Mai am vreo două fumuri și apoi termin țigara ca să pot înălța liniștit coloane de scrum deasupra piramidelor din chiștoace făcute în palma ta.
Îmi amintesc zîmbetul tău de mîine cînd simțeai țigara prinzînd rădăcini în palma ta și te credeai un oarecare dumnezeu ce ține lumea asta așa de mică în palmă.De ce nu înțelegi că nu ți un soare care sa merite toata suferința, cînd jarul îti arde carnea, ci ți bucăți din moarte create de noi și neînchise bine în turnul piramidei de unde au evadat cu prea mare ușurință.
Îmi intră în ochi visele tale de scrum și mă fac să te văd îmbălsămată cu pene de corb...dar ești așa de albă... Văd acum sărăcia umană deschizind Cutia Pandorei căci în ea găsesc ultima țigară. Mă sperie deoarece cu fiecare fum tras adînc în piept văd cum cad bucăți din tine și nu mai ești așa de albă. Acum tremuri în norișori de fum. Abia cînd simt gustul rău al filtrului văd că tu nu mai ești ci numai un mic jar gata gata să se stingă, tras în țeapă, acolo în scrumiera mea unde e plin de chiștoace.