Imagineaza-ti o lume de gheata, luminata de un soare distant, intunecandu-ti mintile si invadandu-ti corpul cu raceala sa.. Departe de orizontul cald, norii te vor impresura in stransoarea lor, asemeni unei cobre ce-si hipnotizeaza prada.
Oriunde te vei duce, vei rataci in cautarea unei adieri calde, fara sa stii ce va urma, fara sa poti banui cand lumea de gheata te va devora, cristalizandu-te intr-o forma rece sticloasa si neinsufletita. Vei fi singur si atat de putin viu… Vei fi singur si parasit de sperante, asemeni unui obiect ce-si pierde identitatea, confundandu-se cu decorul.
O lacrima ar fi putut insemna mult. Renastere… eliberare poate… Un suflet ar fi topit aura de cristale ce-ti paraliza tesuturile in haosul asezat al Universului. O simpla atingere calda te-ar fi putut readuce la viata ; insa lumea de gheata este cu desavarsire pustie. Ramai pierdut pentru restul clipelor, pana cand sangele isi va opri curgerea hipotermica prin corpul tau intepenit. Cand te gandesti ca sangele acela incapatanat iti intretine ultimele ganduri, ultimele suferinte… iti tai venele doar ca sa-l vezi curgand… sa faci cunostiinta cu ultimele tale farame de viata, sa-ti simti caldura respirand aerul rece al acestei lumi blestemate… si simti usor cum farama de viata iti incalzeste venele sfasiate de la incheietura mainii, lasand in urma, pe antebrat, o dara de raceala muribunda… Ah… da… nu te mai simti singur... acum moartea iti alina suferinta… o simti cum iti apasa pleoapele, izvorand ultime ganduri de teama si asteptare intr-o minte mai tacuta ca oricand. Teama se topeste intr-o somnolenta placuta… intr-un nimic confortabil… pentru prima data lipsit de povara unui corp infrigurat. Deja nu mai cunosti semnificatia gandurilor, iti pierzi existenta intr-o risipa de pustiu… Insa pustiul nu te mai sperie… nimic nu te mai sperie… nimic nu te mai intereseaza… te confunzi cu decorul inert, te intrezaresti zacand acolo intr-o lume rece, fara sa mai ai nici o tresarire. Ultima scanteie de suferinta trebuie sa se fi stins… odata cu ea te cufunzi in pacea dulce a amiezii. A fost miraculos acest periplu prin existenta… acum tacerea este miraculoasa…

Nota : O lume rece , 2004.10.27