (...), de libertati, admitînd realizari infinite ", în spatele carora se afla tot atîtea modalitati prin care fiinta umana se asaza în lume, percepe lumea sau intra în comunicare cu fiinta lumii. Acesta este principalul drum deschis de Eugeniu Coseriu, prin cele doua studii teoretice fundamentale, în esenta lor complementare, Sistema, norma y habla (1952) si Sincronia, diacronia e historia (1958), fundamentat în continuare, din alte unghiuri, prin Teoria del lenguaje y linguistica general (1963), El hombre y su lenguaje (1977), prin studii de semantica etc. Pe acest drum s-a putut revela rolul esential pe care l-a avut limba pentru fiinta umana în asigurarea conditiei de fiinta libera, prin dezvoltarea creativitatii. Prin aceasta întelegere, opera lui Coseriu iese din marginile restrînse ale lingvisticii – stiinta a limbii, deschizîndu-se filozofiei limbajului într-un raport de consubstantialitate cu filozofia culturii.”

(prof.univ. dr. Dumitru Irimia, Iasi)
“O, da, exista un "model Coseriu" si ne-ar placea sa o afle cât mai multi dintre tineri. Ca este un model intelectual, o stiu nu numai românii si nu numai fostii lui studenti de la universitatile din lume în care a predat. Reputatia lui în lumea savanta, mai ales a Europei, n-a fost egalata de nici un lingvist al nostru. În alte continente, el reprezinta Europa, si este de ajuns sa stim ca în Japonia au fost traduse zece lucrari ale sale pe vremea când înca nu existau lucrari traduse în româneste. Specialist desavârsit, Eugeniu Coseriu era convins, în acelasi timp, ca lingvistica trebuie sa se deschida larg si catre alte stiinte ale omului. Pe de alta parte, nu cunosc multi lingvisti din epoca noastra care sa fi expus atât de clar principiul responsabilitatii publice a lingvistului, pornind de la ideea ca lingvistica nu este numai o stiinta a omului, ci si o stiinta umanista, adica pentru om. Eugeniu Coseriu este un model si pentru ca a pus în practica propriile lui principii privind moralitatea omului de stiinta care, spunea el, nu poate fi despartita de morala în genere: a avea încredere în semeni, a încerca sa vezi partea pozitiva din pozitii si afirmatii, a nu crede ca numai cei care spun ceva nou sau îsi închipuie ca spun ceva nou spun si un lucru important”

(prof.univ. dr. Nadia Anghelescu. Bucuresti)

“Avea o cultura lingvistica vasta, cu lecturi profunde în domeniul filozofiei, esteticii, literaturii etc. (de la Platon si Aristotel la Sfântul Augustin si G. Vico, pâna la Kant, Hegel, W. von Humboldt si la autorii italieni moderni, B. Croce, A. Pagliaro, A. Banfi), fiind cu informatia la zi. Biblioteca sa era, ca bogatie si valoare, unica. Lui E. Coseriu i se potriveste caracterizarea de "ascet al stiintei", pe care el o folosise cu privire la Al. Rosetti, dar în alt sens. Daca, în cazul lui Al. Rosetti, asceza a însemnat faptul ca s-a dedicat toata viata unei singure opere "Istoria limbii române", E. Coseriu a fost un ascet în sensul ca a facut mari sacrificii (chiar în viata personala) pentru a se consacra în întregime stiintei. Era temut de confrati. La congrese, conferentiarii aveau emotii când intra E. Coseriu în sala. Putea fi subiectiv în aprecieri, dar nu pe linie stiintifica, unde era necrutator de obiectiv. Era foarte prietenos cu colaboratorii apropiati, cu românii în general, cu basarabenii în special”

(prof.univ. dr. Nicolae Saramandu)

“Caracteristicile "modelului Coseriu" se cuprind în mare în cele cinci principii filozofico-lingvistice ale cercetarii stiintifice, enuntate de autorul nostru si comentate pe larg de acum la bastina, unde a revenit dupa o jumatate de secol de absenta. Ele sînt formulate astfel: principiul obiectivitatii, principiul umanismului, principiul traditiei, principiul antidogmatismului si principiul utilitatii practice.

