- La mulți ani, puștiule!
M-am trezit cu ai mei ingrămădiți peste mine, trântindu-mi cutiile de cadouri prin pat.
- Scularea, leneșule! Taică-meu mă tachinează mereu că nu mă pot scula dimineața mai devreme de 10.

Cu toate că trezirea înainte de ora mea normală îmi provoacă cel mai adesea o stare de frustrare și, în consecință, de iritare urâcioasă, veselia și dragostea alor mei mă făcură să mă trezesc cu o surprinzătoare bună dispoziție.
Mi-am luat porția de îmbrățișări și pupături, după care am trecut la ritualul despachetării cadourilor. Sfâșiind cu voluptate hârtia invelitoare a primei cutii, brusc, m-a trăznit: astăzi împlinesc 18 ani!!
Astăzi împlinesc 18 ani.
Mi se învălmășesc grămadă în minte toate visele și dorințele pe care mi le-am născocit și memorat de-a lungul anilor pentru acest prim an al Experienței.
Rămân năuc, privind în propria-mi minte. Mâinile mi-au căzut de pe cutie și zac inerte pe lângă genunchii îndoiți sub pătură. Sunt îngrozit și extaziat în același timp. Un tremur începe să-mi vibreze în stomac. Ochii mi se umezesc. Când simt lacrima prelingându-se pe lângă nară, mă reculeg și-mi ridic privirea spre ai mei.
Îmi așteptau privirea răbdători și zâmbind încurajator.
- Azi e? îngaim cu vocea tremurândă.
- Da, bărbate! mă înfige taică-meu în pieptul lui și mă strânge ca pe un egal cu brațele lui vânjoase și păroase.
- Astăzi e, dragul meu. zice și mama cu vocea tremurândă și mă simt mutat in brațele ei. Va fi exact cum îți dorești tu, nu uita, puiule. Vocea ei îmi sună aproape îngrijorată.
Mă simt mai bine, deși mintea mea e încă învălmășită. Tata preia conducerea:
- Când vrei, mergem, ok? Dar nu înainte de a-ți vedea cadourile si de a da iama prin bunătățurile pe care le-a pregatit mămucă-ta! Nu de alta, dar nu ne-o va ierta niciodata – și o ciupește ușor de bărbie pe mama. Hai! Să vedem!
Încep să deschid tacticos cadourile, observând cu coada ochiului cum ai mei își aruncă priviri ghidușe.



- Aaaah… Săru-mâna pentru masă! Doamne, nevastă, da’ chiar te pricepi!
- Știai tu pe cine iei, dragă!
Un sărut mic pe vârful buzelor, iar tata începe să își frece satisfăcut burta plină iar mama să strângă masa.
Fără tragere de inimă îmi împing și eu scaunul și mă ridic, începând să mă simt cuprins de stres.
- Săru-mâna pentru masă, mami! A fost minunată! zic eu cu stomacul deja începând să mi se strângă de emoție.
Mama, dintr-o privire, mă citește, își lasă vasele prospăt strânse pe masă, îmi apucă mâna stângă, mi-o strânge moale, îmi zâmbește și mă sărută pe obraz, șoptindu-mi: “Va fi bine, puiule! Va fi exact cum îți dorești tu.”
- Mă duc să scot mașina din garaj, bărbate? își pune tata mâna blând pe spatele meu.
- Da, tată. Vin și eu în două secunde.
Mama se întoarce să-l pupe din zbor, fără să-mi dea drumul la mână, și-l conduce cu privirea până se închide ușa în urma lui.
Se întoarce din nou către mine. Îi dispăru moliciunea aceea de pisică drăgăstoasă. E mama din momentele de criză, radiind putere și hotărâre, căldură și încurajare.
- Puiule, începu apucându-mă cu mâinile de umeri și înfigându-și privirea în ochii mei, trebuie doar să fii sincer. TU ești o ființă minunată, iar testul ăsta psihologic va arăta acest lucru. Ai dreptul să ai parte de cele cincisprezece minute de vis real. Vei vedea, îți vei împlini visele în fiecare an al vieții. Numai de tine și de sinceritatea ta depinde. Va fi bine, crede-mă!



