secvența întâi

E o zi neobișnuită de iarnă. Soarele strălucește pe cer, gâzele dansează vesele pe crizanteme, păsările călătoare s-au întors din țările calde. În rest, păsările care nu sunt călătoare nu s-au întors de nicăieri. Acest lucru a fost înregistrat ca un fenomen meteorologic neobișnuit pentru această perioadă a anului.
Un croitor miop a ieșit în poarta prăvăliei și mestecă un morcov. El poartă o pălărie metafizică, din care a răsărit un fir de iarbă, peste care plutește un fir de îndoială. Acesta i se prelinge ușor pe frunte. Croitorul își scoate ochelarii și se șterge ușor cu o batistă invizibilă. Batista răspândește un parfum subtil de migdale, semn că tocmai a trecut autobuzul 14,5.
„Trebuie să cobor”, își zise croitorul. Imediat ce termină de spus această scurtă propoziție, își aduse aminte că avea ceva de făcut, dar îi fu imposibil să precizeze ce anume. „Probabil că era un lucru lipsit de importanță”, și se așeză pe unul din cele două fotolii albastre rămase neocupate. Ar fi putut, la fel de bine, să se așeze pe celălalt fotoliu. Acest aspect îi produse o profundă mirare, așa că își aprinse o țigară.

secvența a doua

În scenă apare o domnișoară, de vârstă incertă, probabil braziliancă sau pariziancă. În Brazilia nu am ajuns niciodată, dar, în schimb, am văzut o piatră funerară pe care scria: „Aici odihnește S.P, născut la data de, decedat la data de”. Acest lucru mi-a întărit convingerea că să vezi Brazilia este un lucru pentru care nu merită să te stresezi.
Domnișoara urcă pe o cutie de carton și pare că tocmai vrea să spună ceva. Sub greutatea acesteia, cutia de carton cedează și domnișoara se prăbușește la pământ. Din sală se aud aplauze puternice. Se aprinde lumina, spectatorii se ridică în picioare și își duc arătătorul mâinii drepte la nas. În locul domnișoarei apare o bicicletă, care ne invită să bem un ceai de smochine. „Mîine e sâmbătă, 18 aprilie. La ora 4, ceasul din perete va bătea fix de patru ori. Alte ceasuri, care nu sunt în perete, bat de optsprezece ori, dar numai sâmbăta și niciodată după vizita la grădina zoologică”.
Revine în scenă domnișoara care se întoarce cu spatele la public și își dă pantalonii jos: „Brazilia nu a existat. Am fost eu acolo și nu era”. Din nou se aud aplauze, dar de data asta nu se mai aprind luminile pentru că erau deja aprinse de la aplauzele trecute.
Din decor a dispărut cutia de carton.

secvența a treia

De fapt, ne aflăm la jumătatea primei secvențe, în care nu se întâmplă mai nimic. Același soare strălucitor, lumea a ieșit la ferestre și flutură drapelul național. În lipsa acestuia, se poate folosi și o batistă de unică folosință, făcându-se precizarea că simbolistica acesteia respectă indicațiile asistentului de platou. Patapievici și-a lansat ultima carte de bucate, cu o prefață de Jean Paul Sartre. Cartea s-a bucurat de o apreciere unanimă, la eveniment participând ambasadori din paisprezece continente și primari din comunele limitrofe. După ce s-a mâncat ultima filă, mulțumind conducerii de Partid și de Stat pentru clipele frumoase petrecute împreună, ne-am pus pantalonii la loc și ne-am întors cu fața către spectatori. De fapt, nu era niciun spectator, dar nouă așa ne plăcea să le spunem celor câteva smochine care era înșirate pe jos.
Se repetă mișcarea din secțiunea a doua, după care se trece direct în cea de-a patra.

secvența a patra

Poate fi înlocuită cu o pauză publicitară, timp în care puteți merge la toaletă, puteți răspunde la telefon sau puteți alege soluția pașnică a emigrării. Avertizăm că doar una din aceste oferte este gratuită, celelalte taxându-se cu un eurocent pe minut.
Reintră în scenă domnișoara. Privește de jur-împrejur și pare că întreabă ceva de o mătură sau de o privighetoare, pronunția celor două cuvinte fiind identică în finlandeza secolului șaptesprezece, respectiva în portugheza vorbită în Angola. I se aduce o crizantemă, domnișoara zâmbește. Patapievici o cere în căsătorie, domnișoara refuză, gâzele se opresc din dans, lumina se stinge, se aud pașii croitorului.
Patapievici se decide să plece în Brazila, urmat îndeaproape de bicicleta din secvența datată 18 aprilie. Ceasul din perete bate de un număr nelimitat de ori, e o zi neobișnuită de iarnă, mă ridic încet din fotoliul albastru, îmi duc arătătorul la nas, „trebuia să cobor încă de acum trei stații, de ce nu mi-a adus nimeni aminte?”
„Ai auzit? Sartre a fost asasinat. Se presupune că a fost o conspirație a unor ambasadori cubiști, care aveau de gând să ocupe prăvălia croitorului exact în momentul în care păsările călătoare ar fi ajuns în țările calde. Dar, vedeți dumneavoastră, păsările au un simț special atunci când vine vorba de, mă înțelegeți, nu e nevoie să spun mai multe...”
Se face noapte. Soarele strălucește pe cer. În stânga se vede o cutie de carton, o pereche de ochelari și o pălărie. În dreapta nu se vede nimic, pentru că e întuneric.