Dar despre "modelul Coseriu", cel uman, intelectual si profesional, nu se poate vorbi cu referire la comunitatea stiintifica lingvistica de la noi, care este silita de puterea actuala sa renunte la utilizarea denumirii adecvate a limbii exemplare, una singura în estul romanitatii. Conducatorii comunisti îsi asuma drepturi de specialisti în materie, netinînd cont de opiniile solid argumentate ale comunitatii stiintifice din tara si din lume, ignorînd cu nonsalanta si cele spuse în repetate rînduri de lingvistul numarul unu al contemporaneitatii.”

(acad. Silviu Berejan, Chisinau)“


Profesorul Coseriu, înainte de a fi fost român în general, era basarabean în special. Pentru destinul tragic al basarabenilor în istoria de dupa 1812, dar mai ales dupa 1944, avea o coarda deosebit de sensibila a inimii. Coseriu, stiut ca om adesea dur si cu inflexibilitati în multe privinte, pentru tot ceea ce era în legatura cu Basarabia natala arata deodata o caldura si generozitate care-l surprindeau pe cel care nu-i cunostea aceasta slabiciune. Desi la Universitatea din Tubingen si-au facut studiile numerosi germani din Basarabia (cf. Luminita Fassel, Das deutsche Schulwesen in Bessarabien, 1812-1940. Munchen, 2000), de fapt, mai ales prin profesorul Coseriu s-a stiut aici unde se afla aceasta provincie si care sînt problemele ei vechi si actuale.”

(prof.univ. dr. Luminita Fassel, Tubingen)“


Acest miracol, vreau sa cred, s-a produs gratie unui foarte complex si rar context istoric si cultural: a rasarit un copil minune, dar unde? Într-un sat basarabean. Dar acel sat se afla încadrat în România Mare, iar acea Românie Mare avea o scoala si un sistem de învatamânt european, cu adevarat european. Apoi, norocul a facut sa scape ca prin urechile acului de ocupatia sovieto-ruseasca, sa faca studii într-o tara europeana, în cadrul unei culturi si spiritualitati de prim rang. Aici mi-am amintit de colegul domniei sale, italienist si spaniolist, profesorul Nicanor Rusu, care, revenit sau readus fortat dupa 1944 la Chisinau, aici si-a macinat în van talentul si eruditia. A ajuns sa fie internat la psihiatrie, de unde mi-a trimis un caiet cu impresii extrem de interesante despre cartea mea "Zbor frânt", dar care caiet a disparut în mod enigmatic, de nu l-am mai putut descoperi nici pâna astazi... Mai stii? O fi zacând în vreunul din dosarele arhivelor secrete, pe care le pazesc cu atâta strasnicie pâna azi toti diriguitorii acestei asa-zise Republici Moldova cu a ei "asa-zisa limba moldoveneasca de stat"... Alaturi de Mircea Eliade, de Emil Cioran, Eugen Ionescu - Eugeniu Coseriu a salvat de la rusine numele de român si a ocrotit spiritul românesc în lume...”

(Vladimir Besleaga, scriitor, Chisinau)


“Ceea ce am învatat eu de la Coseriu a fost, în primul rînd, faptul ca limba nu este ceva impus din afara omului ca un produs finit, ci ea se creeaza în mod continuu prin vorbire ca activitate libera si intentionala a omului. Prin asumarea acestui punct de vedere, am cîstigat curajul de a avansa în cercetarile mele lingvistice într-o perspectiva cu totul noua.”

(prof.univ.dr.Katsuhiko Tanaka, Tokio)


“Pentru mine Eugeniu Coseriu este un enciclopedist al sec. XX. Aceasta caracterizare este cu atât mai importanta cu cât secolul care a trecut a fost unul în care, mai ales în a doua jumatate a lui, s-au practicat specializarile în domenii restrânse. A contribuit la aceasta pregatire teoretica exceptionala, cu stapânirea perfecta a diverselor conceptii filozofice, si mânuirea perfecta a numeroase limbi. O forta fizica iesita din comun îi permitea sa lucreze zilnic multe ore fata de ceea ce eram obisnuiti noi, ceilalti (într-o dimineata am trecut pe la camera lui într-un hotel din strainatate si am ramas mut când abia îl vedeam prin norul de fum ramas de la tigarile pe care le fumase toata noaptea: dormise doar doua ore!).

