- Ascultă, cineva trebuie să spele vasele, eu am gătit, fă și tu ceva, bani în casă nu aduci, ifose, pretenții ai, ciocu ’mic, dacă nu…
- Dacă nu, ce? întrebă Silvia pe un ton nervos.
- Nu îi mai dau voie lui limbă ăla al tău să mai vină în casă, repezindu-se femeia cu răspunsul, nu putea face asta, Petru aducându-i lunar bani fără să îi ceară, uneori de două ori pe lună. Îi părea rău, nu trebuia să fi zis nimic, porumbelul a fost scăpat din gură, nu îi rămânea decât să dreagă busuiocul.
- Ascultă fata mamei, iartă-mă, nu am vrut să spun asta, sunt nervoasă, croitoria nu mai merge, de când cu multitudinea de magazine de confecții nimeni nu mai vrea să facă la comandă, babele care veneau până mai ieri să le cos rochii, fuste, bluze, nu mai au bani, de unde dracu să mai storc ceva în afara pensiei de urmaș, banii fratelui tău sunt câți sunt, tu nu ți-ai găsit nici până azi nimic de lucru. La ce mama dracului ai învățat atâta degeaba, poți să îi spui lui Petru… Făcu o pauză scurtă, pentru prima dată spunându-i lui Petru pe nume, oare ce îi veni? se întrebă.
- Spune-i, la noi găsește atmosfera de familie, ceea ce i-a lipsit. Gândindu-se la banii aduși de Petru în casă, când era vorba să stea la ei, venea după ce scăpa de la lucru, stând în cameră cu Silvia sau ieșind undeva împreună, cam atât. Ca mamă era bucuroasă, neinvestind sentimente, interesul față de bani, nimic altceva, Silvia, știind cât de prefăcută era mama sa, și-ar fi dorit să aibă parte de un prieten cu bani, cu stare, cu părinți avuți, să aibă casă, mașină, să călătorească mult, lăudându-se cu fiica ei cât de bine a nimerit. Nu era așa! Se gândea la Petru, neavând siguranța iubirii față de el, trăia un sentiment difuz, îl stima, pe moment nu l-ar fi schimbat cu altul, oricât ar fi fost de înstărit. Fata se întoarse în bucătărie reluându-și locul anterior, absentă la prezența mamei, gândindu-se la el, un băiat crescut doar de tată, mama părăsindu-l când avea doi ani, tatăl său nu s-a căsătorit, ca el, Petru, să nu fie tratat de vreo altă femeie altfel de cum ar face o mamă adevărată.
- Ascultă fată, bea din paharul ăsta cu vin, o să îți facă bine, am să spăl eu vasele, fac ordine în bucătărie… Fără să vrea se opri.
- Nu îi punem nimic când vine, am să îi dau de mâncare din ce va aduce, nu am pentru toți! Părtașă la o nedreptate, Silvia nu putea ține în secret faptul de a fi mâncat foarte bine, pe el așteptându-l să mănânce împreună, cu subînțeles: din ce va aduce… Nemaisuportând această situație ce dura de vreo doi ani, întrebându-se cât o să meargă.
- Nu mai suport minciuna, nu îți e rușine să te porți așa, el aduce bani, atâția câți aduce, ce dracu vrei? Oricât ți-ar da omul, indiferent că eu, Petru, fratele meu, nu îți ajunge, ce mama naibii faci cu ei? Bei, mănânci, fumezi, instalația sanitară curge peste tot, în baie, în bucătărie, apa se prelinge din tavan când plouă, nu ești în stare să plătești izolarea acoperișului! Ce faci, ce faci cu banii? Răspunsul lăsându-se așteptat. Zbang! – o farfurie spartă, mama sa dându-i drumul intenționat pentru a încheia o discuție pe care știa că nu este în stare să o poarte, nici nu vroia, dădu drumul între timp la câteva furculițe ce, în atingere cu cimentul, completau zgomotul strident al farfuriei sparte.
- Ce dracu faci ai mâinile găurite? strigă Silvia. Telefonul sună, din câteva salturi fata fiind lângă el ridând receptorul.
