Libertatea de a avea dreptul la noi înșine

23 octombrie 2008



Ierihon și solitudine

Nu, civilizația cărții nu a murit. Suntem în plină epocă dominată de frunzărire. Cu fiecare pagină nouă citită, aflăm ceva care ne schimbă radical viața. Numărul de titluri noi de cărți dedicate afacerilor și investițiilor apărute numai pe Amazon.com în vara anului 2002 era de peste 150.000 de cărți diferite. Deși la noi unii deplâng soarta pieței de carte, aceasta este totuși foarte puternică. Pe măsură ce piețele devin și mai eficiente, barierele de acces de care trebuie să treacă nou-veniții și care, pe vremuri, aveau dimensiunile Marelui Zid Chinezesc, încep să împărtășească soarta zidurilor din Jericho (Ierihon, cel mai vechi oraș din lume 12 000 de ani) și Berlin. Aceste ziduri au căzut și astfel s-a întâmplat o minune. Lumile altădată despărțite de ziduri, au început din nou să comunice. Lumea bogată a aflat astfel că, bunăoară în Africa, 174 de copiii din 1000 nu apucă vârsta de cinci ani. Iar extinderea Uniunii Europene cu 27 de țări centrale și estice accentuează prăpastia dintre bogați și săraci. Cei bogați vor fi de zece ori mai bogați, iar cei săraci vor fi de cincizeci de ori mai săraci. Noul normal este, așadar, anormalul. Dar ce este, până la urmă, normalitatea?
Poate că aceea este normalitatea, când se ajunge la o stare în care ființei umane să îi fie relativ ușor să-și câștige traiul.
O fi greu, o fi ușor?, în lumea actuală de cetățeni însingurați aflați pe cale de dispariție ca cetățeni, dar fiind în fapt noi triburi de femei și de bărbați…


Tuniune și civilizație karaoke

Comunicarea este astăzi foarte vastă: un exemplu, numai www.live365.com permite ascultarea a 40 000 de posturi de radio diferite. În supermarketul american obișnuit există la vânzare peste 50 000 de produse distincte. O familie europeană normală are nevoie de 200 de produse pentru a acoperi 85 % din nevoie zilnice. Numai în USA sunt peste 3500 de reviste specializate cu tiraje între 60 000 și 1 000 000.

Toate datele converg către adevărul că, în lumea globalizată a internaționalizării afacerilor, adică lumea noastră, lumea postindustrializată, oferta depășește cererea. Inclusiv oferta de informații, de cărți, de relații de comunicare…Nu trebuie, însă, să disperăm. Părintele re-ingineriei, Mike Hammer, spune că ce e bun pentru o companie nu e obligatoriu minunat pentru întreaga branșă. Supraviețuirea individului e similară supraviețuirii firmelor individuale: e bazată pe productivitate-inventivitate, iar concurența dintre indivizi și respectiv dintre firmele individuale se bazează pe forțarea limitelor, adică pe presiunea generată prin apariția supracapacității. Trăim, de acceea, în aceste vremuri, într-o civilizație de tip karaoke, dominată de zilele de aur ale comoditizării (scăderea vizibilă a profitabilității): e o lume a supraabundenței cu un surplus de „elemente” similare între ele.
Succesul individului poate fi unul bazat pe imitație, și de aici pe integrarea în sistemul karaoke, sau unul bazat pe originialitate ( când cineva e un pionier în domeniul său și pune bazele unei discipline noi sau inițiază un sistem nou și un mecanism nou de abordare a pieței și a succesului). Această Tuniune (Younion) este o societate care acceptă ca principiu fondator și funcțional viziunea, pretinzând originalitate, spre deosebire de lumile uniforme anterioare, bazate pe reiteratie. De care ne-am plictisit.

Click-manie, necesitate și competiție

Fiecare civilizație, pusă în contextul istoric, are o cheie. Astăzi, internetul mobil sau fix, reprezintă pentru generația shoppingului ceea ce au reprezentat anticoncepționaele pentru generația hippie Flower Power din anii 60. Internetul permite să cumpărăm rapid, și să „avem” produsul cumpărat, încă înainte ca acesta să ne fie livrat efectiv. Satisfacția maximă este aceea de a fi dat click-ul decisiv, care a certificat calitatea noastră de cumpărător.

