Vântul dupăia după casă, repezind valuri de ninsoare aspră cu sunet stins, afundând casele și felinarul cu unghiul de lumină apropiat de zăpadă.

“Ar trebui scrisă această noapte, îmi spuneam trezindu-mă din somn, sunt ani de când ai uitat-o în paharul cu alcool...”

Dormitam strâmb în sunetul de târziu iernatic și voiam să aprind lumânarea de pe fereastra apâsată de ninsoare, pentru a depărta plânsul ce colinda și a ceti pentru totdeauna...

Vântul repezea o câmpie de zăpadă și cele ce nu erau... era destul că uitasem în paharul cu alcool...

Este aurora, mă gândeam, care va arăta fantasia... și vântul repezea sunetul stâns de ninsoare, ca și în casa depărtată, când plângea târziu în coridorul înghețat.

Ani repezi, cu plecări grăbite, au lăsat această melodie stânsă în care stau veștejit... cu care ies în lume să cer realitatea...

Ar trebui scrisă această noapte cu un sunet stâns, în câmpia de ninsoare... pe care am uitat-o în paharul cu alcool.