poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8339 .



Luminita Amarie : Caligrafia neo-romantică a sentimentelor” (vol.de poezie „Chintesența de a fi” Editura Eminescu -2013)
presa [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [angegab ]

2013-08-28  |     | 







Poeta Luminița Amarie debutează în poezia românească prin volumul de versuri"Lacrimile,dinții albi ai durerii"(2012), volum ce apare sub egida editurii Eminescu(București) și prezentat de Traian Coșovei. Ulterior, poeta își lansează un al doilea volum de versuri,"Destin făcut dintr-un cuvânt" de această dată sub editura Singur din Târgoviște.În anul 2013, poeta Luminița Amarie, lansează volumul de versuri "Chintesența de a fi" la Editura Eminescu.
Luminița Amarie face parte din tânăra generație română care se află astăzi sub influența operei poetice a lui Eminescu în special ,poezia sentimentală ,în general, un gust pronunțat pentru neo-romantism.
Individul romantic este un sentimental care aspiră la iubirea absolută,e condamnat la solitudine ,se revoltă.
În prefața cărții, semnată de eminentul poet Traian T.Cosovei, acesta afirmă că :”Poeta străbate un teritoriu împărțit între tăgadă și speranță și disputat între trecutul asumat și un incert viitor al sentimentelor.Din acest viitor-trecut se naște un viguros(din punct de vedere poetic) sentiment al automatizării pe care autoarea îl opune carnalului în favoarea ideii de iubire „ :
Nu știu de unde-atâta suferință,/De unde-atâtea lacrimi și noroi ,/Eu mi-am clădit cetatea pe credință,/Ruina iarăși s-a ales de noi !
Pentru tânăra poetă originară (născută în 1987 la Dorohoi-Ibănești)Eminescu i se pare o temelie firească, cea mai înaltă treaptă a literaturii naționale.
Copil fiind a părăsit țară, stabilindu-se pentru un an în Italia, apoi în Franța, unde va urma diverse cursuri și specializări, precum și studii preuniversitare. Încă din școală a fost remarcată pentru talentul său poetic, literar și artistic. A călătorit în Europa, Africa, America de Sud și Orient. Locuieste în Marea Britanie, la Londra, dar se reîntoarce foarte des la Parisul copilăriei și din ce în ce mai mult în România, unde rădăcinile inspirației sale sunt cele mai ușor de definit.
Despre scris ,poeta spune:”Nu există un motiv pentru care scriu.Dar nu pot altfel, nu aș fi eu dacă nu aș avea posibilitatea să scriu.E zborul meu și nu mă aștept să nu cad.Acum însă, lăsați-mă să zbor !”.
IONEL BOTA într-o recenzie intitulată « Viața sau insolită expediție în țară dragostei fără sfârșit ». afirmă că : « În poezia Luminiței Amarie locuiește un înger protector. Experiența vivificării temelor e, însă, parte dintr-un ceremonial romantic brodat pe canavaua unei polifonii lirice pe care criticul hermeneut s-ar grăbi s-o numească postmodernism. E ca și cum sufletul candid se lasă, deodată, ispitit de lume sau că frivolitatea poate deveni canon al dezîmblânzirii nichitastănesciene. Indeterminarea, astfel, devine o tema radicală dar seducțiile acestei lirici definesc, în varianta proprie, așadar originală, reevaluările sentimentale ale ființei. În Beția fluturilor goi, dragostea înseamnă eliberare dar și respiritualizare, dialog interior, insațiabilul: „vino/te aștept dezgolită/de orice regret/și albă/tu doar vino cu/pocalul gurii tale/prinde-mi fiorul acela după ureche/știi că adorm când mă mângâi/vino/trăiește-mă/și pleacă beat de lumina” »
Eminescu este întruchiparea geniului înnăscut și influența operei și vieții sale sunt fascinante pentru această tânără poetă care este hrănită de același context ,de același ținut și care „aude” Eminescu, simte Eminescu, « crede »Eminescu ,un Dumnezeu al poeziei.
Deși a părăsit demult ținutul natal,ca și Eminescu care a trăit prin străinătățuri, poeta nu uită acest tărâm natal,care este obârșia, leagănul sacru, inconturnabil,unde versul ei găsește cea mai inspirată strună :
„Din gândul tău,/din tristețea /nebănuit/de frumoasă care/ți se coboară pe chip/aud chemarea(ridul unei lacrimi)”
Poeta posedă o inteligență și o sensibilitate „à fleur de peau” ,trăiește între două lumi, între satul de baștină și exil, dar acest voiaj interior al poeziei sale rămâne ancorat orbește la plaiurile natale, la părinți și frați, la bunici, la viața satului, la amintirile sacre din copilărie :
„Cum să te scriu eu,mamă,cuvinte nu-s în Cer/Să te divinizez,ești sfinților eter !/Tată,unde mă duc să caut nemurirea?/In care zare-albastră să-ți pironesc privirea ?”
E ca și cum din tot sufletul ceva o cheamă spre rădăcini, fără aceste rădăcini, occidentul ar fi un fel de surghiun insuportabil :
„ Pe malul Siretului meu doar Domnul mai plânge,/Prin porțile Cerului stins doar vântul ajunge./In locul în care mai plâng doar nuferi răsar,/Când spatele-mi arde adânc mi-e chinul amar”.
Poeta anunță de la bun început un motto de Confucius:”Eu transmit,nu creez.Am încredere în cei vechi și-i iubesc” această stare de recul voită este de sorginte romantică, glorifică trecutul dar există riscul de a bate pasul pe loc, de a fi tributară ilustrelor modele ale înaintașilor.
Poeta este la debuturi, unele stângăcii sunt inerente dar va trebui să deschidă în viitor o poartă spre un înveliș mai modern, mai actual, pentru a nu cădea într-o mare de clișee și teme super-uzate ca dragostea neîmplinită, trădarea în dragoste, așteptarea iubitului, singurătatea ,aceste teme recurente care inundă internetul, facebook-ul, blogurile, grupurile literare on line tenace...
Talentul poetei este mare și recunoscut ca atare de o mulțime de persoane mai ales pe internet, unde poeta este foarte activă, dar este oare suficient de a se limita de a satisface gusturile unui public anonim ,care nu face mereu dovadă unui bun gust literar, vrea o poezie dulceagă și lacrimogenă, călduță și aproape deja auzită, prin manualele școlare ori prin mijloacele mass-media.
Eminescu a fost un cititor asiduu, un filozof, un truditor al scrisului de-a lungul vieții sale .
Era interesat de manifestările vieții intelectuale,filozofice ,politice...
Deocamdată o regăsim pe terenul comun al pesimismului, a aspirației la seninătate ,la melancolia și tristețea personală, la aspirația la un ideal al fericirii de neatins.
Suntem în universul unei tinere poete, un suflet-copil, dar și suflet-femeie, care păstrează o candoare și o naivitate de o mare prospețime, care își caută refugiul în poezie, captivă a poeziei, a unor emoții care reprezintă forța talentului său, marca sa, cu care probabil atrage un public care are nevoie de mângâierea acestor cuvinte pasionale, un public care receptează acest gen de poezie :

