agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 830 .



S i l v e s t r a C o r a l i a
proză [ ]
Plimbare pe dig

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [udar ]

2009-05-05  |     | 



Am prins o vreme frumoasă pentru a-mi insoți plimbarea. Razele soarelui sunt filtrate de norii care, pe alocuri, mai fac concesie albastrului irizat organizat de particulele atmosferice, de gazele aeriene rarefiate in maiestuoasă armonie, de unde izvoresc calde razele solare, rostogoliri de lumina harică.
Digul se intinde lung, spre larg. Eu mă aflu poziționat cu fața spre linia orizontului, cu spatele spre plajă. Aerul cald mi se joaca in păr si în nări trag cu poftă mirosul mării. Mirosul mării....
Regret acum mersul lin prin nisipul cald in detrimentul senzației dure a digului, semănat cu pietre de cremene eliberate de mângăierea tăioasă a talazurilor iernii din zgura de asfalt.
Mă opresc puțin la baza digului, doar cât să mă orientez: acum încotro ?
Trebuie să se fi adus ceva camioane de ciment aici. Și încă pe atât de bolovani pentru structura submersată.
În spatele meu nu se află nimeni, în față văd o perehe de îndrăgostiți ținându-se de mână. Merg și ei tot spre capătul digului.
Îmi place cum se înlănțuiesc corpurile lor in răstimpuri. Din armonia celor două corpuri împreunate se formează poarta ultimă acestei lumi. Potențiala poartă, unica poartă, prin care specia umană își mai poate slobozi încă odată sămânța vieții spre a mai crea o nouă ființă, miracol al evoluției vieții pe Pământ, al acestei vieți: Omul. Un pui de Om.
Sub flamurile acestei concluzii am ales o dală a digului pe care sa cobor spre apă.
Apa e limpede, azurie, și pot vedea forme în culori pastelate așezate pe stâncile galbene, poroase, sulfuroase, scufundate în apropierea digului.
Structura coraliferă aflată la aproximativ 3 m in fața mea și scufundată pâna la, să zicem, 2m in zona bazei si 1m in partea de sus îmi atrage atenția. În partea ei mai apropiată de mine, dintre licăririle si sclipocirile valurilor, mi se arată tipare nebănuite, dăltuite de sute de mii de generații de organisme marine.
Trecând in neființă și-au donat perpetuu, cu generozitate, microul macroului, scheletul mineral masei crescânde a recifului.
Numărul de generații de polipi ce locuiesc coralul la un moment dat nu poate fi cunoscut. Cel putin nu incă. În schimb știm că un polip coralifer atinge maturitatea sexuală la 8 ani. Mai adăugam încă 8 ani de viață. 10 sa fim generoși: 18 ani. Mai presărăm și generațiile obținute asexuat, prin înmugurire. Studiile științifice vorbesc de aproximativ 2000 de exemplare pe un recif adult.

0,05 x 2000 de exemplare pe un recif adult înseamnă 100 de polipi ce își donează camera Recifului între două ierni.
Reciful full de el, atemporal, atavic, cosmogonic.
Reciful ca simbol.
Reciful de oameni.
Un pescăruș zbură brusc de pe apa din fața mea. M-a surpins. Nu l-am remarcat amerizând.
M-am uitat la ceas: 18:18.
Pescărușul a țipat strident deasupra mea si a plecat să survoleze linia țărmului, contopindu-se in cenușiul amurgului.
Pe țărmul mării se mulează strălucitoare o plasă țesută din cristale, în brun si auriu.
Am sărit aproximativ sprinten pe nisipul de lângă dig rezămându-mă de un bolovan din acostament.
De cand profesorul de karate și-a pus elevul preferat, medaliat la concursuri județene, posibil continentale, să arate clasei lovituri perfecte de directă cu explozie pe pieptul meu am dobândit o ușoară nevralgie. Îmi place să îmi troznesc pieptul, se mai pun oasele la locul lor. E chiar plăcut, deși indizerabil. A trecut ceva timp...și...este timpul.
Se intunecă și scările aliniate șerpuit pe faleză trebuiesc urcate. Dacă nu de mine atunci de cine ? Daca nu acum atunci când ?



5 Mai 2009,

udar

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!