agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 700 .



Secretul ascuns
proză [ ]
I

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [STC ]

2009-07-26  |     | 



10 iulie 2009…
1.CARTEA


Se auzi un scârțăit lent și sâcâitor, semn că cel ce deschisese ușa nu știa să găsească punctul “sensibil” care să amorțească zgomotul. Chiar și așa sunetul nu generase niciun fel de mișcare în camera. încăperea deși cunoscută “invadatorului” părea a se fi transformat în ultima vreme intr-un mic și înghesuit altar dedicat literaturii. Dimensiunile camerei nu ar fi permis mai multă mobilă decât strictul necesar, adică masă, pat și scaun, dar rafturile îmbâcsite de cărți nu acopereau decât pereții și nu vitregeau proprietarul de prea mult spațiu, iar canapeaua poziționată strategic între două ferestre cât să permită căderea razelor solare intr-un unghi adecvat pe paginile cărții era un lux necesar. Înghesuite la propriu în cele trei corpuri de bibliotecă, pe măsură ce erau mai strânse între ele cărțile lansau în camera o ciudata mireasma de bibliotecă, adorată după câte se părea doar de proprietar. Pe masă, în fața celei de-a treia ferestre, între două teancuri de cărți vechi cu coperți șterse și cu pagini îngălbenite, era așezat un laptop. Anlizand după stratul de praf ce se așezase pe el, era intact de ceva vreme, dar chiar și așa se crea un minunat contrast între nou și vechi.
Privirea tânărului se îndreptă instinctual către canapea. Intr-o poziție ce nu părea prea comodă, era o fata cu ochii rătăciți intr-o carte, învârtind din reflex un cartonaș subțire între degetele mâinii stângi.
Tânărul își drese vocea pentru a atrage atenția, însă nu se întâmpla nimic. Făcu un pas iar parchetul scârțăi sub greutatea lui- închise ochii și strâmbă din nas, dorind cu o simplă grimasa să anuleze zgomotul produs. Înainta cu privirea țintă asupra tinerei. La următorul pas se împiedica de scaun și își pierdu pentru o clipa echilibrul scăpând pachetul din mâna, redresandu-și totuși poziția în ultimul moment.
Tânără se ridică și luând o mină serioasă zise:
-Ok, te știam eu neîndemânatic, dar de dată asta ai întrecut măsură. întâi faci ușa să scârțăie-trebuie să o ridici puțin de tot de clanta, dar, să zicem că nu aveai cum să știi asta. Apoi parchetul, ai găsit singurul loc din întreaga camera, care scoate sunetul ăla idiot și acum te împiedici de scaun, care evident în viziunea ta paranoică a fost poziționat special în fața ta…
Tânărul zâmbi, apoi ridicând pachetul frumos învelit zise:
-Da, dar adu-ți aminte anul trecut ce sperietură ai tras… Când am intrat în camera și tu citeai - că întotdeauna de altfel -și, făcu o pauză pentru a chicoti, deși vorbeam cu tine, ți-ai dat seamă că sunt în camera abia când am pus mâna pe tine și, mai făcu o pauză din același motiv, ți s-a oprit inima în gât când…
-Da, îmi aduc aminte, dar am dobândit o putere magică de atunci, se numește atenție distributivă…
Seriozitatea de pe chipul tinerei se dizolvă intr-un zâmbet și o bună dispoziție debordantă semn că totul fusese o glumă. Se ridică după ce lăsase semnul de carte pe pagină pe care sistase lectură și se apropie de tânăr.
-Cum a fost drumul, dragul meu vâr? Lasă-m să te îmbrățișez!
-Destul de plictisitor, îmi urăsc statutul de student care mai nou, în viziunea noastră paranoică după cum ai zis e sinonim cu “sărac”. A trebuit să șterg fotoliile alea infecte ale CFR-ului câteva ore bune și că și cum mizeria de acolo nu ar fi fost suficientă, am avut și niște vecini de compartiment care îți mutau nasul…Groaznic e puțin spus, deci…și…