„Mi-a fost cuvântul eșafod ,furtună,soare,nor,/Mi-ai dat să simt tot prea adânc ,eu,simplu călător./Pe culmi și creste de dureri pașii mei au ajuns/Și-n nopți plângeam sngură-n pumn/cu sufletul distrus”.
Eminescu a fost un om al modernității, nivelul lui nu era cu nimic mai prejos față de cel al culturii europene și universale, deci această generație nu aspiră uneori decât să se ridice până la el, ceea ce mie mi se pare un pas înapoi, retrograd și riscant.
Poeta are o dipoziție naturală pentru versificație ,rimă și ritm,este o poetă intuitivă, cu un simț umanitar deosebit.Are un talent fluvial,bogat în rime si trăiri adolescentine pure si sincere .
Anumite poeme produc o impresie profundă, publicul se recunoaște în aceste trăiri ca și cum poeta are harul de a citi în profunzimea sufletului fiecăruia, este adepta formelor frumoase,un gust aproape clasic, care nu inovează căci pune înainte detalii biografice destul de familiare :
„Iubitul meu ,e așa târziu,ce frig,ce dor m-a asuprit ?/Te-aștept în ploaia nopții reci,dar -ai venit;/Lugubrul nopții mă-nfioară/căci nu simt căldura ta,/Nu știu de-ai să ma ții în brațe,de vei veni,/de vei pleca”.
În palpitul acestor poeme, nu se poate nega ființa tremurândă a poetei și farmecul ei personal care fac să se uite unele imperfecțiuni.
Influența regională a limbii populare ,a folclorului ,hrănesc temele alese de autoare, autoarea are o pătrundere intimă cu aceste cuvinte tezaurizate deja de către vocabularul românesc literar.
Este în armonie și adesea rimele devin surprinzătoare, chiar splendide, deși autoarea nu are deocamdată un program estetic bine definit. Poezia ei atârnă de simțuri și relația strânsă strânsă între senzații, percepții și lirism o vor conduce pe poetă la un drum mai bine construit .
Lipsită de ardoarea și însuflețirea inspirației, poezia ei nu ar exista ,inspirația este un foc purificator ,îi subjugă ființa, o renasc.
Poezia eliberează lumea de la încremenire inertă.
Autoarea face adesea legături între divin și uman, traduce în vers șoptiri nelămurite ale transcendenței, poeta are nevoie de această miraculoasă transformare a filmului vieții în cuvinte, o realitate neconvenabilă devine sufocantă, poezia dă valoare benefică răului lumii.
Poeta integrează într-un scenariu liric-narativ iluzia că într-o zi un miracol se va produce.
Este o poezie fascinată de vis ,de un univers grațios, poeta a adaptat și adoptat instinctiv propria sensibilitate la numeroși poeți care au existat înainte dar și după Eminescu (Pillat, Minulescu, Arghezi, Păunescu,Stănescu)
Un anumit suspin în fața contrastului dintre vis și realitatea cotidiană străbate volumul ,evaziunea în sine este o rafinare a emoției.
„Am început încet, greșind mult din punct de vedere tehnic chiar și gramatical, recunosc. Învăț în fiecare zi și, dacă aș putea da timpul înapoi, nu aș mai publica prima carte în formatul brut care e – aș mai șlefui-o puțin. Dar să spunem că fiecare lucru își are timpul lui. Eu sper într-o bună zi să pot lucra la o antologie.”, mai spune Luminița. „Sunt un om făcut din emoții, am impulsuri care mă domină și, în același timp, un simt al responsabilității și al realității foarte bine definit. Nu am o poezie la care țin mai mult, fiecare din ele sunt fărâme din sufletul meu, sunt stări, trăiri, amalgam, singurătate asumată, paradoxul tristeții.”
Poeta Luminița Amarie ,în cele mai frumoase dintre poemele sale atinge o beatitudine a simțurilor și spiritului, dezvoltă un anumit energetism liric, expresia unui vitalism configurat de spiritul unei tinere creatoare promițătoare tărâm al tinereții nepieritoare și al frumuseții eterne, al fastului și bogăției :
„Numai poeții își fac case în cuvinte/de dincolo de moarte,/Numai poeții pot jongla cu iluzii/și deziluzii (le trăiesc):Poeții tremură în nervura frunzelor,/când greenul le mângîie goliciunea”.






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!