agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2480 .



Inapoi din Purgatoriu
scenariu [ ]
Pilot.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [thedream ]

2009-05-23  |     | 



“PILOT”


EXTERIOR. TEREN ARTIFICIAL – NOAPTE

Terenul cu iarbă de plastic e foarte bine luminat. Se aud strigăte guturale, scurte, în fundal o muzică energică. Pe teren, două echipe îmbrăcate în tricouri roșii și albe, 12 bărbați joacă în viteză, concentrați, o partidă de fotbal. Urmărim pentru scurt timp acțiunea: pase rapide dintr-o bucată, dedicarea jucătorilor, efortul lor.
Muzică fundal stop.
Focus pe unul dintre tinerii îmbrăcați în alb, cel care era în acel moment în posesia mingii. GABRIEL FLOREA (23) e un tânăr atletic, înalt, robust. Are părul castaniu și ușor ondulat de o lungime medie și ochi căprui ce scrutează cu atenție spațiile libere din joc. Intrând în acțiune, Gabriel se avântă spre poarta din față. Adversarii se reped spre el. Coechipierii lui văd că e în pericol și mai mulți strigă spre el pentru a-i cere mingea. Gabriel e ca surd, absorbit de atacul pe care îl plănuise nu aude și nu vede nimic. Doi dintre adversari se privesc scurt între ei, cu subînteles. În focul jocului, cei doi se aruncă asupra lui. Retezat ca un spic de grâu, Gabriel se trezește aruncat în sus cu o brutalitate fenomenală. Cade, și un sunet puternic și sec se aude trosnind sub el. Vedem mâna lui răsucindu-se în cădere într-o formă nenaturală în contact cu iarba sintetică.
GABRIEL (urlând de durere) : Aaaaah! Ce mama dracului faceți? Aaaaaaaah...!
Doi dintre jucătorii ce purtau culorile echipei sale se grăbesc îngrijorați spre el: ALEX (23) și CRISTI (24).
CRISTI (foarte îngrijorat): Gabi, ce ai pățit? Ești bine?
Alex se apleacă spre el și aruncă o privire mâinii tânărului, care rămăsese în aceași poziție nefirească.
CRISTI: Cred că e ruptă. Am face bine să-l ducem cât de repede la un spital!
Cei doi băieți îl ridică ușor și, uitând cu desăvârșire de jocul lor, se grăbesc să-și scoată prietenul afară de pe teren. În timp ce ei părăseau terenul ceilalți componenți ai echipei lor îi înghiontesc cu ciudă pe cei doi atacatori.

EXTERIOR. CURTEA SPITALULUI MEDICAL III - NOAPTE

O mașină virează cu viteză oprind apoi violent în fața ușii de intrare. Îl recunoaștem la volan pe Alex. Ajutat de Cristi, Gabriel coboară din mașina. Alex omoară motorul și apoi sare și el din automobil.
ALEX (strigând): Unde e toată lumea? De ce nu-i nimeni aici?
CRISTI: Calmează-te nebunule! Să intrăm!
Alex îi oferă și el umărul lui Gabriel, care refuză strâmbându-se și își împinge prietenul. Acesta bombăne ceva la adresa incompentenței medicale din țară, și împreună deschid ușa mare și transparentă a secției de Urgență.

