agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3350 .



Despre dorinte
proză [ ]
iti daruiesc 3 dorinte

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tristan ]

2004-05-13  |     | 




M-am apropiat de banca veche pe care stătea bătrânul, mai degrabă din cauza oboselii, decât din dorința de a face conversație. Pe muchia orizontului, soarele dădea din picioare printre nori, încercând să împrăștie un întuneric încăpățânat.
Umblasem toată noaptea pe străzile orașului, întorcându-mă mereu pe malul fluviului. Era festivalul Loi Krathong, zi în care thailandezii mulțumesc zeului apelor pentru ploi și se bucură pentru viitoarea recoltă.
Delicatele legături de flori, aranjate artistic în buchete elegante, erau așezate împreună cu o monedă, bețișoare aromate și o minusculă lumânare, în bărcuțe făcute din frunze de palmier împletite migălos. Micile ambarcațiuni erau apoi puse pe apă. Flăcările tremurătoare, filtrate de pereții vegetali în jocuri de lumini și umbre, transfigurau această „invincibila armada” liliputană în cruciada lui Don Quijote. Mișcarea lor era tăcută și unidirecțională, pe apele fluviului întunecat. Atmosferă stranie, dar și purtătoare de tâlc, pentru călătorul din mine. Pornim, pieptiș, în tumultul vieții, fiecare cu o flăcăruie în noi, și suntem duși de curentul sorții în direcții neștiute – fiecare în căutarea unui mal, fiecare în căutarea unui sens existențial.
Piețari matinali mișunau printre mici palate de bambus, așezate pe tarabe, în care păsări multicolore făceau conversație. Schimbând între ei fraze scurte, păsărarii orientali se pregăteau pentru asaltul cumpărătorilor. În jurul căruțelor trase de boi molcomi, cei proaspăt sosiți erau ocupați cu descărcarea a tot felul de ustensile, capcane și colivii pline cu păsări de toate neamurile.
Bătrânul avea coatele proptite pe genunchii ascuțiți, cu antebrațul stâng întins ușor înainte. Pe degetul lui arătător, era așezată, cu firescul unei prietenii de o viață, o pasăre neagră, un mic cioclu, de mărimea unui graur. Epiderma care contura baza ciocului părea un șnur subțire, de un galben neon, care contrasta abrupt cu un penaj aproape albastru, de negru ce era. Ochii mari, de smoală lichidă, peste care coborau pleoapele ca obturatorul unui aparat fotografic, priveau volutele albe ce se ridicau din pipa bătrânului și, într-o mișcare ascendentă, îi încon-jurau capul ca o aureolă.
Din unghiul meu, profilul omului îmi amintea fotografia mumiei lui Ramses al II-lea, văzută cândva într-o carte de istorie. Un nas fin și coroiat umbrea niște buze atât de subțiri, încât gura părea o tăietură în obrazul pergamentos. Tot acolo era agățată și semi-acolada de lemn a pipei. O bărbie ascuțită, după care ar fi tânjit orice vrăjitoare centenară, era finalul acestui versant sudic al craniului. Puținele fire albe de păr, care erau camuflate de fum, împărțeau terenul cu vase de sânge ce se lățeau în delte. Gâtul subțire, cu pielea zbârcită ca a unei iguane, cobora în gulerul mult prea larg al unei haine ponosite, dar curate. La picioarele lui, era o colivie mică de bambus lucios, căreia-i lipsea ușa. Ce straniu să vezi o colivie fără ușă. Lipsa ușii îi schimba sensul și, paradoxal, destinația. O colivie o asociezi întotdeauna cu ceva închis, o constrângere, absența ușii redefinește spațiul încorsetat de grilaj, el devine casă, devine cuib, devine… libertate. Părea că proprietarul înaripat avea drepturi. Universul din jurul bătrânului și al păsării, precum crisalida transparentă a unui vierme de mătase, închidea o lume.
– E a patruzeci și treia oară când mă așez pe banca asta, spuse el într-o engleză neașteptat de bună pentru un orășean din nordul Thailandei, aproape de granița cu Burma. Vin aici la întâlnirea cu pasărea asta, odată pe an, și aștept. De patruzeci și trei de ani aștept. Uneori, așteptarea te înnebunește, dar nu mă crede nebun… Știi, eu mai am… o dorință. O dorință pe care aș putea-o împlini, mai zise el printre dinții care strângeau cu strășnicie pipa.
Probabil motivat de tăcerea mea, bătrânul a continuat monologul fără să mă privească. Între el și pasărea neagră, o funie de atenție de grosimea unei parâme părea să blocheze orice mișcare ce ar fi putut primejdui serenitatea universului lor comun.
– Eram tânăr atunci și tocmai mă întorsesem din Coreea. Se terminase războiul…, am fost acolo cu americanii. Veneam acasă fără un ban în buzunar, însă bucuros că nu mi-am lăsat oasele pe meleaguri străine. Trei ani de război sunt ca treizeci de ani de viață, mai adăugă el cu un oftat.
