Am urmărit un film, și ca de obicei am suprapus personajele din el cu viața mea. Îmi aduc astfel aminte de încercarea mea de a mă studia pe mine, un cub de gheață care se topește cu timpul, își schimbă forma, se transformă, niciodată la fel. Mai demult mă uitam la mine, cu ochii de copil, cu dorința de a fi “eroul” care să încânte pe toți în nebunia lor...Și totuși, de fiecare dată când priveam un film simțeam o plăcere în a mă crede personajul negativ, adică acel cavaler al întunericului îmbrăcat în negru, care era atât de urât de toată lumea. Oare încercase cineva să găsească un motiv al felului lui de a fi? Mă vedeam acel personaj negativ, cu un umor negru asupra vieții, cu părul negru și slinos, cu ochii plini de răutate...Eu sunt acela, și scriu cartea care va fi împotriva tuturor celor care cred că binele va triumfa. Eu sunt cel rău, cel îmbrăcat în negru, cel care are cel mai frumos și amuzant rol din toată povestea, cel care are o obsesie, un scop, să impiedice personajul bun să treacă prin poveste fără să muncească pentru faimă și fericire.
Ai înțeles iubita mea cine sunt eu? Tu nu ai nevoie de o poveste în care personajul negativ să fie cel pe care ăl iubești, tu trebuie să fi iubită și să iubești cavalerul cel alb, cel care îți va da fericirea și bucuria de care ai nevoie.
Am luat și ultima pastilă. Sincer, nu știam ce așteptam. Poate așteptam numărul 4, cel norocos, ca să îmi confirme teama de nebunie. Oamenii ăștia de aici sunt toți nebuni de legat, și merg pe o frânghie. Cine ar plânge dacă personajul pozitiv ar muri în timpul poveștii? Atunci nu ar mai fi o poveste frumoasă, poate nici măcar nu ar mai fi o poveste pentru că lor nu le plac poveștile fără final fericit.
Mâine o să apară iar ea, femeia care vine și mă tratează în fiecare dimineață cu un zâmbet și îmi dă o bomboană atât de dulce. Am început să mă obișnuiesc cu ea, dar ce e mai grav că am început să văd lucruri ciudate, cum ar fi, să observ că ea vorbeste cu mine, că are în fiecare dimineață câte ceva să îmi spună. Ba chiar într-o dimineață însorită mi-a spus că mă iubește. Eu nu am ce căuta cu astfel de gânduri în minte. Ei m-au catalogat ca fiind nebun, cum ar mai fi să mai am și un catalizator spre sinucidere cum ar fi iubirea. Nici măcar nu reușesc să încep să înțeleg iubirea, dar să o mai pot și trăi.
Azi mă gândesc doar cât de frumoasă era, și cum putea fi toată a mea, cu visele mele cu tot, cu realitatea ei cu tot. Azi de găsit motivul pentru care omul a făcut banul rotund. Este oare din cauză că trebuie să intre într-un dozator să îți dea un suc amărît cu care să prelungești continua moarte care te macină zi de zi? Sau poate este rotund din cauză că unii oameni au vrut să îl facă mai alunecos. Acum am o monedă și atât de multe întrebări. Azi aștept ziua de mâine, să îți spun că te iubesc când ămi dai pastila, și să îți explic de ce banul pe care l-am găsit este atât de rotund...