INTERIOR. CLINICÃ MEDICALÃ III / SALA DE AȘTEPTARE - NOAPTE

Cei trei dau valma în sala de așteptare. Nu mai e nimeni altcineva acolo. În spatele unui ghișeu ce se afla în stânga, o femeie, VERA ( 40 ) care poartă un halat de bumbac roz, îi privește indiferentă. Tinerii se opresc puțin și privesc în jur apoi se îndreaptă spre ghișeu.
GABRIEL : Băieți..., pot să merg și singur. Dați-mi drumul!
ALEX : Prostii!
GABRIEL : Pe bune! Lăsați-mă!
ALEX : Termină, daca intri pe picioarele tale o să spună că nu e o situație de urgență și o să aștepți aici până mâine dimineață.
CRISTI : Alex are dreptate, calmează-te.
Cei trei se opresc în fața ghișeului.
CRISTI : Bună seara. Vă rog să ne scuzați dar prietenul nostru a suferit un accident la o partidă de fotbal. Credem că și-a rupt mâna…
Femeia îi privește fără să spună nimic, nepăsătoare.
VERA : Mă duc să văd... (tuse plictisită) dacă e cineva de servici în seara asta.
ALEX (deranjat): Mă scuzați…, ați spus cumva “daca”?
Vera își aranjează halatul și îl ignoră dispărând în dosul unei uși pe care scria cu litere mari și roșii: URGENÞÃ.
ALEX : Vă vine să credeți că se pun viețile oamenilor în mâinile unor proaste ca aia?
GABRIEL : Off!
CRISTI : Te doare?
GABRIEL : Nu, acum nu mă mai doare. E trist însă că Alex are dreptate de data asta.
Alex pufnește mulțumit că i se dă dreptate.
Asistenta se întoarce și, pășind încet spre ei, le spune cu răceală:
VERA : Îmi pare rău ..., domnu’ doctor a spus că nu reprezentați un caz de urgență și...., oricum, domnii doctori sunt acum la masă. (le arată câteva scaune de plastic lipite de peretele din spatele lor) Puteți aștepta acolo.
Pumnul lui Alex se strânge spasmodic iar fața îi devine roșie de nervi. Acesta face un pas amenințător spre femeia în halat roz dar e oprit la timp de Gabriel.
GABRIEL : Cum adică nu reprezint un caz de urgență, nici măcar nu m-a văzut!
VERA (fals) : Îmi pare sincer rău, dar domnii doctori nu pot fi deranjați. Reveniți mai târziu sau așteptați... (le arată din nou cu degetul scaunele) acolo, continuă ea fără ca măcar să-i mai privească.
Nu apucase femeia să-și coboare bine mâna cu care le arătase unde erau scaunele pe care puteau să stea când, sătul de indolența femeii, Alex își pierdu cumpătul și urlă ca un nebun la ea:
ALEX : Destul! M-am săturat! O să te duci acolo (arăta cu mâna spre ușa de la Urgență) și o să aduci un medic. Sau..., mă duc eu!
Speriată de înfățișarea cumplită a tânărului, femeia face un pas înapoi dar în direcția opusă ușii de la urgență. Pentru Alex era deja prea mult! Se smulge din strânsoarea lui Cristi ce încearcă degeaba să-l țină aproape și se repede la ea. O strânge puternic cu ambele mâini de gulerul halatului și o ridică în aer trântind-o puternic de perete. Femeia țipă, mai mult de frică decât în urma loviturii. Ușa secției de Urgență păcăne surd deschizându-se și toți își întorc privirile spre ea. Un medic tocmai ieșise alarmat probabil de țipete.
RAUL MOLDOVAN (34) era unul dintre cei mai tineri și mai buni chirurgi ai clinicii. Înalt, proaspăt ras, îngrijit, cu un zâmbet veșnic pe buze era întotdeauna o prezență agreabilă. La vederea scenei din sala de așteptare dr. Moldovan rămâne cu gura căscată. Își revine însă repede:
DR. MOLDOVAN (poruncitor): Ce naiba se întâmplă aici? Las-o jos!
Alex o lasă pe femeie să cadă și aceasta se prăbușește moale pe podea. Picioarele nu o mai pot ține. Doctorul se îndreaptă spre ea și o ajută să se ridice.
DR. MOLDOVAN : Vera, ești bine? Te doare undeva?
Vera dă din cap în semn că nu, apoi afirmativ. Ochii negri ai medicului îi fulgeră pe cei trei.
DR. MOLDOVAN : Îmi spune și mie cineva, despre ce e vorba? Înainte de chema paza?
Alex pleacă privirea nelinștit. Cristi tace și el neștiind cum să reacționeze. Gabriel face un pas înainte și vorbește calm, privindu-l pe doctor drept în ochi:
GABRIEL : Bună seara, domnule doctor. Eu mă numesc Florea Gabriel. Vă rog din suflet să-l scuzați pe Alex, el nu e prea răbdător și credea că are motive să acționeze așa cum a făcut-o.
DR. MOLDOVAN : Poftim?! Ce fel de motive?
GABRIEL : M-am accidentat în timpul unei partide de fotbal. Prietenii mei cred că mi-am rupt mâna așa că m-au adus aici, unde..., asistenta aceea s-a purtat..., hai să zicem ... nepoliticos cu noi.
Doctorul îl privește cercetător pe tânăr și îi observă mâna pe care o ține strâns pe lângă corp. Se gândește pentru un scurt moment apoi se apropie de Gabriel și îi palpează ușor membrul rănit. Fața tânărului se crispează de durere.
DR. MOLDOVAN : Prietenii tăi au dreptate. Te rog să aștepți aici câteva clipe până când o să pregătesc o sală de operație.
Medicul pleacă.