-Ho! Am prins ideea de baza, observ totuși o îmbogățire sufletească deosebită în ce te privește…adică…
-Adică?
-Adică?!
-Hai zi odată! întreabă-mă ce ți-am adus în acest minunat și interesant pachet…
-Ce mi-ai adus în acest minunat și interesant pachet? întrebase ea mieros.
Tânărul o privi suspicios.
-Lingușeală este o altă putere magică dobândită între timp? Apropos, ce naiba s-a întâmplat cu camera ta?
Tânără se uită în jur mirată.
-A...te referi la cărțile astea?
-Cărțile astea? repetă tânărul apropiindu-se de unul din rafturi. Adică tonă asta de cărți... care nici măcar nu mai sunt în stare bună, uită-te și tu...
-Păi... voiau să le arunce și...eu le-am luat că să le restaurez și...știi, nu am prea avut timp în ultima vreme, zise ea cu un aer de vinovăție.
-Pot să-mi imaginez de ce nu ai avut timp, dar mă rog...
Ochii tânărului căzură pe una din cărți, o scoase din raft și exclamă cu nervozitate:
-Irina...ce dracu s-a întâmplat cu educația pe care ți-am dat-o în ceea ce privește cărțile...înțeleg și pasiunea ta dementă pentru cărțile vechi, dar „Rubaniuk „... ce naiba? E comunistă...
-Tot cărți sunt! Zise tânără înfumurată. Adică dacă vezi că un rus cade pe stradă, nu-i acorzi primul ajutor pentru că e rus...și...
-E o comparatie idioată! Cum să compari un om cu o carte? Astea sunt în fond și la urmă urmei niște hârtii pentru care se sacrifică hectare întregi de pădure...mai bine le faci un rost în viața și le duci la reciclat...sunt...
-Mai bine taci din gura și îmi dai cadoul! Zise Irina schimbând subiectul.
-Nu cred că ți-l mai dau, ai destule cărți de citit aici...zise el prefacandu-se supărat.
Tânără se lumina dintr-odată la fața.
-Adică mi-ai adus o carte? Ce carte mi-ai adus? întrebă ea nerăbdătoare.
-Păi cred că o ai prin teancurile astea de vechituri...dacă știam...zise el cu o voce prefăcută.
-Hai, Silviu, arăta-mi! Nu te mai prosti acum...
-Nu, acuma pe bune, trebuie să scapi de tâmpeniile astea. Te ajut eu dacă vrei. Nu zic să le arunci pe toate, dar măcar o mică-mare parte...
-Păi...așa...o să rămână spații goale în rafturile mele și o să trebuiască să le umplii, zise ea sacadat. și la cât costă o carte în zilele noastre, eu zic mai bine să-mi arăți ce mi-ai adus...
-Pff, nu știu sigur dacă e pe gustul tău...Nici nu e prea cunoscută, zise el cu o falsitate evidentă, plus că e în franceză și e mai veche decât toate cărțile astea comuniste puse la un loc.
Tânără îl privea fascinată.
-Ai auzit de Alexandre Dumas fiul sau de Dama lui cu camelii?
-„Dama cu camelii”? Mi-ai adus „Dama cu camelii” în franceză? Zi-mi, Silviu, asta mi-ai adus?
-Nu doar că e „Dama cu camelii” în franceză, este și ediția din 1902, deci o să se potrivească perfect în colectia ta de vechituri, zise el indicând raftul.
Apoi se ridică, îi înmână pachetul și zise:
-Cu complimente din partea cavalerului aici de fața care aproape și-a perforat armura strălucitoare pentru a pune mâna pe exemplar. Nu mi-am permis să scriu ceva pe prima pagină pentru că stricăm tot efectul, este deja ceva scris de vreun fost proprietar.
Tânără îl sărută pe amândoi obrajii și așeză pachetul învelit în hârtie verde pe pat.
-Nu îl desfaci? Nu îți place?
Fără să-și ia ochii de pe pachet, Irina zise încet parcă dorind să păstreze liniștea pentru cartea care dormea de atâta vreme între cele două coperți:
-Nu-i vorba că nu-mi place...cum să nu-mi placă? încerc doar să mă liniștesc pentru a nu strica ceva în timp ce îl desfac. Uite cum îmi tremură mâinile.
-Aham,..uite, eu o să merg să fac un dus, pentru că mă doboară mirosul de tren și mai vorbim după aceea, zise tânărul indepartandu-se.