- Alooo?! Alooo?! Mama sa era în pragul ușii de la bucătărie, curiozitatea feminină, mai accentuată în cazul ei, făcând-o să ciulească urechile ca iepurii, auzind cum receptorul fusese trântit în furcă. Total dezamăgită, Silvia se așeză în fotoliu, prin cap trecându-i tot felul de gânduri; de ce vrea tatăl lui Petru să vândă apartamentul, ce va face Petru în cazul acesta? Știa la fel de bine ca și el, tatăl lui nu o agrea. Cu idei preconcepute, dorea ca fiul său, pentru care s-a sacrificat crescându-l singur, să aibă parte de o fată cu avere, pentru a putea spune oricui: Petru s-a însurat cu o fată bogată, cât de bine o duce! Neluând în considerare ceea ce tatăl său credea, drept dovadă, erau împreună de doi ani de zile, trecând cu bine peste flecărelile mamei ei și ale tatălui său. Se întrebă de ce tatăl lui vinde apartamentul, să fie o strategie de a-l împiedica a se gândi la însurătoare cât timp nu are unde să stea? Afară auzindu-se sirena unei salvări, pentru o clipă având în față chipul unei femei gravide, palide, cu ochii goi de orice imagine, durerile nașterii părând a o copleși, sirena suna al naibii de primejdios, pomenindu-se strigând:
- Mai repede, mai repede! Oprindu-se brusc, își dădu seama, imaginația i-o luase razna, gândindu-se la toate femeile care au trecut prin astfel de clipe, compătimindu-le, totodată se temea de timpul în care va ajunge ea… Încetă să se mai gândească, mai bine zis încerca să refuze un astfel de gând, nu îi făcea bine. În pragul camerei apăruse se mama sa.
- Îmi fac o cafea, vrei să îți fac și ție? În mod bășcălios continuă:
- Mai bine nu, la nervii de care faci colecție… Tăcu, așteptând un răspuns ce nu mai venea.
- Tu fată, bine faci că nu bei cafea, Dumnezeu să îți țină năravul. Eu, cu sau fără cafea, dorm bine noaptea, doar să nu sforăie frate-tău, știi asta, când sforăie se zguduie imobilul, sunt nevoită de fiecare dată să apelez la fluier, altfel nu este chip să îl potolesc. Hei, ce dracu faci, nu răspunzi? Vorbesc singură ca proasta, ai amuțit iar eu nu știu? Privea la mama sa cum se agită ca peștele pe uscat fără rezultat, făcându-i o deosebită plăcere, se simțea răzbunată zâmbind a zeflemea.
- Bine, fă-mi o cafea, veni un răspuns cât se poate de lent. Ar fi vrut să mai spună ceva, lăsându-se păgubașă. Geamul camerei era întredeschis, vântul mișcând ușor perdeaua creându-i senzația unui suflet aflat în bătaia unei adieri de moment. Întinse mâna dreaptă după mobilul aflat pe măsuța de lângă ea începând să îi butoneze tastele, jucându-se unul din jocuri, nefăcându-i o deosebită plăcere, îi trecea mai repede timpul așteptând, știa că Petru va întârzia, nu cât timp. Căutând să își imagineze discuția dintre Petru și tatăl lui, cum îi spusese la telefon, despre vânzarea apartamentului, idee respinsă de Petru, tatăl său urmând să plece la țară, astfel lăsându-l singur, putând să o aducă acolo. Rămâneau liniștiți, fără gălăgia obositoare a mamei, pe care, ce-i drept, Petru nu o prea agrea, respectând-o ca mamă a prietenei sale, adresându-i-se cu ,,maică”, ceva de care nu a avut parte, dorind a-i face plăcere acesteia printr-o astfel de adresare. Din păcate nu era așa, aceasta căutând să își atingă interesul, felul de a fi, un materialism deosebit de dezvoltat, trecut de limitele îngăduite.
- Silvia, Silvia! se auzi din bucătărie.
- Vino când îți spun! Mișcă-te dracului mai repede, nu mai pot! Mor iar tu stai liniștită și te flocăiești acolo, vino când te strig, ce dracu! Buimacă de țipetele femeii, ridicându-se brusc, pornind către bucătărie cu pas grăbit nebăgând de seamă colțul covorului ridicat încât să te poți împiedica la cea mai mică neatenție, căzu întinzându-se cât era de lungă, oprindu-se cu capul în tocul ușii.