Merit să-mi trăiesc visele!

Alerg prin iarba deasă și plină de rouă a dimineții. O iau la vale plin de nerăbdare și groază, pe dealul lin. Oare chiar voi reuși?! Îmi tremură tot corpul și prind viteză. Pașii au început să fie din ce în ce mai largi, pământul parcă mă azvârle în aer și eu mă încăpățânez să mă întorc pe el. Nu cred că mă voi mai putea opri de-acum, decât într-o lamentabilă împiedicare și rostogolire din care mai mult ca sigur voi ieși cu oasele frânte. Deși picioarele nu mai rezistă șă facă pașii atât de rapizi, mă încăpățânez să amân momentul cât mai mult. Nu mai pot! Dacă nu o fac acum sigur îmi rup gâtul! Inima îmi bate îngrijorător de tare și plămânii îmi ard.
Și fără să mai gândesc, ca un gest reflex, firesc, aripile-mi zvâcnesc vânjos în lături și mi se întind independent de voința mea.
Simt cum aerul îmi ia fără pretenții corpul în primire și mi-l plimbă într-o planare calmă pe deasupra lanului de verdeață.
Tremur cumplit și mă simt străin de corpul meu, de aripile mele. Dar nu de zbor…
Groaza mea începe să se estompeze. Firescul noii mele stări mă calmează. Imi pare normal și firesc să zbor. Aripile încep să mi se miște sigur și molatec, ridicându-mă deasupra pajiștii.
Câtă bucurie! Încep să dau din aripi cu forță și fervoare, parcă aș zburda. Un chiot îmi zvâcnește din piept și-l eliberez cu nesaț. Aproape că mă sperii de sunetul puternic ce-mi iese care nu seamănă deloc cu vocea mea. E un strigăt de șoim… A, da, acesta ar trebui să fiu eu. Oare câte minute am pierdut în încercarea mea de a-mi învinge frica?
Mă îndrept grăbit spre pădure. Mă las ușor pe deasupra copacilor, aproape, tot mai aproape de vârfurile lor. Frunzele îmi mângâie pieptul și aripile. Mângâi cu privirea vârfurile copacilor, frunzele grase și leneșe, și îmi încarc sufletul de imaginile și senzațiile pe care le trăiesc și care sunt ceea ce îmi doream și visam în anii trecuți.
Îmi ridic zborul spre nori și mă înfig în văzduh, împing aerul cu poftă. Mă rostogolesc și mă arunc spre pământ cu aripile strânse. Mi le deschid doar aproape de pământ, cât să planez razant, aproape să ating vârfurile mai înalte ale fânului des. Adulmec cu nesaț aroma dulce și răcoroasă a ierbii și a pământului de dimineață.
Mă ridic din nou înalt și mă las purtat de curent, cu aripile întinse. Încerc să cuprind cu privirea toate colțurile panoramei, absorb cu nesaț fiecare amintire.



- Mamă, tată – deschid discuția la micul dejun pregătit tot de mama, după ce ritualul de desfacere a cadourilor a fost încheiat – am împlinit treizeci de ani și am experimentat toate visele năstrușnice care mi-au trecut prin cap. Trebuie să discut cu voi, să mă hotărăsc pentru visul ăsta. Vă dați seama, dacă vreau pot să rămân în visul pe care il hotărăsc azi! Nu știu ce să fac… Știu că voi avea și la anul șansa asta, dar… Voi? Ce ați făcut? Voi sunteți aici. Nu v-ați ales încă un vis permanent?
- Ba da, zice tata, apucand-o pe mama de mână, zâmbindu-și unul altuia.