Este un model greu de urmat. Geniile nu pot fi urmate fara riscul de a crea o lamentabila pastisa.”

(acad.Marius Sala, Bucuresti)


“În anii de dupa 1990, lingvisti din centrele academice si universitare Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Chisinau si Balti, prin traducerea si editarea câtorva lucrari ale savantului, prin invitarea acestuia pentru sustinerea unor cicluri de conferinte si lectii, ca si prin organizarea de manifestari stiintifice (printre care o semnificatie aparte au avut "Lecturile coseriene" de la Chisinau, ce ar trebui sa continue), au facut doar un început în ceea ce priveste receptarea operei coseriene. Deoarece Magistrul, înteleptul, a fost o constiinta critica, recuperatoare si integratoare a lingvisticii, impunând ca firesc sentimentul de obligatio fata de menire si profesie, trebuie sa ne învrednicim de adevarata onoare ce ne revine de a întelege si de a cultiva, prin lucrarile noastre si ale elevilor nostri, lumina si spiritul pe care ni le-a transmis.”

(prof.univ.dr.Stelian Dumistracel, Iasi)


“Pe acel val impetuos de energie modelatoare dintre razboaie, din care pîna la noi au ajuns doar slabe reverberatii, a început de fapt constituirea ca personalitate a basarabeanului Eugeniu Coseriu. Ramîne doar de presupus cîti dintre tovarasii sai de generatie ar fi putut sa-l urmeze la propriu si la figurat, daca nu intervenea ghinionul istoriei. Norocul sau a fost ca, printr-un concurs de împrejurari, raspunzînd poate unui impuls secret, s-a desprins la timp din locul condamnat la distrugere, la risipire, la pierdere a oricarui temei în care s-a nascut, reusind sa-si salveze astfel un traiect al spiritului asumat înca din tinerete. Norocul înstrainatului.”

(Valentina Tazlaoanu, scriitoare, Chisinau)


“Autoanaliza pasionanta pe care o ofera autorul în Lingvistica integrala (Bucuresti: Editura Fundatiei Culturale, 1996) revela rolul pe care l-au avut în acest proces de decantare, de formare a conceptiei proprii teoria lui F. de Saussure, experienta proprie, contactul avizat si profesional cu un mare numar de limbi, meditatia asupra unor texte filosofice, dar si sugestiile desprinse din lectura a multiple studii lingvistice ocupîndu-se de fapte din variate limbi si tratate din perspective teoretice si metodologice diverse. Lecturile din Saussure si Humboldt, Hegel si Croce, Aristotel si Leibnitz, dar si interesul multilateral manifestat fata de fenomenul lingvistic în toata diversitatea sa – de la universal pîna la "vorbirea" individuala, manifestata în "textul" particular si concret, dar si confruntarea cu problemele (socio)lingvistice din Uruguay si din alte parti ale lumii, în diverse momente ale "istoriei" complicate a autorului, participa toate, evident cu pondere diferita, la constituirea viziunii globale, în trei ipostaze, a fenomenului lingvistic. Lingvistica integrala se constituie treptat, ca rezultat al regîndirii unor probleme particulare; iar includerea lor într o perspectiva de ansamblu contribuie la situarea mai exacta si la întelegerea lor mai rafinata si mai profunda.”

(prof.univ.dr.Valeria Gutu Romalo, Bucuresti)


“Coseriu se numara, incontestabil, printre putinii care "au vazut idei". Înzestrarii naturale, pentru care nu avem nici merit, nici vina, el a dovedit din nou ca, pentru a realiza ceva, trebuie sa i se adauge munca si pasiunea. Coseriu a avut si noroc, chiar daca meritat. Comunitatea stiintifica de azi din tarile noastre, care are mai putin noroc, trebuie sa-i suplineasca lipsa prin munca, pasiune si speranta.”

