agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 950 .



Firescul în disonanță cu el însuși
proză [ ]
„Maestrul și jumătate lebădă” - Doina Roman și Gabriel Gherbăluță

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sonia.stapan ]

2014-12-06  |     | 



Dincolo de titlul volumului – o parafrază aparent hilară – și de titlurile poemelor, imperativ a fi parcurse fără corpusul poeziei, în sine, pentru a încheia lectura superficială (în eventualitatea în care titluri precum: „Diminețile unui zeu abulic”; „Am dat copy paste la sfinți”; „Dumnezeu își îmbrăca haina de civil”; „Prima din multele legi ale fizicii nimicului”; „Romeo și Julieta în garsonieră confort trei”; „Se prăbușesc cotele la bursă și în rai” etc pot induce o inflație neatentă a mușchilor faciali responsabili de puseurile de râs homeric. Pot, orice e posibil, dar devine imperativă, fie și numai din titlurile enumerate, o deflație a optimismului, surogat al tragismului cu care trebuie privită existența. Optimism care, printr-o flagrantă deturnare de sens și prin vehicularea unei „nepotriviri” insolente de epoci, personaje mitice sau biblice contextualizate și adaptate la decadența actuală devine ANTIMANIFESTUL volumului.

Forma lirică prin care această stare de fapt este denunțată, devine cu atât mai incisivă cu cât decupajul de realitate ales de un poem sau altul corespunde într-o manieră periculos de mimetică realității care are nevoie de o insurecție. Iată că volumul „Maestrul și jumătate lebădă” devine libretul unei opere căreia niciun clișeu urban nu-i supraviețuiește.

Text(ura) poemelor, fie ele și, numai cele citate, pornește de la imagini concrete ale bursei și capitalismului („valoarea ta încă se tranzacționează / la piață în uncii / calculele tale umflate riscante exotice / au prăbușit bursa/ ai un preț hotărât”); ale religiozității luate în derâdere – fapt constat în mod ubicuu chiar și printr-o profană vizită la biserică: („urai și fardul / de bucurie atârnai doar clipa / și perechea aia ponosită / de cuvinte învățată de la mine / și exersată pe toate icoanele virtuale / de pe pereții bisericii închipuite”) și licitează un vizual al condamnării acestora, în mod fățiș („e inflație de muritori aici în rai / pe taica petre îl dor picioarele de câte ori / își ridică fundul de pe scaun ca să ia / sticla de vodcă de pe catastiful cu păcatele voastre / nu i se mai tocesc nici blue jeanșii”) sau („urai parfumul scump / și poemele altora / dar nu te sfiai să le folosești / ca să miroși decent a mine / măcar din când în când / să-ți minți ura cu ștaif”).

Ca o regulă cvasi-generală, poemele debutează cu delictul de care se face vinovată o dictatură a realității, dar, care, din nefericire devine realitatea sine-qua-non a celui care o trăiește exclusiv asemenea spectatorului naiv, incapabil de identificare emoțională, la o piesă de teatru din spectrul absurdului pentru ca finalul textelor să lapideze acest delict, într-o manieră ludic-lirică, în scopul de a accesibiliza comprehensiunea disonanței dintre – conform ideeii platoniciene – replica produsă la scară industrială a înseși Ideii pe care spectatorii, mai-sus numiți, o ignoră deliberat (aceasta în cazul în care au luat la cunoștință de existența unui nivel mai ridicat de generalitate al „Copiilor Imperfecte”).

Autorii, deplin conștienți de puterea lor derivată din tehnica de a stăpâni registrul/ele complete ale cuvântului, pornesc într-o odisee donquijotească, din care, în funcție de palierul lecturii: fie ea superficială și hăhăită, fie gravă și, de ce nu, firească – (Firescul apare la intersecția dintre conștientizarea și conflictul dintre „ceea ce este” și „ceea ce ar trebui să fie”) – nebun va fi cupletul de autori, cu mențiunea lucidității asupra stării „patologice”, respectiv, receptorul (în continuare, gingaș!!!), fără mențiunea mai-sus amintită!!!

Firească este și poezia cu valoare de „ars poetica”, care deschide volumul și este omonimă acestuia. Da, are rolul de a face tranziția dintre „dehors le livre” și „dans le livre” și, mai mult, avertizează asupra celor două variante de receptare: („iar criticii vor mai semnala / o capodoperă”), consecutiv denunțării visceralității programatice a volumului (rolul activ al cititorului fiind acela de a transforma visceralul în psihologicul moralizator!): „fluturii sunt rugați / să părăsească stomacul”. C`est a dire, înarmați-vă, dragi receptori, cu visceralitatea impusă de condiția bipedă și supusă de volumul „Maestrul și jumătate lebădă”.