Eram în drum spre satul meu, când m-am așezat obosit pe banca asta. Exact pe banca asta. Mi-am scos din rucsac cartea despre Roald Amundsen și cucerirea Polului Sud și am început să citesc. Era tot într-o zi de târg. Știai că în C. este cel mai mare târg de păsări din Thailanda? Și, fără să aștepte vreun răspuns, a continuat: pe bancă stătea un bătrân și vorbea ceva cu o pasăre neagră. Parcă îl aud și acum spunându-i păsării, suficient de tare ca să primească și un răspuns de la mine: „Slabi de minte sunt oamenii. Mai toți își imaginează norocul ca pe un pachet de biscuiți și trăiesc cu convingerea că pot să scoată din el zilnic câte unul!” I-am răspuns cam în doi peri: că eu am trăit cu teama morții oră de oră în ultimii trei ani și să nu mă învețe ce e norocul.
– Da, da,....te înțeleg, zise el și, după o pauză lungă, a continuat: Acum că mi-ai povestit trăirile tale mă gândesc să te aleg pe tine, să te răsplătesc pentru suferința ultimilor trei ani. Ca urmare, îți voi împlini trei dorințe. Așa că poți alege trei, doar TREI dorințe… Ce vrei tu.
M-am uitat supărat la el, gândindu-mă că își bate joc de mine. Văzându-mi încruntarea, a continuat:
– Poate vrei bogăție, cărți sau putere? Vrei să fii înțeleptul, sau regele acestei țări? Sau poate vrei să ai cele mai frumoase femei, acum că ai scăpat cu viață din războiul de care vorbești. Hai, spune-mi, ce vrei?, a mai zis el, aproape înghiontindu-mă cu cotul.
Cred că tăcerea mea îl încuraja cumva, încât a continuat tot așa, bătrânește:
– Oricum, te-aș sfătui să te gândești fără grabă, deoarece îți pot oferi doar trei dorințe în nici un caz patru, sau cinci, sau știu si eu cate ți-ai dori sau ce te-or fi învățat despre dorințe prietenii tăi americani de care abia te-ai despărțit.
– Ia mai du-te și ține-i tovărășie lui Amundsen, i-am zis eu enervat, și m-am aplecat să-mi ridic bocceaua ca să plec. În clipa când m-am ridicat și m-am uitat spre el, bătrânul dispăruse.
– Cum adică, dispăruse?, rosti în sfârșit călătorul din mine primele cuvinte, simțind clar cum a trosnit pojghița indiferenței de pe mlaștina curiozității.
– Parcă s-a evaporat sau l-ar fi înghițit pământul, îmi zise colegul meu de bancă, privind mai departe în ochii lucioși ai păsării. Pipa și-a continuat mișcarea verticală de du-te-vino, dansând cu tonul vocii.
– M-am uitat în dreapta, m-am uitat în stânga, pe sub bancă, peste tot pe unde-ar fi putut să dispară moșul ăsta cu păr alb. Parcă se topise. Mă speriasem de-a binelea. Auzi dom’le, ce banc tâmpit să-mi facă! Mi se făcuse rău de spaimă. Se dădea o luptă aprigă între mintea și sufletul meu. Dar dacă …, dar dacă e pe bune cu dorințele și eu l-am trimis la Polul Sud? Senzația de rău s-a accentuat brusc, când mi-am dat seama că aș fi putut să-l expediez… Cumva mă simțeam dator, că doar a vrut să-mi facă un bine, nu puteam să-l las acolo. Ani și ani după ziua aceea am regretat greșeala asta, dar atunci n-am putut să fac altceva. Ce idiot, ce cretin am putut să fiu. Să risipesc a doua dorință …
– Și… și a reapărut?, am întrebat eu, hotărât să aflu finalul acestei istorii de peste patru decenii.
– Bineînțeles că a reapărut, a continuat interlocutorul meu, de parcă nici n-ar fi fost plecat. S-a uitat cam dojenitor, iar țurțurii din păr si din barba albă m-au făcut să-mi simt prostia strânsă în cleștele rușinii, până am bâiguit un „Iartă-mă”. El m-a privit cu severitate și mi-a spus să nu fiu nesăbuit cu ultima dorință. I-am promis că voi fi atent și nu voi mai face o asemenea greșeală. Până să-i mulțumesc, a dispărut. Pur și simplu, s-a evaporat, mai spuse gura încăpățânată, ai cărei dinți n-au slăbit nici o clipă priza asupra pipei. Tot ce-a rămas a fost pasărea asta neagră, care, de-atunci, revine, în fiecare an pentru o zi, precum un memento înaripat …
– Și de atunci sunteți fericit?, am întrebat eu curios, plin de speranța unui răspuns care îmi va rezolva nenumărate dileme.
– Ultima dorință a rămas, în ultimii patruzeci și trei de ani, nerostită, spuse omul cu privirea ațintită în ochii nemișcați ai păsării.Uneori, am fost pe-aproape. Chiar foarte aproape, auzii eu cu greu cuvintele mai degrabă șoptite.
– Știi, zise el, și pentru prima oară și-a întors ochii spre mine, dorințele sunt bune doar atâta timp cât le avem înaintea noastră.
– M-am tot gândit în decursul timpului, a continuat el, dacă ultima dorință n-ar trebui să fie un cadou. Ultima mea dorință este să împlinesc cuiva trei dorințe. Aș vrea să pot să-l recunosc pe acela care este pregătit să le preia. Este privilegiul poverii, prietene necunoscut. N-ai vrea să întinzi mâna să vedem dacă pasărea asta te place și… gândește-te la trei dorințe.
Micul cioclu mi-a ocupat într-o secundă două falange de pe degetul arătător.

De la acea întâlnire, au trecut anii. Uneori îmi amintesc de pasărea neagră și, vrând-nevrând, mă gândesc la dorințe. Pe unele le-am rostit cu voce tare, pe altele le-am exersat în gând. Poate odată am să vă povestesc despre cele două dorințe.

P.S. Sunt numeroase poveștile de genul acesta, despre dorințe, dar numai una este a mea.






.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!