(prof.univ.dr. Ioana Vintila Radulescu)


“Este un paradox ca în Basarabia, care l-a dat lumii pe Coseriu, sa se editeze sub "înalt patronaj" un pseudodictionar – cel al limbii moldovenesti. Este o insulta si la adresa poporului român basarabean, si la adresa stiintei si a tuturor savantilor-lingvisti de la noi si din afara care s-au consacrat limbii române si adevarului istoric. Este o insulta si la adresa regretatului savant Eugeniu Coseriu.”

(Valentina Butnaru, scriitoare, Chisinau)
“Prin originalitatea, autenticitatea si perenitatea operei sale, prin valoarea ei universala, Eugeniu Coseriu a devansat stiinta lingvistica mondiala. L-am putea numi, deci, "omul care a venit din viitor", atribuindu-i - fara exagerare - titlul de "supramodel Coseriu."

Dupa cum este stiut, întreaga sa opera stiintifica a fost scrisa în spaniola, germana, franceza si italiana, deci este cunoscuta si apreciata mai bine în strainatate, decât acasa - în România si Republica Moldova. Operele din prima perioada a creatiei coseriene, de la Montevideo (1951-1962), au fost scrise în limba spaniola si editate la Madrid: "Sistema, norma y habla", "Forma y sustancia en los sonidos del lenguaje", "La geograf?a lingu?stica", "Logicismo y antilogicismo en la gram?tica", "Determinaci?n y entorno", "Sincron?a, diacron?a e historia" si "Teor?a del lenguaje y lingu?stica general". O data cu stabilirea Profesorului, în 1963, în Germania, la Universitatea Tubingen, urmeaza o alta perioada a creatiei sale, cu o serie de lucrari importante, scrise, în principal, în limba germana. Este vorba despre doua volume de reconstructie a istoriei gândirii lingvistice europene ("Die Geschichte der Sprachphilisophie von der Antike bis zur Gegenwart. Eine ?bersicht" T. I: Von der Antike bis Leibniz. Tubingen, 1969: T. II: Von Leibniz bis Rousseau. 1972.), si alte doua carti consacrate "posibilitatii si limitelor" unei abordari generative în lingvistica ("Einfuhrung in die transformationellen Grammatik". - Tubingen, 1970, si "Leistung und Grenzen der transformationellen Grammatik". Tubingen, 1975), care, laolalta, întregesc Programul Lingvisticii Integrale, elaborat de marele savant în primul deceniu al sederii sale la Tubingen. E de mentionat, de asemenea, trei volume din ultimul deceniu al secolului ce s-a scurs, care reprezinta o abordare aristotelica a logosului semantic pâna la filosofia hegeliana a limbajului ("Die deutsche Sprachphilisophie von Herder bis Humboldt". T. I-II, Tubingen, 1993; "Wilhelm von Humboldt. Die deutsche Sprachphilisophie von Herder bis Humboldt". T. III, 1994; si "Die Sprachwissenschaft in 20. Jahrhundert. Theorien und Methoden". Tubingen, 1995).

Opera de baza a lui E. Coseriu a fost tradusa în peste 40 de limbi din lume: în engleza, germana, italiana, portugheza, rusa, în alte limbi slave, în japoneza, coreeana, finlandeza etc.

Dupa 1990, au fost traduse si în limba româna peste 10 volume, pâna la acea data în româna au fost cunoscute doar câteva studii de proportii mici.

Este de datoria noastra ca monumentala opera lingvistica a lui Eugeniu Coseriu sa devina un bun al poporului din care a facut parte. Traducerea integrala si punerea ei în circulatie larga trebuie sa constituie o urgenta si un deziderat de interes national. Acesta va fi cel mai frumos omagiu al nostru adus memoriei luminoase a celui care a fost Eugeniu Coseriu.”

