agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1771 .



Lebedei nr.21
proză [ ]
mamei

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Lican Tropp ]

2008-04-16  |     | 



Nu ți-am mai spus demult că te iubesc, printre lucrurile mărunte în care timpul este ca un ou spart, din care curge doar albușul.

Îmi strâng mâinile de peste tot și chiar dacă nu plouă, azi rămân în casă cu tine. Știu că ar trebui să nu fiu aici, fiindcă mătușa mi-a dat 25 de lei să îmi cumpăr o mulinetă, un fir lung și un ac, dar “am mai pescuit prin canale” și m-a privit de parcă nu ar fi vrut să înțeleagă că trăim la oraș unde râul are alt gust și altă adâncime. Curge murdar în șuvoaie ca râurile de munte după furtună, atunci când nu mai au loc de pline ce sunt. “Aici nu sunt păstrăvi mătușă!” apoi, am mai spus, dar șoaptele mele nu au fost auzite și am știut că ceva se întâmplă. Strângeam în mână bacnota și nu mai eram copilul de ieri, când soarele nu semăna cu nimic și mă jucam doar să se uite la mine, eram puțin mai mare cât să înțeleg că mătușa nu intră niciodată în casă fără să mă țină în brațe și mai ales, cei 25 de lei îi primeam doar de crăciun. Nimeni nu știe de câte ori spune un copil “te iubesc” și oricum nimeni nu-l ascultă, fiindcă tot nu pricepe. Încercam să fiu cât mai aproape de ușă, dacă n-ar fi fost încuiată poate că niciodată nu știam că există și mai ales, cât de înaltă este. Era pentru prima oară când tăcea închisă și cumva, nici măcar ea nu vroia să îmi spună nimic de dincolo. Am stat așa multă vreme, când prin spatele meu a trecut toată curtea privind mirată la copilul cuminte. Polonezul a încercat sa-mi tragă pantalonii în vine, dar n-aveam chef de bucuria oamenilor mari și m-am lipit iar de mine, fără să-l bag în seamă. Mi-a zis ceva, cum că nu-i frumos să ascult pe la uși, dar ce știe el, când mama nu se mai vede, uiți să-ți mai ștergi genunchii de julituri și să râzi la glumele unui bătrân, poate doar Diana să mai încapă. Soarele era în prânz când degetele mele se împingeau unul pe celălalt, să priceapă de ce ies doar atât din mâini și de ce timpul trece atât de greu cu ușa trântită. Mi-aș fi făcut o cheie din gânduri să mă poarte până pe partea cealaltă, unde timpul nu ar trebui să țină cont de vârstă. Mi-ar fi plăcut să am și o soră mai mare, ea poate ar fi înțeles altfel, că uneori, mamele au nevoie să fie și singure.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!