agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2717 .



Tataia de la Manga
presa [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [rradu ]

2003-12-19  |     | 



Tataia de la Manga


Marin Tincescu, din Voinesti-Dimbovita, a fugit toata viata lui de amintirea anilor de copil, cind avea in batatura doar o capra gri si patru gaini batrine. La 56 de ani, zice ca e cel mai bogat dintr-un sat de saraci si ca ar fi fost nedrept sa nu dea indarat cite ceva. Asa ca a luat spre crestere sapte copii de prin orfelinatele tarii. Pe linga cei trei daruiti de nevasta.

Omul cu o suta de meserii

Pe locul unde in copilarie abia apuca sa dea, in zilele cu noroc, o oala cu fragi pe una de malai, la capatul satului Manga din comuna Voinesti, Marin Tincescu a ridicat o gospodarie de toata cinstea: casa batrineasca, o alta casa cu 12 dormitoare, o piscina, un teren de sport, doua lacuri cu peste, o sera, un grajd si cotete in care cresc doua vaci, patru vitei, zece porci, un cal, pasari, iepuri. N-a stat niciodata locului barbatul slabut, caruia cei sapte copii din batatura ii spun “Tataia”. A lucrat ca depanator electronist, iar intre ‘75 si ‘90 a tinut“cooperativa” din sat, o fabricuta de sucuri, “Zmeurel si Lamiita”, si un cuptor de covrigi. Dupa Revolutie a facut porti din fier, carute, garduri, a construit din temelie pina la horn vreo 60 de case pentru altii, de-a ajuns sa aiba clavicula si mina dreapta deformate de la aruncatul cu mistria. “Omul meu are o suta de meserii”, ni-l prezinta, mindra, nevasta. Prin ‘90 a inceput sa ridice, la citiva metri de casa, o alta locuinta, mult mai mare. Voia sa faca un azil in amintirea parintilor sai, morti de saracie in azilul de la Rimnicu-Sarat. Acum, cladirii neterminate din lipsa banilor Marin ii zice “motel”. E locuibila doar pe jumatate.

“Sa nu-i bati, sa nu-i injuri, sa nu le strici imaginea”

Prin 1997, sotii Tincescu au vazut la televizor anunturi care indemnau oamenii sa infieze copii din orfelinate. “Dupa ce i-am crescut pe-ai nostri trei, ne-am zis sa facem un pustiu de bine”. Abia in 2000 au reusit sa infieze primii copii, pe Cristi, Adrian, si
Emil. “Cu Emil nu ne-am putut impaca, ne injura tot timpul, a plecat dupa vreun an si jumatate. A venit apoi Vasilica, in vizita la fratele sau, Cristi, si i-a placut la noi, a ramas, eu m-am dus la comisie si mi-au aprobat dosarul sa-l iau. Au venit apoi Mihaita,
Gigel, Nicusor si Florin”. Cei mai mari, trei la numar, au 16 ani, iar cel mai mic are 11. Parintii adoptivi au fost scoliti timp de o luna de o comisie, la Tirgoviste. “Ne-au zis ca n-ai voie sa-i bati, sa-i injuri, sa le strici imaginea, sa le amintesti ca au furat, chiar daca au furat, sa le dai, adica, o noua sansa in viata”. Copiii proveneau din orfelinate si camine speciale ori fusesera plasati altor familii unde educatia lor se implinea sub nivelul scontat de Directie. Unul era tinut toata ziua in fumul de tigara si sudalmile unei circiumi, pe altul parintii adoptivi l-au lasat in seama unei bunici sarace, iar ei au emigrat in Australia.

