...Era prea devreme, dar mintea lui functiona precum un catalizator intr-o reactie chimica, gata sa-i ghideze toate simturile si toata puterea lui spre acea enigma. Ambitia il imbraca de cateva zile bune, sistematic il transforma intr-un fel de arheolog, agatat de lopata si de mistrie, gata sa descopere viata chiar si acolo unde curge lava in rauri...
.............................................
O seara acida, cu un aer introspect il face sa-si treaca prin memorie fragmente din viata lui tulburatoare, care se apropia de sfarsit.
O lacrima ii spala obrazul si un oftat prelung...ii aminti de vremea cand era arheolog.

"...Si eram atat de sigur ca voi gasi ceva..."
Acum priveste prelung in gradina sa de flori, si varsa toata iubirea pe care nu a putut sa o impartaseasca in radacinile lor
"of, mai trandafire... te vad cam bolnavior"
..........................................................