poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1514 .



Comportamentul deviant al tramvaielor pe timp de iarnă: cauze și si simptomatologie (fals studiu clinic asupra unei întâmplări reale)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sucdeportocale ]

2010-01-20  |     | 



În România, iernile au efecte neașteptate.
De exemplu, ieri.
Mai multe persoane demne de încredere, ne-au povestit că au văzut cu proprii lor ochi și mai multe tramvaie care au deviat de la traseele lor.
Acest comportament deviant a devenit tema unor aprige seminarii și colocvii organizate în instituțiile de învățământ de pe întreg cuprinsul patriei noastre. La grădinițe, la școlile primare și gimnaziale, în licee și în facultăți, în fabrici și uzine, la talk-show-uri și talk shower-uri, la coafor și în hipermaket-uri, în azilele de bătrâni și în cimitire nu se discută despre altceva decât despre devierea tramvaielor. Chiar și politicienii păreau că se opriseră din furat și, cu o sinceritate ce nu făcuse parte din comportamentul lor de până atunci, se arătau preocupați de sănătatea psihică a bietelor mijloace de transport public persoane publice.
S-au întocmit Comisii, au fost chemați specialiști din diferite domenii de activitate, de la psihologi și parapsihologi, de la militari și paramilitari, medici și paramedici, astronomi, astrologi și astronauți, psihanaliști și anal-iști, fizicieni și patafizicieni, albi și negri, nevăzători și clarvăzători, precum și vecinii, rudele acestora sau simple cunoștințe ale rudelor vecinilor specialiștilor- toți s-au exprimat în chestiune și nimeni nu a ascuns nimic din cele câte știa, atâta cât știa.
S-au întocmit fișe clinice în care s-au menționat numele (tramvaielor care nu aveau nume atunci li s-a dat unul, dimpreună cu taina sfântului botez), vârsta, sexul, domiciliul, bolile din copilărie (din copilăria lor, a părinților lor, a moșilor și strămoșilor lor), mă rog, cam ce se scrie într-o fișă clinică atunci când te simți rău și doctorul se apucă să te consulte. După care s-au făcut endoscopii, colonoscopii, ecografii și ecolalii, în fine, s-au făcut de toate așa, cum se obișnuiește să se facă atunci când ești bolnav și te te duci la doctor să vadă ce ai. S-a dat în bobi, s-a zis de tatăl nostru, s-a citit în ghioc, în cafea (cu zaț și fără zaț, cu zahăr și fără zahăr, cu lapte și fără lapte, de la ibric, de la cafetieră sau de la esspresor), s-a deschis cartea (eu am deschis cartea de bucate și am făcut o tocăniță cu carne de oaie), s-au deschis ferestrele, s-au deschis cerurile- nimic, oameni buni! Nimeni nu a putut să deslușească misterele comportamentului deviant al tramvaielor.

Când am văzut noi treaba asta le-am dat dracului de tramvaie și am plecat pe jos; care încotro, pe unde om vedea cu ochii. Atunci am înțeles eu că știința e deșertăciune și că nimeni nu va putea spune vreodată ce se ascunde cu adevărat în sufletul unui tramvai.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!