-Mulțumesc, zise tânără, e un cadou perfect să știi. Cel puțin pentru mine e minunat.
-Cu plăcere...ce nu fac eu pentru vara mea preferată?
-Singură! Completa Irina printr-o ridicare de voce.
-Nț...Cliseu! Pa!
Irina închise ușa în urmă lui, fără scârțăit de această dată pentru că ridicarea ușoară a clantei devenise un automatism care din prudență se aplică tuturor ușilor, apoi se așeză pe pat lângă minunatul pachet și îl privi lung, memorând orice imperfecțiune a ambalajului până când, după un timp avu impresia că pachetul prinse viața și începu să respire. Hârtia în care era învelită cartea nu-i dezvăluia nimic nici după minutele lungi de contemplare.
Nu multă lume înțelegea pasiunea ei pentru cărți. începuse cu puțini ani în urmă, în plină viața de liceean. Majoritatea colegilor aveau pasiuni comune care implicau prea multe persoane pentru gustul Irinei. Filmul câștiga întotdeauna în fața unei cărți, iar internetul era o pasiune mai puțin costisitoare sau ciudata decât colectionarea de volume vechi. Cumpărase singură, doar din banii de buzunar în jur de 100 de volume în aproape 3 ani. Apoi, că o mâna cerească, intrase în legătură cu niște tineri prea puțin pasionați de cultura care pe bani puțini îi dăduseră tot atâtea volume câte își cumpărase singură. Erau în stare proastă și foarte proastă, dar putea să le restaureze și să-și completeze colectia. Acum camera să arăta că un cimitir al cărților, dar spera că vară asta să-și facă timp și să instaleze o oarecare ordine sau poate chiar să urmeze sfatul vărului sau și să se debaraseze de unele volume, deși i s-ar fi rupt sufletul să fie nevoită să arunce cărți.
Cartea continuă să stea pe pat fără vreo mișcare imaginată. Cu gesturi bine controlate, Irina desfăcu hârtia verde și fără să privească prea bine cartea, aruncă hârtia în coșul de gunoi. Apoi se așeză pe pat și începu să o analizeze. Era intr-adevăr ediția din 1902-„are peste 100 de ani”, exclamă în gând. Pe copertă scria „La Damme aux camilles” păr Alexandre Dumas, sau ar fi trebuit să scrie, literele erau doar reliefate fără altceva care să le deosebească de restul coperții. îi plăcea foarte mult limba franceză, și iubea deja această carte scrisă în limba autorului ei. La mijlocul coperții era un bust de femeie cu pălărie care probabil fusese cândva colorat, acum se deosebea doar printr-o ușoară reliefare. Ultimul detaliu de pe copertă era de fapt primul pe care îl observase, anul 1902, scris jos pe ultimul rând. Aparent cartea era în stare bună, nu o deschise încă, dar învârtind-o cu grijă pe toate părțile își dădu seamă că fusese uitată pentru mai bine de jumătate de secol intr-o cutie acoperită de decenii întregi de praf. Pielea groasă în care era învelită contribuise probabil la păstrarea ei. Deschise cartea după o îndelungă analiză a exteriorului. Pe prima pagină era imprimată cu tuș negru pe jumătate șters, siglă editurii, iar mai jos scria: „Maison editrice L’arbre-MCMII”. își dădu seamă că siglă editurii nu ar fi putut fi altceva decât un copac, dar nu se mai vedea decât foarte puțin din coroană acestuia. Foaia îngălbenită nu-i mai dădu niciun indiciu. Următoarea pagină era scrijelită de un condei străin.
Meditația în care se afundase nu-i permitea să fie atentă la ce se întâmpla în jurul ei, de aceea când o mâna se așeză calmă pe umărul ei, tresări și pagină care fusese până atunci atinsă cu grijă de degetele sale, se rupse până la jumătate.
-Silviu! țipă ea revoltată intorcandu-se .
Dar în camera nu mai era nimeni.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!