Copiii ingrijesc iepurii dupa orar

Putin dupa ora amiezii, copiii se intorc de la scoala. Ii salut si ei imi raspund cu un “saru’mina”, in timp ce-si freaca miinile a stinjeneala. Imi vine sa le zic sa raspunda cu “salut!” sau “buna ziua!”, dar parca m-as baga peste rosturile gazdei. Timizi, ba
chiar timorati, iau un “drepti” care tradeaza inca in ei copilul purtat prin camine cu paturi suprapuse si calorifere reci. Incep sa dau cu fiecare cite “un cinci” si, incet, incet, dinspre cei mari, la inceput, prind sa coboare cuvinte... Spune fiecare mai acelasi
lucru, “ne place tare mult aici, la casa noastra de la Manga”. Unul fuge, se-ntoarce intr-o clipita si-mi arata pompa de stropit castraveti pe care i-a incredintat-o “Tataia”, altul, Adrian, cel mai voinic dintre ei, scoate dintr-o magazie o drujba... Adrian,
baietan cu o mustacioara fina, ca praful sub care se ascunde o pruna, spune ca ar vrea sa se faca politist, Vasile ride si indrazneste un “as vrea sofer de TIR”. Dam impreuna o tura gospodariei si aflu cum trebaluiesc prin curte copiii, fiecare dupa puteri. Pe cusca iepurilor e scris chiar un orar: “Luni - Adrian, Marti - Vasile, Miercuri - Nicusor etc”. Raspunderile sint clare; cei mici au grija de gainile cazate intr-o dubita Mercedes rablagita si de curatenie, iar cei mari ajuta la porci, la vaci si la taiatul lemnelor.

Pentru fiecare copil - 500.000 de lei pe luna

Printre ei nu sint numai orfani, dar toti isi spun “feciorii lui Tataia”. Si asta-i face sa uite de bataile primite de la parintii naturali, decazuti din drepturi. Doar urmele ranilor de pe corp, in cazul unuia, si un usor defect de vorbire, in al altuia, amintesc de cosmarul trecut. “Nu scrieti la gazeta care era crescut in circiuma, care a furat sau care a fost batut cu fierul de calcat, asa m-au invatat sa domnii de la comisie”, isi scuza “Tataia” lipsa de concretete. Pentru fiecare copil adoptat, Marin si Vasilica primesc de la stat cite 500.000 de lei pe luna, bani care abia ajung pentru incaltari. Traiul numeroasei familii e asigurat din inceputul de ferma... legume proaspete, carne de purcel, peste, lapte. Mai incolo de casa, pe un deal sapat in trepte, barbatul a inceput sa construiasca o incapere unde va creste 60 de porci. Iar pe treapta de deasupra, o sera: “Caldura de la porci va incalzi sera, sa avem castraveti si rosii”. Dintr-un piriias care trece prin apropierea casei, Marin a facut doua lacuri. A sapat cu un excavator doua gropi uriase, la distanta de vreo 25 de metri una de alta, a deviat cursul si a pus piriul sa-i umple lacurile, apoi i-a dat drumul catre albia lui fireasca si a umplut lacurile cu peste, “cu ten si cu crap, ca asta, carasul, se inmulteste ca riia”. Marin Tincescu viseaza sa deschida odata si-odata motelul, sa vina turistii, sa pescuiasca in cele doua balti, sa joace baschet pe tapsanul cu aer de gazon.

“Tataia” vrea sa-i si insoare

Intre cele doua case se afla in constructie o alta, cu patru camere. “Celor trei copii mari, de 16 ani, le-am dat deja cite un porc, drept rasplata ca ma ajuta la munca, iar la doi dintre ei le fac cite doua camere. In fiecare an ar putea pune cite un purcel deoparte. Am cumparat si un minz, i l-am dat in grija lui Adrian, iar cind se va insura am sa i-l las cu tot cu caruta si hamuri. Marin Tincescu stie ca intr-o buna zi poate ii vor pleca toti sapte copii de-acasa. Asa l-au instruit si “inspectorii de la comisie”,sa nu-i alinte pe copii, sa nu-si lege inima prea mult de ei. “Daca pleaca in rostul lor cind or creste, sa nu sufere nici copilul, nici matale, nea Marine”, isi aminteste “Tataia”. Dar inima lui, plamadita aici, intre padurile de mesteceni si de cires salbatic, n-are butoanele alea pe care sa dea la mai cald sau la mai rece: “Daca tot le dau zestre, vreau sa le gasesc si cite-o fata cind le-o veni sorocul”.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!