poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1738 .



Liliecii
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Paul Bãluºanu ]

2008-01-19  |     | 




În serile senine de vară, îndată ce soarele apunea, pe deasupra grădinilor din satul nostru își făceau apariția liliecii. Fâlfâiau repede din aripile lor negre, căutându-și hrana, cu un țiuit ce abia se putea auzi. Zburau care-încotro(1): mai jos, pe deasupra copacilor, sau mai sus, că abia se mai vedeau. Mereu, însă, scoteau sunetele acelea: țiu-țiu!, țiu-țiu!...
Cu înfățișarea lor hidoasă, aceste animale înaripate ne stârneau curiozitatea. Asta și pentru că nu văzusem, încă, nici unul de aproape.
Știam doar că, în sat la noi liliecii își aveau sălașul în turla clopotniței de la biserică. Și acolo, sus, cine să ajungă?...
Biserica din satul nostru, zidită de demult, de boierul Nicolae Sofian, era o clădire măreață. Avea trei turle, dintre care, turla clopotniței era cea mai semeață. Parcă înfrunta norii cerului.
Acolo sus, în turla clopotniței, nu urca decât clopotarul, când trebuia să tragă clopotele. Asta, de sărbători, la înmormântari sau când se apropia vreo furtună. Clopotele bisericii – două la număr – aveau un sunet ce se auzea peste dealuri și văi, până departe. Și sunetul lor era melodios ca un adevărat concert. Parcă le aud și-acum: bing – bang! ; bing – bang - bing! ; bing – bang! …
Lumea din sat spunea că norii de furtună, mai ales cei plini cu gheață, se destrămau când erau trase clopotele. Uriașii vălătuci(2) vineții din cer nu mai ajungeau să-și verse negreața amenințătoare peste ogoarele noastre.
Aș fi vrut și eu să urc, măcar o dată, în clopotniță. Dar nu era chip: moșul Florea, clopotarul, nu suferea picior de copil(3) pe-acolo.
Printre crenelurile clopotniței se ascundeau – ziua de lumina și căldura soarelui și noaptea ieșind la vânătoare de insecte - liliecii(4) . Ei erau adevărații stăpâni ai celei mai înalte clădiri din sat. E drept, își împărțeau culcușul și cu bufnițile. Acestea din urmă, având aceleași obiceiuri dar nehrănindu-se cu insecte, duceau cu liliecii, probabil, cea mai bună casă.
Poate nu mi-aș mai fi amintit de liliecii din satul meu dacă, într-o seară, tot de vară și tot când eram copil de vreo 9-10 ani, o întâmplare cu acești „șoareci” înaripați, nu mi-ar fi rămas în minte...
După o zi de alergătură, ne mai liniștisem. Era spre seară, când „moșul Ene vine pe la gene”, cum se spune în poveste... O liniște sfântă se lăsase peste acea seară de vară. Satul parcă stătea în amorțire după o zi de trudă.
Dar ce te faci dacă, în acest timp, pe deasupra capului apar, cu fâlfâirile lor repezi, liliecii?...
Atunci, deodată , în tine se trezește dorința de joacă, setea de a cunoaște necunoscutul...
„ – Ce-o mai fi și cu dihăniile astea?”, mi-am spus. „Ia să arunc eu cu un bulgăre în ele”. Și, „zvârrr!...”, am aruncat primul bulgăre.
Liliacul, care se rotea deasupra noastră, a coborât „glonț”(5) până aproape de capetele noastre, urmărind bulgărele în cădere. Descoperirea era extraordinară! Și eu și sora mea, am început să țintim în lilieci, cu toți bulgării ce-i găseam în preajmă.
În scurt timp, deasupra curții noastre, rotindu-se în cercuri largi, se adunaseră o droaie de lilieci.
Bietele animale credeau că descoperiseră un roi de insecte.
Noi continuam să „tragem” în direcția lor, într-o stare de bucurie soră cu beția.
Poate ar mai fi durat mult acest spectacol, de excepție pentru noi, și o cruntă păcăleală pentru lilieci, dacă, într-un târziu, nu ne-ar fi observat mama.
Treziți brusc din această hârjoană(6) cu liliecii, n-am mai stat să dăm ochii cu(7) ea. Am luat-o la sănătoasa(8) prin livadă și ne-am refugiat sub butucii viței de vie. De acolo, am putut auzi cum eram certați cu strășnicie. Nu atât necazul pricinuit liliecilor era cauza supărării ei – mama nu ne lăsa să chinuim animalele – ,cât stricăciunile ce le pricinuisem grădinii de zarzavat, prin felul nostru de joacă. În cădere, bulgării loveau roșiile, ardeii, vinetele și, bineînțeles, le rupeau.
Când s-a lăsat amurgul, sub ocrotirea salvatoare a bunicii, ne-am retras spre casă. Totul trecuse cu bine. Am cinat, ca de obicei, și după aceea ne-a cuprins imediat somnul. Probabil, în visele din acea noapte mi-au apărut stoluri-stoluri de lilieci răzbunători, gata să mă ridice pe mine în văzduh, pentru necazurile pricinuite de cu seară.
Mai târziu, când eram licean, am aflat și cauza acelui mod ciudat de a se comporta, al liliecilor.Aceste mamifere zburătoare, sunt total lipsite de văz. Au, în schimb, un simț al auzului deosebit de dezvoltat, de fapt, de neînchipuit pentru noi. Cu acele sunete – Þiu!Þiu! – ei se orientează în spațiu, prin auz, folosind ecoul sunetelor. Așa cum noi, de exemplu, când strigăm în fața unui deal împădurit:
„ – Olarioo!”, auzim răspunzându-ne ecoul: „ –Rioo!, Rioo! ”, tot așa, liliecii aud ecoul țiuiturilor scoase de ei. Astfel, ei pot pricepe că, în preajma lor există un perete sau un copac sau că se mișcă ceva. Acel ceva, care se mișcă, poate fi un cărăbuș. Și – atunci, liliacul se aruncă cu nesaț asupra prăzii.
Noi am oferit liliecilor, în seara aceea, bulgări din țărână. Dar cum, de atunci n-am mai făcut o asemenea ispravă, cred că până la urmă și liliecii aceia ne-au iertat. N-a fost decât jocul nevinovat al unor copii curioși; Curioși să afle:
„ – Ce – or vrea și dihăniile astea zburătoare?... ”


(1)care-ncotro - în toate direcțiile, dezordonat.
(2)vălătuc - rulou, sul, făcut prin rostogolirea unui material flexibil.
(3)…nu suferea picior de copil - nu suferea pe nimeni.
(4)liliac - mamifer insectivore nocturn zburător, cu aripi
formate din pielea întinsă între articulațiile membrelor, având capul asemănător cu cel al unui șoarece.
(5)a coborî “glonț” - a coborî brusc, cu mare viteză, ca un plonjon.
(6)hârjoană - încăierare în glumă, la joacă.
(7)a da ochii cu… - a se întâlni cu cineva.
(8)a o lua la sănătoasa - a pleca în fugă dintr-un loc
periculos.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!