(Andrei Crijanovschi, lingvist, Chisinau)


“Abandonând tonul elogios, caruia însusi Eugeniu Coseriu i se împotrivea, vom sublinia ca e absolut necesar sa promovam opera marelui lingvist în licee, dar mai ales la universitati, la facultatile de profil, unde ar trebui organizate seminare si cursuri speciale consacrate mostenirii coseriene.

Revenirea sa acasa înseamna mai mult decât suntem în stare sa constientizam acum. Vom întelege cu adevarat ce este Eugeniu Coseriu pentru noi, românii basarabeni, dar si pentru stiinta mondiala, doar atunci când îi vom cunoaste cu adevarat opera în reala ei dimensiune. Însa lucrul acesta, cu regret, nu se va întâmpla atât de curând, în special la Chisinau.”

(Ana Bantos, scriitoare, Chisinau)
“Întîlnirea mea cu profesorul Coseriu s-a întîmplat în 1995, la Suceava, la Colocviul International de Stiinte ale Limbajului, colocviu de semiotica inaugurat de Eugeniu Coseriu si Mihail Iordache, decanul de la Literele de la Suceava, un alt nume scump inimilor noastre, ale celor de la Balti. Eram la acea editie a colocviului împreuna cu profesorul Gheorghe Popa. E cunoscut nivelul foarte înalt stiintific al acelor sedinte la care lua parte si fondatorul. Era prima noastra participare la o întrunire stiintifica de atare nivel si, fireste, eram frustrati. Din momentul cînd a aflat ca sîntem de la Balti, Eugeniu Coseriu ne-a coplesit si, as spune, ne-a protejat cumva cu atentia lui. O meritam doar prin simpla întîmplare de a fi fost de la Balti. Ne-a prezentat, ne-a aratat lumii. I-am dat atunci unul din primele numere ale Semnului, primul, probabil, cu o tinuta grafica si poligrafica demna de toate criticile. Arata însa revista la toata lumea si se mîndrea ca la Balti, unde îsi facuse studiile liceale si unde debutase ca scriitor, au mai aparut niste oameni ai scrisului.”

(Maria Sleahtitchi, scriitoare, Balti)


“Una din cele mai remarcabile calitati ale intelectualului Coseriu era capacitatea de a gândi cu claritate clasica, carteziana, complexitatea problemelor modernitatii târzii. Profesional era un constructor, un edificator de institutii. Uman avea o generozitate remarcabila fata de cei tineri si înzestrati, atât intelectual cât si caracterial. Avea o afectiune speciala si exigenta pentru tinerii care veneau din România sau Basarabia.”

(prof.dr. Aurel Codoban, Cluj)
"Adevarul trebuie afirmat si aparat chiar cu riscul închisorii sau cu riscul vietii", ne învata în ultima sa venire la bastina marele savant, presimtind parca recaderea în primitivism care ne ameninta azi din nou…

A înteles lumea si s-a daruit lumii, încât este cel mai îndreptatit basarabean sa ceara acestei lumi ratacite sa ne lase macar câteva picaturi din sângele cu care am hranit popoare, ca sa ne putem înfatisa cu ele, ca noi însine la judecata de apoi.”

(Serafim Saka, scriitor, Chisinau)


“Viata si opera marelui savant sunt exemplare pentru comunitatea stiintifica de azi. Un "model Coseriu" ar include: eruditie, perseverenta, toleranta fata de opiniile altora, tenacitate, fidelitate în raport cu tine însuti, munca si iar munca.