Printr-un exercițiu de imaginație, în regia unei lumi care nu mai îmbătrânește și fentează prin măștile (încă?!) plauzibile, volumul „Maestrul și jumătate lebădă” interpretează personajul dramaturgului, din a cărui viziune – ajunsă la maturitate – nu scapă neincizate niciuna din măști. Tabloul chiuretat este cel al unui „cer sictirit”, al unui fluviu care „își alungă copiii”, al mireselor iertate de „păcatul / nevirginității albului”, dar binecuvântate de preoți, al unui noe care „a zbârcit-o / cu mesajul domnului”, al unui „taica popa
/ care rezolvă un sudoku și o litră” și imaginile fals(!) atribuite unui dicționar explicativ de bancuri pot continua pe parcursul volumului.

Se pare că autorii au decis a-priori „regizării” poemelor că umorul va fi pretextul volumului și, demitizarea unei realități brutale îmbrăcate, subtextul la care se ajunge aproape inițiatic: primul (și, cel mai greu) pas – abandonarea pretextului.

Continuând metafora unei piese de teatru în care o situație, un personaj urban/mitic (exemple: cuplul modern, dumnezeu, noe etc) sau o replică suprauzată a pretextului amintit anterior are propriul său act; el – volumul de poezie –, el – dramaturgul – nesatisfăcut de interpretarea personajelor/actelor decide jucarea textului dramatic pe o singură carte: „azi parcă nu m-aș mai naște /ce rost are să tot repeți actul așa…”. Și cartea nu e asul din mânecă al trișorului, ci șaptele celui care atinge prima oară un pachet de cărți.

Pentru a ilustra mai bine ideea unei realități demitizate de imersiunea nefirească a cotidianului ubicuu într-un spațiu pe care îl domină, aplicațiile pe textul propriu-zis devin imperativ necesare. În poemul „Despre ciorbă rădăuțeană”, decorul poate fi dormitorul cuplului care nu mai are demult ce să își comunice. Demult = încă din fața altarului: „m-ai silabisit ieri în altar / citind un acatist încurcat / între ruga și aleluia zaharisită / în loc de ajută-ne pe noi / ai spus sec ai grijă de tine,” și, surpriză! Decorul se schimbă și nu se schimbă: „doar intrăm în cimitir”. Se pare că într-un spațiu reciproc clausrofob pentru personajele cuplului modern, repertoriul sentimental se desăvârșește în metafora cimitirului. Drama alienării în doi, ca stilistică poetică, este, impropriu spus, explicată, astfel încât cititorul să se identifice în lectură, să înghită în sec, să se oglindească în tabloul liric și...atât!

Căci, nici această exegeză nu mai crede în iluzii frumos colorate și întinse pe preșul sub care se ascunde ea – realitatea denunțată în flagrant de către cei doi autori. Nu, dragi cititori, poezia – indiferent de particularitățile construcției – nu va schimba lumea; cel mult o poate demasca, dar este neputincioasă în a-i oferi măștii adevăratul ei chip.

Unul din poemele în care se atinge climaxul alienării versificate este „„Noapte bună și la mijloc vată de sticlă”. Sesizez sentimentul stranietății ales voluntar și conștient ca reacție la prezentul tern și confuzia de identitate: „reeditez în utero / dar obturez și cordonul ăla nefericit”.

Spre final, prăpastia le zâmbește tentant cititorilor, dar în poemul în cauză, falia este alunecarea insesizabilă și zilnică pe fundalul umorului substituit unei veritabile problematizări a existenței - condiție sine-qua-non a evitării degradării ontologice. În absența acesteia, autorii sesizează dureros de corect: „o glumă bună lângă prăpastie / face țipătul mai vesel”.
*
Semnalez, în dublu sens, de asemenea și unele titluri precum „Blowjob cu fasungul becului” sau „Viagra fără rețetă”, voluntar excesiv de comerciale, dar – și critica avizată va dispune – cu efect de „captatio benevolantiae” pentru gingașul cititor.
*
Ceea ce în știință se numește „publicație de popularizare a științei”, „Maestrul și jumătate lebădă” este un volum de poezie, care respinge atributul de „popularizare”, mai degrabă, mulându-i-se eticheta: „compendiu de digerat/reflectat asupra firescul/(ului) cotidian”. Și compendiul îl poți purta la reverul sacoului, în buzunar, tatuat pe frunte: firescul va rămâne firesc, indiferent de digestie, reflecție sau lapidare. A nu se înțelege că volumul „Maestrul și jumătate lebădă” eșuează. Cu riscul repetiției, nu are drept scop programatic, o insurecție – nu mai suntem în epoca în care o carte devine manifest social. Soarta volumului este, probabil, aceea de a se odihni pe rafturile bibliotecilor personale la secțiunea „cărți negre pentru zile și mai negre”.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!