Obsesia pentru piețe + Surplus de marfă + Comoditizare continuă + Informații ieftine = Competiție perfectă. Competiția perfectă e, așadar, competiția între indivizii care au conștiința faptului că sunt pe piață, care se bucură să ofere, care nu sunt scandalizați de faptul că adesea pot oferi fără să ceară nimic în schimb, care deversează informații fără încetare (deschidere către comunicare) și care primesc cu aceeași deschidere fluxul de informații ce vine înspre ei. E o încleștare între capacitatea buretelui uman de piață de a absorbi stimuli pe de o parte și capacitatea buretelui uman de piață de a converti stimulii în coduri de civilizație.
Cel mai bun management îl reprezintă petrecerea timpului alături de clienți. Fani sau admiratori. Este miezul paradigmei care transformă individul din client în grup de adepți și apoi în cultură; această uniformizare reprezintă de fapt baza civilizației karaoke. Pentru că psihologia acestei civilizații se bazează pe fidelizarea clienților, a fanilor, a adepților, adică pe crearea de comportamente bazate pe dependențe, pe relații de cult. Atunci când clanurile devin culte există un moment de acumulare de succes și de putere.


Globalism, talent și pașaport universal pentru putere. The Times Are A-Changing (remember Bob Dylan)

Toate bune, numai că, dincolo de bilanțul de echilibru, intensificarea acestui proces poate duce la o situație inacceptabilă: atunci când un cult începe să-și dezvolte propria filozofie morală, împotriva restului lumii. Așa s-a întâmplat cu partidele comuniste din Est, sau cu Uniunea Creștin Democratică și nu avem motive să credem că va fi vreodată altfel în lumea liberă.
Stan Davies și Christoper Meyer au arătat de ce conducătorii lumii globalizate, gestionând resursele vitale și deținând pașaport universal asupra acesti lumi, decid altfel: „Când pământul reprezenta resursa productivă, națiunile se băteau pentru el. Exact la fel se întâmplă acum, numai că de data aceasta obiectul conflictului este talentul” ( S. Davies și C, Meyer, future Wealth, Harvard Business School Press, Boston, Mass, 2001).
Tinerii trebuie să știe tot ceea ce știu și aceși lideri: există oameni cu talent, ei sunt remarcați. Aceștia sunt oamenii care contează. Succesul organizațiilor și regiunilor globalismului depinde de atragerea oamenilor care contează.


Politicieni, cosmocrați și viziunea paradisului

Politicienii se trezesc astăzi cu o agendă nouă. Este adevărat că oamenii cu bani conduc lumea. Dacă aceștia mai sunt și competenți, ei conduc lumea cu adevărat bine. Însă ce fel de lume conduc ei? O lume în care Puterea se concentrează, dar nu este centralizată. Așadar, în astfel de condiții, este mai greu să detronezi Puterea, și nici măcar influențarea ei nu mai e simplă. Puterea actuală este reprezentată de cei care dețin proprietatea dar și de pătura săracă. Pare un caz ciudat, dar nu e.
Bătălia actuală se dă între muncitorii tradiționaliști și capitaliști pe de o parte, și muncitorii talentați (și nesătui totodată) pe de alta. E o competiție a talentelor, a vizionarilor, a autorilor de succese de piață. Ceea ce confirmă că adevăratele revoluții au fost întotdeauna conduse de clase de mijloc și de intelectuali. Muniția actualei revoluții mondiale este talentul. În lucrarea lor Karaoke Capitalism, Jonas Ridderstråle și Kjell Nordström, arată „Indivizii talentați sunt niște monopoluri mobile cu pașapoarte globale. Ei controlează cheia competitivității, una dintre cele mai rare resurse. Managerii și politicienii vor trebui să învețe cum să se comporte cu oamenii care sunt liberi să știe, să meargă, să facă și să trăiască.” Dar oare sunt politicienii din ziua de azi pregătiți pentru a descifra acest cod? Condiția este ca ei înșiși să posede talentul de a gestiona cosmocrația. O experiență similară cu mersul pe jos pe un pământ de sticlă transparentă prin care rânjesc în fiecare clipă la noi liderii lumilor anterioare.



Angela Furtună