Desi era deja un nume de rezonanta în lingvistica mondiala, Dictionarul enciclopedic român, editia din 1962, nu i consacra nici un rând. În România, a început sa se vorbeasca despre opera lui Eugeniu Coseriu abia la sfârsitul anilor saizeci, când savantul participase la Congresul International de Romanistica de la Bucuresti si tinuse un discurs (primul-sic!) în limba româna. Mai târziu, în 1976, la Bucuresti îi va aparea, în Antologia de semantica, un studiu tradus. În prezent, la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj exista un Centru de studii integraliste, în cadrul caruia este cercetata opera coseriana. Conform afirmatiilor lui Mircea Borcila, Dictionarul de concepte fundamentale ale lingvisticii integrale, pe care îl elaboreaza Centrul.., "trebuie sa raspunda tocmai acestei exigente capitale: aceea de a reprezenta toate contributiile majore ale celui mai mare lingvist al lumii" (Mircea Borcila, Eugeniu Coseriu, fondator al lingvisticii ca stiinta a culturii// Un lingvist pentru secolul XXI, Editura Stiinta, Chisinau, 2002, p. 37). În Basarabia postbelica, subiectul Coseriu a ramas tabuizat pâna la începutul ultimului deceniu al secolului trecut. (Se stie ca lingvistica din republicile ex-sovietice era o stiinta politizata ca si celelalte si nu accepta teoriile elaborate de savant. "Cu toate acestea, si în pofida prezentarii critice a lui Zvegincev în prefata la versiunea rusa a studiului Sincronie, diacronie si istorie, aspecte importante ale conceptiei coseriene, inclusiv ale lexematicii, au patruns si în acest spatiu cultural", ne informeaza Eugenia Bojoga în articolul Valorizarea lexematicii în doua contexte diferite: fosta U.R.S.S. si Spania, inclus în volumul citat anterior). Opera lui Eugeniu Coseriu ramâne pâna azi nevalorificata integral. Posteritatea care, speram, va cunoaste mai bine opera acestui intelect de exceptie va trai înca multe clipe de revelatie stiintifica.”

(Margareta Curtescu, scriitoare, Balti)


“Exista un "model Coseriu" valabil pentru comunitatea stiintifica de azi. Aflat ca si alti români în dizgratiile istoriei, Eugeniu Coseriu a reusit sa obtina pozitia unei autoritati centrale în lingvistica mondiala, sa devina un expert suprem al ei, manifestînd, în tot ceea ce a facut, o ambitie culturala a globalitatii. Este un arhitect înzestrat al unei cariere stiintifice de o probitate rar întîlnita la noi, pe care au tinut s-o onoreze toate academiile si universitatile care se respecta. A manifestat un netarmurit devotament pentru luturile natale, pastrînd o memorie ancestrala a radacinilor. E. Coseriu a avut si ambitia sa fie un excelent ambasador al spiritului românesc oriunde i-a fost harazit sa semene întelepciune si sa cultive minti. E printre putinii români care s-au realizat plenar si ma gîndesc cu groaza ce s-ar fi întîmplat cu Domnia sa, daca ar fi ramas în tara.”

(prof.dr. Anatol Moraru, scriitor, Balti)


“Cred ca opera lui Coseriu trebuie mai întâi bine valorificata, pentru ca, de fapt, noi înca nu realizam cât de întinsa este aria tematica a operei sale. M-am convins de acest lucru când am descoperit, aproape întâmplator, niste materiale care vizeaza teoria traducerii, de care ma ocup si eu – si întâmplarea poate face parte din modalitatile de receptare. Dar, de fapt, ar trebui sa avem o bibliografie completa a lucrarilor coseriene, din care oricine ar putea sa aleaga ceea ce-l intereseaza mai mult. Îmi displace aceasta forma de exprimare – cu trebuie, e necesar etc., înteleg ca cineva concret trebuie sa-si asume responsabilitatea si truda de a aduce opera lui Coseriu mai aproape de noi, dar acuma înca nu vad cine ar fi aceasta "persoana fizica sau juridica”.”

(prof.dr.Irina Condrea, Chisinau)


“Eugeniu Coseriu a fost un cetatean devotat al tarii Limba Româna, dar a fost renegat mai bine de cinci decenii. Publicat si recunoscut în întreaga lume, "acasa", cum spunea savantul, s-au învrednicit sa-i dea atentie abia dupa 1992. Cu toate acestea, el nu a ramas fara descendenti în spatiul Limbii Române. În buna traditie a Scolii de la Tubingen, activeaza Centrul de studii integraliste de la Cluj, condus de profesorul Mircea Borcila. La Balti, a fost inaugurat laboratorul "Eugeniu Coseriu", care, cred, va fi un promotor tenace al ideilor savantului.