INTERIOR. SALONUL DE URGENÞÃ – NOAPTE

Dr. Moldovan intră în salonul pustiu unde ceilalți medici de gardă erau adunați în jurul unei mese de operație pe care era întinsă o pânză albă. Pe masa încropită acolo era plin de conserve, farfurii, felii de pâine și tot felul de legume tăiate. În jur se aflau trei asistente și doi medici care râdeau veseli în timp ce mâncau.
DR. MOLDOVAN (surprins) : Ce faceți aici?
Asistentele se schimbă la față și se ridică intimidate de furia tânărului doctor. Oprindu-se din mestecat, ceilalți medici tăceau încurcați.
DR. MOLDOVAN (amenințător): Am auzit că a venit Vera să vă anunțe că este un pacient la Așteptare, care din voi i-ați spus să mai aștepte?
Nici un raspuns.
MEDIC 1 : Ne era foame... Raul.
DR. MOLDOVAN (scurt): Nu mă interesează.
Asistentele încep să strângă masa.
DR. MOLDOVAN : Vă rog să pregătiți sala 4 pentru o fractură de memebru superior drept cu posibile hemoragii interne din cauza voastră, acum! Cine e de serviciu la anestezie?
ASISTENTA 1 : Nimeni.
DR. MOLDOVAN : Cum..., nimeni?
ASISTENTA 1 : Părea o seară liniștită așa că anestezistul de gardă a plecat.Îl chem acum dacă doriți...
DR. MOLDOVAN (abia stăpânindu-și furia, printre dinți) : Te rog !
ASISTENTA 1: Ei bine, nu o să fie prea bucuros.
DR. MOLDOVAN : Problema lui.

INTERIOR. SALA DE AȘTEPTARE – ÎN CONTINUARE

Gabriel și Cristi sunt așezați și așteaptă gânditori. Mâna tânărului se umflase vizibil și era aproape neagră, acesta scăpă o grimasă pentru că începea să-l doară. Alex se plimba măsurând cu pași mari lungimea sălii.
CRISTI : Alex, oprește-te. Ne obosești.
Alex îi privește pentru secundă cântărind vorbele prietenului său dar îl ignoră și continuă să se plimbe agitat cu mâinile la spate.
Ușa de la Urgență se întredeschise și figura doctorului Moldovan apăru zâmbitoare făcându-i semn lui Gabriel să se apropie.
DR. MOLDOVAN : Vino, totul e pregătit.
Gabriel se ridică și se apropie de ușă. Alex încearcă să intre și el dar medicul îl oprește.
DR. MOLDOVAN : Tu rămâi aici, Rambo, ai făcut destule în seara asta. Nu îți face griji, (spre amândoi) vă asigur că prietenul vostru e pe mâini bune.
Dr. Moldovan și Gabriel dispar în interiorul secției de Urgență.

SE TAIE LA:

EXTERIOR. ÎN APROPIEREA UNUI PERON – NOAPTE

La o sută de metri depărtare de secțiunea luminată a gării o siluetă întunecată se profilează în beznă.
LIDIA MARINESCU (20) își privește ceasul ca și cum ar fi așteptat ceva. Cadranul e imposibil de citit în întuneric așa că fata bate nervoasă din picior. Silueta ei înaltă și subțire e difuză. Pieptul ei tresaltă aritmic ca și cum ar plânge. Fata își acoperă fața cu mâinile, plângând acum mai clar. Din depărtare o lumină puternică sfâșie noaptea și un sunet prelung anunță apropierea unui tren. Pentru o secundă, în lumina aruncată de trenul ce se apropia, vedem că fața palidă, angelică, nepământean de frumoasă a fetei e brăzdată de lacrimi. Tânăra se chinuie să-și adune forțele și face câțiva pași în spate cufundându-se din nou în întuneric. Trenul se apropie fără să dea semne că ar vrea să încetinească la intrarea în gară. Lidia privește fix spre terasament. Zgomotul trenului devine tot mai puternic, pe măsură ce se apropie și lumina crește în intensitate. O vedem trăgând adânc aer în piept, tânăra își închide apoi ochii murmurând ceva ca pe o rugăciune. Locomotiva se apropie vertiginos. Când trenul ajunge la doar treizeci de metri de ea, Lidia Marinescu face câțiva pași în spate ca și cum s-ar pregăti pentru un salt..., unul mortal. Apoi, suspinând, cu lacrimi mari curgându-i râu pe față, aleargă din toate puterile spre tren. E clar că dorește să se arunce în fața lui, să se sinucidă. Nimeni nu ar fi putut opri acea locomotivă care era pe punctul de a curma viața unei tinere, dar ce ar fi putut-o opri pe ea?
La doar câțiva metri de linia ferată și de impactul ce ar fi trecut-o cu siguranță în lumea drepților, Lidia calcă strâmb pe o piatră și cade la pământ oprindu-se la doar o jumătate de metru de trenul care trece pe lângă ea cu o viteză amețitoare. Se dezmeticește și încearcă disperată să se târască spre roțile de oțel dar e prea târziu, trenul e deja departe. Se ridică în capul oaselor și începe să plângă cu o tristețe profundă, bolnavă. Brusc, scoate un țipăt scurt și își repede mâinile spre piciorul stâng, îl atinge și țipă din nou. Din apropiere se aude o voce bărbătească și o lanternă își îndreaptă lumina incandescentă spre ea.
VOCEA (cu ecou) : E cineva acolo?
Tânăra țipă din nou când încearcă să-și miște piciorul. Feroviarul a cărui vestă reflectorizantă sclipește, depistează trupul tinerei lângă terasament și fixează lumina lanternei asupra ei, vedem privirea rugătoare a Lidiei care plânge în continuare cerând parcă să fie lăsată acolo unde era.

SE TAIE LA:

EPISODUL 2: -NAȘTEREA-

INTERIOR. CLINICA MEDICALA III / SALA DE AȘTEPTARE – NOAPTE

Cristi și Alex așteaptă așezați unul lângă celălalt. De partea cealaltă a holului, Vera își face de lucru printre niște hârtii, privește din când în când pe ascuns spre cei doi. E liniște.
Deodată, ușa mare se deschide și, de afară, o altă urgență trece în viteză pe lângă cei doi. Pe o targă dusă de doi asistenți, o tânără perfect conștientă, cu ochii înroșiți și cu un picior bandajat într-un fel de sac de plastic, îi privește pentru o clipă frapându-i pe amândoi cu tristețea din ochii ei. Vera se mișcă imediat și le deschide ușa spre Urgență. Alex plescăie nemulțumit amintindu-și scena pe care aceași femeie le-o jucase lor. Cristi, care aproape adormise închide ochii din nou.

INTERIOR. SALA DE OPERAÞIE – NOAPTE / CONTINUARE

În salon sunt două paturi apropiate. Pe unul din ele e întins Gabriel Florea iar pe celălalt Lidia Marinescu. Tânărul e calm, răbdător, deși e evident că suferă destul de puternic. Pe patul ei, întoarsă cu fața spre perete, Lidia plânge încet, își acoperă fața cu mâinile ca să nu o poată auzi nimeni. Asistentele care îi pregătesc pe cei doi se privesc încurcate iar apoi, pentru că-și terminaseră treaba părăsesc în tăcere încăperea.
Gabriel și Lidia sunt acum singuri.
Fata continuă să suspine și atrage atenția tânărului, acesta se întoarce încet spre ea menajându-și mâna rănită.
GABRIEL : Te simți bine?
Fata nu răspunde dar își stăpânește lacrimile rușinată de starea în care se afla, iritată că cineva se află în apropierea ei. Ea nu dorea să vadă sau să vorbească cu nimeni.
GABRIEL : Hei, te simți bine ?
Tăcere. Gabriel se strâmbă și își întoarce fața spre tavan. Ușa se deschide și una din asistentele ce fuseseră înăuntru cu câteva momente înainte intră și se apropie de fată.
ASISTENTA : Domnișoară Marinescu..., domnul doctor Moldovan m-a trimis să vă întreb dacă doriți să anunțați pe cineva că sunteți la spital, familia, prietenii...
Tânăra își ferește ochii plânși de asistentă.
LIDIA (șoptind timidă) : Nu..., nu e nimeni.
ASISTENTA : Dar..., ăăăă..., sunteți sigură?
Lidia dă din cap afirmativ.
În clipa în care asistenta iese, fata izbucnește în lacrimi din nou, de data asta fără a încerca să se mai controleze. Gabriel reacționă imediat ridicându-se pe marginea patului. O privește cu compasiune și ezită înainte de a o întreba din nou:
GABRIEL : Domnișoară...
Fata îl întrerupe brusc, printre lacrimi.
LIDIA : Te rog să..., să...., te rog mult să taci!
GABRIEL : Dar..., te simți bine ?
LIDIA (suspinând): Minunat. Te rog să mă lași în pace.
GABRIEL : Eu sunt Gabriel Florea.
Tânăra îl ignoră și își îngroapă fața în pernă, plângând în continuare. Stânjenit, Gabriel se întinde înapoi în pat uitându-se cu coada ochiului spre corpul tinerei ce fremăta chinuit.

