poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1241 .



Amintiri din copilărie
proză [ ]
continuare

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [navigare ]

2009-04-18  |     | 



Nu știu cât de mult vă place sportul, sau dacă l-ați practicat cândva, dar eu vă spun din proprie experiență, că e frumos, curat și liber și așteaptă orice elev.
Dacă veți avea vreodată ocazia, să nu ezitați; prin mișcare vă veți simți mai liberi, mai ușori, mai încrezători, mai aproape de ultimul obstacol și anume, linia de sosire. Știu că de cele mai multe ori este greu startul; trebuie să te-mpingă cineva de la spate și pe parcurs vei simți oboseala, sudoare, febră musculară, dar la sfârșit satisfacția va fi și mai mare, când vei simții
sănătatea cum curge prin tine, să visezi frumos, să fii sigur pe tine. Așa este și în viață, uneori!
De mic eram sportiv, alergam de la un maidan la altul, bătând mingea pe ici și colo; pe vremea aceea era de ajuns o minge, chiar și de cauciuc și nu ne mai trebuia nimic, nici chiar mâncare; eram fericiți. Jucam fotbal de dimineața până seara, fără să simțim oboseala, că energie aveam în noi cât cuprinde. Cu patru pietre și o minge ne alergam până la sânge; o altă zi, altă partidă de stricam tot de prin grădină.
Ce ne mai alergau vecinii și ne amenințau că ne taie mingea, dar nu ne era frică ne mutam cu un colț mai încolo și tot așa până ajungeam la marginea orașului.
Nu credeam pe atunci că o să ajung sportiv de performanță deși visam să ajung la echipa națională de fotbal, fapt care nu s-a întâmplat, dar am rămas în acelaș domeniu, lucru la care nu m-aș fi așteptat niciodată; momentan sunt arbitru de fotbal în Italia la Federația Italiană de Arbitri. Dar să revenim la trecut că vorbim de amintiri doar, pentru prezent vom avea timp mai târziu.
La doar cinci ani eram înscris la echipa de fotbal din localitate, îmi plăcea foarte mult, în timpurile acelea fotbalul era o pasiune și nu un profit cum a devenit pe parcurs modificând întreaga sa valoare.
Nu lipseam nici o zi de la antrenament și mă țineam cât puteam după cei mari; alergam cu ei, dădeam ture de teren împreună, se făceau fel și fel de scheme de artificii ca la sfârșit să se joace miuța( fotbal cu porți mici, foarte mici, pentru cine nu știe).
De multe ori jucam cu ei și nu-mi era frică, intram și prin alunecare, dar rareori se-ntâmpla să fie fără soț și rămâneam pe-afară. Nu-mi plăcea să stau să privesc, îmi dădeau lacrimile; eu vroiam să fiu în teren să particip la acțiune. Din păcate, nu adurat prea mult, la paisprezece ani aveam să mă despart de fotbal pentru o bună perioadă de timp. Îmi aduc aminte de parcă era ieri. Draci de copii ce eram, că nu pot să spun altfel, auzisem de o casă părăsită în podul căreia ar fi fost bani vechi, foarte vechi și curiozitatea ne-a împins pănă acolo. Ne-am cocoțat pe niște ziduri înalte, dărâmate ce stăteau să cadă, urcându-ne în podul casei, dar spre mirarea noastră nu era nimic, sau mai nimic, doar niște hârtii vechi și uitate de timp. Între timp un moșneag de prin vecinătate care ne văzuse, s-a urcat după noi să ne prindă și să ne urecheze. Am ieșit în grabă cu toții pe gemulețul acoperișului și de frică, n-am mai văzut copacul pe unde au coborât toți ceilalți, oricum nu mai aveam timp, așa că am sărit de pe acoperiș în momentul când s-a apropiat de mine. Poate nu se-ntâmpla nimic dacă în cădere nu călcam strâmb cu piciorul pe o piatră. N-am simțit nimic la-nceput și am dat să fug să nu mă prindă, dar nu puteam să calc în el așa că am început să sar într-un picior precum cangurul la box. Norocul meu a fost că între timp a trecut un prieten cu bicicleta și m-a luat pe cadru până acasă. Piciorul începuse să se umfle ca o gogoașă vânătă matură și mă durea din ce în ce mai tare, dar nu era durerea pe cât frica pentru ceeea ce o să se-ntâmple când se vor întoarce ai mei acasă de la servici. Trebuia să inventez repede, ceva plauzibil să creadă că altfel eram halit! Timpul se scurgea repede și ticăitul ceasului se simțea din ce în ce mai prezent. La un moment dat, mintea mi s-a luminat, găsisem ceva dar nu știam dacă o să țină!
Era pe la sfărșitul toamnei și caișii scuturați mai aveau câteva frunze rătăcite. În fața porții noastre era unul mare frumos în care îi legasem un leagăn fratelui meu mai mic cu cinci ani ca mine; le plăcea la toți copii să se dea în el, așa că la întoarcerea părinților mei le-am spus că m-am suit în cais să leg leagănul mai bine. A doua zi l-au tăiat pănă aproape de rădăcină. Nu știam dacă să mă bucur, sau să plăng dar cel puțin am scăpat basma curată; mai târziu când m-am făcut mare le-am zis adevărul, nu-mi plăcea să țin prea mult timp o minciună.
Așa că am ajuns iar la spital cu piciorul în ghips, dar ce aveam astâmpăr; țopăiam într-un picior toată ziua, ori jucam fotbal în trei picioare( eu și cu cârjele) sau mergeam pe bicicletă într-un picior, cum puteam eu să fiu cuminte, când ceilalți copii se jucau și făceau prostii. Dar am trecut și peste asta și când mi-au scos ghipsul, mi-era frică să calc în el, șchiopătam ușor. Între timp am luat la liceu, la C.F.R. în Constanța și cum îmi plăcea sportul m-am înscris la echipa de ruibi, am zis că acolo se lovește mai puțin cu piciorul, dar nu știam că se lovește mai bine cu capul. Pentru o perioadă a fost frumos la început, îmi plăcea deși antrenamentele erau mult mai dure și rezistente, dar totul a fost bine pănă când la un meci cu altă echipă, fiind ultimul om( aripă stângă) cu mingea în mână trebuia să semnez și nu aveam pe nimeni lângă mine, așa că am încercat să fentez și ultimul apărător de la echipa adversă; dar nu mi-a mers. Eu m-am lăsat în jos, el de asemenea și ne-am dat cap în cap ca berbecii de-am văzut stele verzi; nu mi-a mai trebuit ruibi, așa că m-am întors la fotbalul meu.
Orice sport este frumos, dacă îl faci cu pasiune, îți clădește trupul, te călește, te menține tânăr și frumos și este mereu aproape de tine!
Sportul înseamnă sănătate și sănătate înseamnă sport,
dacă alergi și faci mișcare, vei fi mereu un bun atlet!
Va continua, într-un nou episod!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!