Sper ca, asa cum referindu-ne astazi la activitatea lui Eugeniu Coseriu, invocam discipoli din Germania, Spania, Portugalia, Italia, Japonia, America sau Africa, vom vorbi, în cîtiva ani, si despre succesori din Bucuresti, Iasi, Cluj, Brasov, Chisinau sau Balti. Nu numele lui Eugeniu Coseriu are nevoie de aceasta, ci noi, pentru a dainui prin el.”

(prof. univ.dr.Lucia Turcanu, scriitoare, Balti)


“Am dat mâna cu genialul lingvist în 1994, când el tinuse un referat de-a dreptul superb la Congresul al V-lea al Filologilor Români (Iasi-Chisinau, 6-9 iunie). Pe buzele tuturor se aflau cuvintele Domniei sale: "A promova sub orice forma o limba moldoveneasca deosebita de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greseala naiva, ori o frauda stiintifica; din punct de vedere istoric si practic e o absurditate si o utopie; si din punct de vedere politic, e o anulare a identitatii etnice si culturale a unui popor si, deci, un act de genocid etnico-cultural".”

(dr.Ion Ciocanu, scriitor, Chisinau)


“Nu cred ca se poate vorbi de un "model" pentru ca figura umana, intelectuala si profesionala a lui Coseriu a fost exceptionala si o exceptie este o exceptie tocmai de la regula. Cu greu va fi o regula a viitorului. De aceea, privind cu neîncredere comunitatea stiintifica de azi, e bine sa nu ne facem iluzii. Pentru ca drumul urmat e acela al specializarii înguste, opus celui al lui Coseriu, care a fost în mod constient asumat, unul al interdisciplinaritatii. Coseriu poate fi un "model" doar daca prin model se întelege un ideal intangibil si neatins înca, la care privesc însa toti aceia care se tem de partializare. Coseriu nu era, dupa cum se stie, numai un poliglot capabil sa se miste cu dezinvoltura în atîtea limbi diferite ale caror literaturi le cunostea foarte bine. Coseriu era un lingvist care a ales interdisciplinaritatea, care crease, de fapt, din disciplinaritate cîmpul propriei cercetari facînd astfel interdisciplinara lingvistica. În conceptia sa filosofica limbajul, aspect distinctiv al umanitatii omului, trebuie sa constituie centrul stiintelor umaniste. De aceea stiintele umaniste trebuie sa recurga la limbaj si la studiul limbajului, la lingvistica, în care îsi gasesc propria legitimare si sensul lor ultim iar, pe de alta parte, studiul limbajului trebuie sa se largeasca, ramificîndu-se în trans si interdisciplinaritate care, s-o spunem împreuna cu Vico, constituie "lumea civila".”

(prof.dr. Donatella Di Cesare, Roma, Italia)


“Am avut ocazia sa-l întîlnesc pe Coseriu în mai multe rînduri la Tubingen, Munster si Berlin. Am apreciat capacitatea lui de a asculta, imensa sa cultura. Împartaseam acelasi gust pentru literatura italiana si bucataria italiana. El rezuma, în felul sau, romanistica si romanitatea totodata. “

(prof.dr. Francois Rastier, Paris, Franta)


“Într-adevar, s-ar putea vorbi de un model stiintific coserian, cel putin în domeniul semanticii structurale si functionale, deoarece a fost si continua sa fie aplicat si dezvoltat de catre diversi cercetatori, cum ar fi: G.Salvador, H.Geckeler, G.Wotjak s.a. În cadrul lingvisticii în ansamblu, Profesorul E.Coseriu aduce, cum se stie, o viziune integrala asupra fenomenelor relationate cu vorbirea în general si cu limba în particular. Din studiile lui Coseriu transpare o conceptie asupra limbajului articulata pe nivele care are ca baza activitatea lingvistica concreta si care presupune o inversiune a punctului de plecare al lui F. de Saussure în investigatia lingvistica: nu limba constituie centrul de interes al lingvisticii, ci vorbirea. Aceste idei, expuse de timpuriu de Coseriu (a se vedea studiul sau Determinaci?n y entorno, publicat pentru prima data în 1955, deci aproape cu 50 de ani în urma), ne surprind astazi prin modernitatea lor, deoarece coincid cu unele curente actuale, care reclama o lingvistica nu doar a enunturilor, ci si una a enuntarii.”

