Cutreiera aerul cu vântul puternic prin haina de puf animalic. Tremuratul spera să nu-i deranjeze atenția la sunetele pe care le scotea ea. Vocea ei părea să îi atragă toată atenția, ca un vânt care aspira totul.
-Spune-mi ceva drăguț!
Gândul se opri o secundă. Ce ar fi foarte drăguț și care să fie pe placul ei? Ce ar mulțumi-o pe ea în căutarea fericirii? Care ar fi cuvintele care ar aduce bucurie și ar trece peste incomoditatea unui răspuns din graficul ei de așteptări? Toate cuvintele și ideile au dispărut.
-Te iubesc!
-Ohh! Se auzi un sunet dulce din partea ei. Era dezamăgire? Sau era doar o bucurie imensă care s-a strecurat din suflet în lumea reală.
Cuvinte după cuvinte își căutau visul prin taste și sunete reale. Intâmplările se împletea cu realitatea și creeau ceva real numit amintire. Amintire și vis duc la iubire reală. Ea avea mici curiozități care să îi liniștească sufletul real. Se ferea de răspunsurile lui. Știa că sunt adevărate și că realitatea era prea departe, în alte lumi și fericiri.
Lumea de vise avea planuri și gândurile lor se agățau de vise, visele atârnau de gânduri și fericirea se înșira în mici clipe de amintiri aparent neimportante. Era un colier de perle frumoase din zile lipsite de importanță. Fiecare zâmbet din voce era o clipă nebună, fiecare fericire dată din cuvinte răpea mințile și atârna inimile lor într-o poveste nemuritoare de iubire.