Ușa salonului se deschide și intră doctorul Moldovan însoțit de un alt bărbat în halat verde și de trei asistente.
DR. MOLDOVAN : Domnișoară Marinescu, domnule Florea.... eu sunt Raul Moldovan și eu voi fi cel care vă va trata în seara asta.
GABRIEL : Pe amândoi?
DR. MOLDOVAN : Da, se pare că sunt singurul chirurg care nu are ce face într-o sâmbătă seara. El (arată spre bărbatul scund, tinerel, în halat verde) e anestezistul care mă va ajuta. Sunteți singurii pacienți și mi-ar fi mult mai ușor dacă sunteți de acord să împărțiți salonul până mâine dimineață? O să vă pot supraveghea cu mai multă ușurință.
GABRIEL : Eu nu am nimic împotrivă.
Privirea doctorului se îndreaptă spre celălalt pat al salonului. Lidia ascultase fără să fie prea atentă. Fata ridică mâna în semn că ei nu-i păsa nici dacă ar fi împărțit salonul cu toate bolile pământului. Medicul zâmbește mulțumit.
DR. MOLDOVAN : Perfect! Domnule Florea, aveți mâna ruptă în două locuri și starea ei începe să se agraveze așa că dumneavoastră veți fi primul. Domnișoara are glezna luxată, ea nu va trebui anesteziată și, cu riscul de a fi nepoliticos, o să mă ocup de dumneavoastră mai întâi. Acum o să vă rog să vă așezați pe spate și să vă relaxați...
Lidia se mai liniștește puțin sub influența vocii plăcute a medicului și privește aproape curioasă cum asistentele și cei doi doctori forfotesc în jurul tînărului.

Anestezistul pregătește doua seringi, una activă și una de siguranță. Cea din urmă trebuia folosită dacă ceva ar fi mers prost în timpul operației și pacientul s-ar fi trezit. Lovește acul uneia dintre ele și apoi o înfige în umărul băiatului. Gabriel închide fără să vrea ochii. Înainte de a adormi mai aude ca de la mare depărtare vocea medicului:
DR. MOLDOVAN (Off Screen) : Nu-ți face grji, anestezia e doar locală. Totuși, daca vei adormi nu va fi nici o problemă... Unii pacienți adorm la simpla vederea bisturiului...