(prof.dr.Rosario Gonzalez Perez, Madrid, Spania)
“As vorbi mai putin de un " model Coseriu", cît mai curînd despre un "model al lingvisticii si al romanisticii", instituit de Coseriu. Profesorul cunostea nu doar faptele particulare ale limbilor romanice, ci si istoria constituirii pas cu pas a acestui domeniu, abordînd totodata o problematica imensa a acestui domeniu. Îmi amintesc de ultima mea întîlnire cu profesorul Coseriu, cu putin înainte de decesul sau. Vizitîndu-l la Kirchen, lînga Tubingen, în august 2002, el mi-a povestit, nu fara mîndrie – aceasta nu-i lipsea, dar cine ar fi îndraznit sa-l laude personal în timpul vietii – despre numeroasele sale manuscrise neterminate, în care a putut sa indice anumite probleme doar sub forma de schita. Din pacate, nu a mai prins în viata aparitia monumentalei sale opere Geschichte der romanischen Sprachwissenschaft ("Istoria lingvisticii romanice. De la începuturi pîna în 1492") aparuta recent la aceeasi Gunter Narr-Verlag sub îngrijirea lui R. Meisterfeld. Nu îndraznesc sa apreciez cît interes prezinta conceptia sa lingvistica si lucrarile de filosofia limbajului pentru tînara generatie. Cert este ca vor gasi oricînd raspîndire, chiar daca în cercuri restrînse, din simplul motiv ca sînt prea "dificile". De fapt, lectura studiilor lui Coseriu presupune în prealabil multe cunostinte în diferite discipline adiacente lingvisticii.

Într-un cuvînt, în Germania pastram amintirea unui mare Profesor, care a hotarît si a marcat drumul în viata al majoritatii elevilor sai. Nu întîmplator Universitatea din Tubingen îl va comemora peste cîteva saptamîni - la 12 decembrie 2003 - , în cadrul Facultatii de Litere pe cel care a fost si ramîne simbolul acestei facultati.”

(prof.dr. Rudolf Windisch, Rostock, Germany)
“Pentru mine opera lui E. Coseriu constituie fundamentul lingvisticii, servindu-mi ca un fir calauzitor în activitatea mea didactica si de cercetare. Aceasta deoarece conceptia lui E. Coseriu ofera o solida baza epistemologica si metodologica pentru toate domeniile lingvisticii: atît pentru descrierea limbilor romanice, a diferitelor niveluri ale limbilor particulare - semantica, gramatica, formarea cuvintelor etc. - cît si pentru lingvistica textului, filozofia limbajului sau istoria lingvisticii. De aceea cred ca teoria integralista are o mare importanta nu numai pentru lingvistica actuala, ci si pentru studiile viitoare asupra limbajului si a limbilor.”

(prof.dr. Wolf Dietrich, Munster, Germany)


“Revenirea lui Eugeniu Coseriu, dupa 1990, în România nu a fost prea simpla si nici univoca. Prima institutie care l-a omagiat la înaltimea prestigiului marelui savant a fost Fundatia Culturala Româna (actualul Institut Cultural Român), iar Universitatea "Babes-Bolyai" de la Cluj s-a angajat, prin intermediul unui grup de remarcabili profesionisti, coordonat de prof. Mircea Borcila, într-o metodica strategie de promovare a operei lui Eugeniu Coseriu. Pe de alta parte, este de neînteles ezitarea Academiei Române, care nu a initiat nici pâna la aceasta data un amplu program de traducere si editare a lucrarilor celebrului lingvist...”

(Vasile Gârnet)



……………………………………………………………………………………………
ANGELA FURTUNA

BIBLIOTECA BUCOVINEI
PR IN MEMORIAM EUGENIU COSERIU 90 – CU GANDUL LA NEFERICITA BASARABIE

8 IULIE 2011

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!