- Aoleu, aoleu! strigă de durere văzând stele verzi, un cinic i-ar fi spus să le numere.
- Hai, toanto, strigă mama sa cât putu de tare neștiind ce pățise între timp fata. Femeia continuând să țipe din bucătărie, Silvia urlând de durere, mai ceva ca la nebuni, ca în filmele cu proști. Câteva clipe auzindu-se muzica în surdină a televizorului, o emisiune de folclor, program lăsat din întâmplare să meargă, Silviei neplăcându-i folclorul. Dracul își băgase coada într-un astfel de moment, la TV se auzea un joc popular cu strigături: ,,Hop ș-așa ș-așa”, tocmai ce le trebuia acum la amândouă. Cu greu, fata ridicându-se de jos, durerea cuprinzându-i fruntea, nasul, genunchiul, cotul. Se îndreptă pornind cu pași târșâiți ca după o gravă suferință spre bucătărie, țipetele femeii nu încetaseră, în schimb scăzuseră în intensitate, în rest, înjurături de tot felul, dumnezei.
- Ce faci aici, mamă? întrebă cu glas tremurat ca după o durere abia stinsă.
- Ce mama dracului, nu vezi? Vino și ajută-mă, nu mă descurc singură! Silvia rămânând o clipă înmărmurită de priveliștea dezolantă desfășurată în fața ochilor. Bucătăria era plină cu apă curgând ca dintr-o cascadă, totul plutea, mama sa sub chiuvetă în patru labe căutând să oprească inundația, în zadar. Apa curgea ieșind din chiuvetă peste femeia desculță, cu poalele rochiei de casă ridicate, pe jumătate goală, pe aragaz ibricul cu cafea răsturnat de mult, un peisaj dezolant. Nu avea replică la ceea ce vedea, după toate cele întâmplate nervii cedându-i, fără să se controleze izbucnind în hohote de râs.
- Zăpăcito, încetează, adu mai bine din baie găleata, ligheanul, niște cârpe. Mișcă-te mai repede, nu mai râde ca proasta în târg, auzi ce spun, fă? Fata nu se putea opri, prin cap trecându-i un gând. Dacă ar fi fost bărbat i-ar fi făcut ceva femeii ce stătea acolo jos într-o poziție ce tocmai cerea a fi satisfăcută într-un mod cu totul erotic, oprindu-se din râs jenată de gândul ce îi trecuse prin minte. Negăsind o explicație logică, fiindu-i rușine de ea, de felul cum gândise. Păcat, nu avea film în aparatul foto, i-ar fi făcut o poză, trecuse la acea stare de răutate, de răzbunare a celor suferite lângă mama sa datorită comportamentului, felului ei de a fi.
- Hai, fă, du-te odată, n-auzi? Femei strigând fără vlagă de sub chiuvetă, Silvia plecase de câteva clipe din ușă în baie căutând ce i s-a spus negrăbindu-se, având o deosebită satisfacție să o vadă cum se chinuie, o răzbunare pentru lovitura primită în timpul căzăturii, mai bine zis loviturile, cineva trebuia să plătească pentru ceea ce suferise, aceasta neputând fi decât mama sa, uitând pentru moment că toanta de ea purta vina pentru neatenție, nicidecum altcineva. Într-o clipă pe pardoseala bucătăriei îngrămădindu-se tot felul de cârpe aduse de fată. În disperare, alături de mama sa, storcându-le întruna, cârpă după cârpă în lighean, în găleată, cărându-le tot ea. Într-un fel de repeziciune forțată, stângace, necontrolată, storcând cârpe, cărând ligheanul, găleata, în zadar, apa neoprindu-se, ajungând în hol, pătrunzând pe sub ușă în scară.
- Meseriașă inundație, nu glumă. Să știi, la surprize de genul ăsta se pare că ești predispusă, trăiești, ce mama dracului, eu care nu știam să te apreciez, vorba ta. Ei, de azi înainte să știi că am să te apreciez la justa ta valoare, adică la cea din momentul ăsta, nu care cumva să crezi, Doamne ferește, altceva, ar fi nedrept. Pentru azi îți acord un zece cu felicitări, ești de lăudat mamă, nu alta!