INTERIOR. SALA DE OPERAÞIE – 20 MINUTE MAI TÂRZIU

În timp ce doctorul Moldovan și asistentele operează mâna băiatului deja adormit, anestezistul părăsește încăperea lăsând a doua seringă pe măsuța dintre cele două paturi. Nimeni nu mai e atent la fată. De la o privire pierdută și visătoare, ochii ei sclipesc nebunește. Lidia se întinde spre măsuța de lângă ea și, neobservată, șterpelește seringa uitată. Își întinde mâna și îndreaptă acul spre una din venele ei albastrui mascate de piele. Mâna tremură și ezită. E clar că dorește să se rănească prin orice mijloc posibil. Una dintre asistente aruncă o privire în spate și o vede cu seringa în mână.
ASISTENTA : Hei! Domnișoară!
Asistenta scapă din mână pânza albă pe care o ținea sub rana pacientului adormit și se aruncă spre tânără, doctorul se întoarce și el și rămâne pentru o clipă cu gura căscată. Înainte ca asistenta să ajungă la ea sau ca medicul să aibă timp să articuleze vreun cuvânt Lidia își înfige acul în antebraț golind repede conținutul în corp.
DR. MOLDOVAN : Dumnezeule! (spre asistenta de lângă el) Apasă aici!
Medicul se grăbește spre fata care își dădea deja ochii peste cap. Cealaltă asistentă ridică seringa care căzuse pe jos și, studiind culoarea lichidului, își duce repede mâna la gură.
DR. MOLDOVAN : Ce e?
ASISTENTA : A... o doză dublă de anestezic!
DR. MOLDOVAN : Pare să fie alergică! (spre asistenta de lângă Gabriel) Totul e în regulă acolo?
Asistenta dă scurt din cap.
Corpul fetei începe să tremure, să se scuture din ce în ce mai violent și fata își pierde conștiența.
DR. MOLDOVAN : Intră în șoc!
Medicul o cheamă și pe cea de a doua asistentă lângă el pentru a încerca să imobilizeze trupul convulsiv al fetei, între timp, el caută disperat ceva pe măsuța de lângă pat și se uită pe fugă spre monitorul lui Gabriel. Abandonat în mijlocul operației, Gabriel continua să doarmă, bandajul de pe mâna lui alunecă pe podea și un șuvoi de sânge întunecat începu să-i curgă din rana deschisă.
Doctorul Moldovan găsește ce căutase și se grăbește să-i administreze tinerei o nouă injecție. Aproape imediat corpul fetei încremenește. Medicul se apleacă spre fața ei.
DR. MOLDOVAN: Nu mai respiră! Repede! Vreau o doză de adrenalină și defibrilatorul!
După câteva încercări nereușite medicul renunță la resuscitare privind neputincios trupul neînsuflețit al tinerei. Nu mai poate face nimic !

EXTERIOR. UNDEVA ÎN ÎNTUNERIC – ÎN CONTINUARE

Întuneric complet, imaginați-vă cea mai neagră noapte pe care a-ți văzut-o. Apoi, de undeva, o mică luminiță se naște aproape ireal strălucind asemeni unei stele. Lumina crește în intensitate și pare a se apropia de voi. Tot mai aproape…, și mai aproape până când vă orbește și vă resimțiți de violența cu care pătrunde prin trupul vostru!

INTERIOR. SALA DE OPERAÞIE – ÎN CONTINUARE

Pe celălalt pat, deși sub efectul anesteziei Gabriel deschide într-un mod straniu ochii. E evident că acea lumină nu existase decât în mintea lui. Nu era treaz, starea lui putea fi asemănată doar cu cea a somnambulilor. Patul lui era plin de sânge, pe podea la fel. Cu privirea fixă în tavan, ca și cum ar fi fost orb sau condus de altcineva, tânărul ridică bandajul și îl așează pe rana apăsând strâns.
Expiră apoi adânc și ochii lui alunecară dându-se peste cap. Corpul lui se relaxează.
Brusc, devine conștient. O altfel de conștiență îl face să vadă camera într-un mod total diferit, să vadă totul într-o altă lumină. El nu știe dar ochii lui, care erau căprui cu doar douăzeci de minute în urmă, sclipeau acum mai albaștri decât cerul unei zile senine de vară. Se ridică de pe pat, bandajul cade, fără să pară de impresionat sângele care curgea din mâna sa, sau de acul cu care medicul începuse să-i coase rana și care acum era târât după el prin sângele de pe podea, se apropie de patul Lidiei.
DR. MOLDOVAN : Cum... ?! Ce crezi că faci ?
Gabriel nu răspunde și trece pe lângă medic care nu reușește să-l oprească. Asistentele se retrag înfricoșate de privirea lui. Tânărul se apropie de chipul fetei și zâmbește scurt, îi atinge pieptul cu mâna sănătoasă și exclamă cu o voce joasă :
GABRIEL : Dormi !
În exact aceeași secundă pieptul tinerei se ridică respirând din nou. Gabriel se întoarce și se așează pe patul lui. Își întinde mâna în poziția în care se aflase înainte și își coboară pleoapele adormind și el. Medicul și asistentele se privesc șocați, apoi Dr. Moldovan se dezmeticește și se apropie de tânăra care respira acum regulat, liniștit.
DR. MOLDOVAN (în șoaptă): Extraordinar! Doarme!


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!